Valentin Uritescu, gravid cu rolurile

Valentin Uritescu nu s-a gandit niciodata sa se faca actor. N-avea idee de luminile rampei, de platouri de filmare, de scenografie si scenarii. Dumnezeu i-a pregatit insa un scenariu, iar el el l-a urmat pas cu pas, luat de val, fara a se gandi prea mult. Si-a jucat propriul rol.

"La mine, concediul graviteaza totdeauna in jurul unei probleme: de ce stau si nu fac nimic? Mai am o luna jumate pana la 1 septembrie si deja ma obsedeaza gandul sa fiu la curent cu toate repetitiile ultimului spectacol in care joc la TNB, "Anna Christie", in care am rolul principal, al tatalui, pe care mi l-a incredintat regizonul Alexa Visarion. Plec la pescuit, in Delta, si o sa iau cu mine textul piesei, sa repet cel putin o ora pe zi, orice-ar fi. E un rol capital, foarte greu, tragi-comic, ca insasi viata mea. Pe mine nu ma intereseaza ca Stefan Iordache e mai bun ca mine intr-un rol, ca nici nu se poate face comparatie, ci cat is de bun eu, ci propriile mele limite. Eu, cand primesc un rol, sunt… gravid! Toate frigurile din lume-s pe mine, toate apele au crescut si pestii imi umbla aiurea-n tramvai prin burta. Trebuie sa se nasca altcineva din mine. Si la rolurile din teatru si film, si la unele din viata am muncit nebuneste sa-mi iasa. Am marele noroc ca nu invidiez pe nimeni, nu ma plictisesc si inca am candoare. Ma iubeste Dumnezeu, n-am ce-i face! La mine, nici cand ii concediul-concediu nu ma pot bucura cu sufletul de el, pentru ca-mi fac mereu planuri sa nu ma prinda moartea pe drum, fara sa realizez anumite lucruri."

PARADISUL PIERDUT. Nascut la Vinerea, un sat din judetul Alba, era indragostit nebuneste de paduri, pamant, munti, animale si pasari. In curtea casei parintesti, care nu-i mai apartine acum, exista un par altoit de el, care face trei feluri de pere: unele varatice, altele pergamute si alt soi, care se coace spre iarna. Acolo ar fi vrut sa ramana, dar a ramas cu Paradisul pierdut… Cand era mic ii era frica de aparatul de fotografiat. Chit ca toata viata a avut de-a face cu aparatele de filmat si tot felul de lumini si… umbre. Nu degeaba rolul care l-a consacrat a fost "sergentul Saptefrati", din serialul tv "Lumini si umbre". Dar pana acolo, toata scoala dinaintea facultatii a trebuit sa dea corigente la sase-sapte materii, la care invata toata vacanta de vara. Le-a luat de fiecare data. La fiecare avea cate-un 2, si la corigenta lua 8. Iesea de trecere, desi nici un profesor nu credea ca va trece clasa. Directorul liceului il mai pasuia, ca era campion la schi. Secretul mobilizarii era Puiu, armasarul pe care-l incaleca si care-l ducea in mijlocul naturii, muza sa dintotdeauna. Retineti numele Puiu, e implicat si intr-o alta aventura…

JOCUL VIETII SI AL MORTII. "Viata mea nu e un roman, e o lupta nebuna, cu o boala pe care am reusit s-o depasesc: sindromul Parkinson. Mi se trage de la un accident, la schi, care a avut urmarea asta. Sunt dependent de pastile. Cand le iau sunt normal, puternic si sanatos. Le iau de 20 si ceva de ani. Le-am intrerupt o data, e groaznic. Daneliuc, ca un dement sadic ce e, cand am filmat "A 11-a porunca" imi spunea: "Azi sa nu-ti iei medicamentele, ca-mi place privirea aia a ta devastata de tot ce-i inauntru, tremurul tau"… Dupa 5 ore de pauza nu ma mai pot concentra, ma apuca o neliniste, un soi de anxietate, ma precipit. Medicamentul asta contine dopamina si e rasu’ dracu’, ca datorita ei n-am pus inca fluieru-n cui, adica la 63 de ani ai mei ma mai pot bucura de viata si de dragostea unei femei… Deci, ca efect secundar, e un fel de Viagra. In mod normal se ia una pe zi. Eu iau doua… Acum e bine, dar am avut perioade in care am vrut sa ma omor. Noptile le pierdeam la poker, fumam in dusmanie si beam si ingrozitor de mult, ca sa mor. Eram disperat. De patru ori am dat concurs sa vin in Bucuresti, de patru ori l-am luat, de tot atatea ori am picat la balotaj, ca deh, trebuia sa intre amanta lu’ cutare, fata nu-stiu-cui… In plus, cand eram cat pe ce sa intru la Teatrul Mic, s-au gasit doi mari actori ai teatrului care i-au spus directorului de pe vremea aia: "Nu-l luati pe asta, ca-i betiv si grav bolnav!". Dar ei nu stiau ca, dupa o noapte infernala in care am pierdut si am recastigat tot ce aveam, am cazut in genunchi si i-am promis lui Dumnezeu ca nu mai joc poker, nu mai beau si nu mai fumez. Doar boala imi ramasese."

MESERIA. Scrisa-n stele. Nebunia asta cu teatrul a fost predestinata. Tatal lui, cand a cerut-o de sotie pe mama sa, i-a promis viitoarei soacre: "Da-mi pe Ileana de nevasta si copiii nostri or sa fie ai mai prima intelectuali din rejiunea Hunedoara!". Si s-a tinut de cuvant. Dupa ce-a luat Maturitatea, a facut sedinta de familie si i-a spus sotiei: "Ileana, da doi metri de carnati, doua glaji cu tuica si damijana de vin, ca eu ma duc cu Vali la Bucuresti, sa dea la Facultatea de Teatru". Nu voia teatru, nu-i placea, dar cineva i-a zis ca a statea scris in stele sa se faca actor. Pana atunci nu iesise din sat. Imbracat modest, cu un costum maro cu dungi, "ca gangsteru’ lu’ peste", cu un puternic accent ardelenesc, stangaci... Cu darurile de la Vinerea s-a dus la Geo Barton, un cunoscut de-al tatei, sa-l asculte ce invatase: o poezie dramatica de Maiakovski. Marele actor n-a dat nici un verdict, i-a spus doar: "Fa si tu gesturi mai largi!…". Apoi a trecut pe la regizorul Lucian Giurchescu, care i-a spus: "Dom’le, eu minuni am mai vazut!…". Un fel de "mai bine lasa…". Pe scurt, dupa ce comisia s-a prapadit de ras cand l-a auzit recitand Puskin, Maiakovski si Alecsandri, l-a respins o data si l-a dat pe mana lui Iani Cojar, sa vada ce se poate face. Iar maestrul Cojar l-a pus sa povesteasca de pe unde e. Si Vali i-a spus cu atata patima cum mergea la arat boii lu’ mosu’, cum calarea in picioare pe Puiu, cum i-a facut o proteza unui gansac schiop, ca a inceput sa asude, sa planga, pana cand Cojar l-a oprit si i-a spus: "Ma baiete, am asa o presimtire ca tu ai sa-mi fii student… Da’ sa nu mai spui la nimeni…". Asa a intrat la IATC. Erau 100 de locuri si 2.000 de candidati.

O TIGANCA. Zenobia. "Eu, cand am vazut prima oara un sex de femeie, am trait fascinatia. Aveam 16 ani si eram batut in cap, ca eram de la tara. Ma dusese Puiu langa o bulboaca, unde gasise o iapa cu care se imperechea. Ce forta telurica, ce descatusare de forte! Atunci am vazut-o alaturi pe Zenobia, langa bulboaca, si am ramas impietrit. Era ca o amazoana, ca o vikinga: o tiganca blonda, cu o rochie alba, uda, lipita de ea. Voiam s-o ating, s-o am, s-o stiu, dar ea mi-a zis sa ma potolesc. "O s-o facem ca lumea, in casa, dar vreau sa-mi aduci o bucata de sapun de rufe, niste faina, o bucata de slanina si o rochie cu floricele de la maica-ta. Daca-mi dai toate astea, ma culc cu tine." Am facut rost de tot ce-mi ceruse, mai putin rochia, am dus-o acasa, s-a dezbracat. N-am apucat sa facem mare lucru, ca au aparut in prag mama cu tata. M-a batut crunt tata! Si asta n-a fost tot: dupa trei zile am simtit dureri la urinat. Am incalecat pe Puiu, m-am dus la Cugir, la doctor. Verdict: blenoragie. Cu penicilina mi-a trecut. I-am spus mamei ce voia Zenobia. Mi-a dat rochia cu floricele, am impaturit-o, am pus niste fiole de penicilina in ea si m-am dus la ea. S-o fi tratat, nu s-o fi tratat… Fapt e ca eu, daca am fost atat de traumatizat de prima experienta sexuala, mi-am jurat sa-l initiez pe fiu-meu, Bogdan, sa nu pateasca asa ca mine. Eu i-am facut rost de prima femeie din viata lui, o secretara de platou. In fond sunt lucruri firesti, nu trebuie sa-ti fie rusine cu ele."

O GRECOAICA. Chira. A terminat facultatea al optulea si putea sa-si aleaga oricare teatru din tara. A ales Braila pentru Balta Brailei, pentru Panait Istrati si pentru femei: turcoaice, evreice, romance, lipovence, grecoaice… "Chira, grecoaica, m-a format pe mine ca barbat. Era superba: bruneta, cu o carnatie alba si un corp extraordinar, care-mi spunea: "Uita-te la mine cat sunt de frumoasa! Nu te grabi, ca nu-nteleg nimic! Relaxeaza-te!". Eram repezit, dar am reusit sa ma stapanesc si am ajuns la performante prin autosugestia mea si bunatatea trupului si sufletului ei. Ii sunt recunoscator si-n ziua de azi. Ea e acum in Australia. Ne scriem."

O ROMANCA. Valeria. "Nevasta-mea e o pasare rara. Trei ani am respins-o si am atras-o. Ma suporta, pentru ca sunt un barbat foarte bun. Sunt simtit, o ajut in treburile gospodaresti, am umor si fantezie. Eu nu stau in casa in chiloti, cu picioarele pe masa, nu ma scarpin cine stie pe unde cu ea de fata. Noi, si acum, dupa 40 de ani, umblam pe strada mana-n mana. Tine foarte mult la mine, desi eu am pasit pe-alaturi de vreo trei ori. Da’ i-am spus de fiecare data, c-asa mi-a cerut ea. Trei "cutremure" am avut in casnicie: o actrita, o contabila si o profesoara. Pe toate le cunoaste nevasta-mea. Se imprietenisera. Ce le-a zis nu stiu… eu tot cu ea am ramas. Valeria e o tipa foarte orgolioasa. Si-a zis ca daca ma vor si alte femei, inseamna ca-s bun, dar sunt al ei. M-a sprijinit si m-a ajutat mereu. N-am liniste cand nu-i acasa. Si acuma o iubesc."

DEPENDENTA

"Viata mea nu e un roman, e o lupta nebuna cu o boala pe care am reusit s-o depasesc: sindromul Parkinson. Mi se trage de la un accident, la schi, care a avut urmarea asta. Sunt dependent de pastile. Cand le iau sunt normal, puternic si sanatos. Le iau de 20 si ceva de ani" - Valentin Uritescu