"Vanzatorul de zambete"

Ii place sa vorbeasca, sa cante, sa iubeasca. Cel mai mult insa ii place sa vorbeasca despre prezent. Prezentul acesta dur, cu bune si cu rele, care il tine mereu cu ochii deschisi. Asa se descarca. Uita. Si merge mai departe. Catre o noua etapa. Se numeste Eugen Cristea. Actorul devenit celebru cu emisiunea "Feriti-va de magarus!" si cu miile de roluri jucate pe scena Teatrului National, si nu numai.

A ajuns la varsta de 53 de ani. Parul i-a incaruntit, kilogramele s-au mai adunat pe sub tricou, tigara nu o mai alunga asa cum facea in anii de studentie, dornic sa respecte rugamintea profesoarei sale, Eugenia Popovici, care nu suporta actorii fumatori.

"Aveam doi colegi care repetau o scena din «Simple coincidente», de Paul Everac. Eram deja la Studioul Cassandra in ultimul an de studiu. In focul repetitiilor, cei doi se opresc brusc si o intreaba pe profesoara, care se afla in sala: «Pai ce facem, doamna? Noi repetam aici de ne iese sufletul, si dumneavoastra nici macar nu va uitati la noi?». «Pai ce sa aud? Un fonf si un gajait! Nu ma intereseaza! V-am rugat de atatea ori sa va lasati de fumat!» Cei doi, de atunci, nu au mai pus tigara in gura pana la examenul final!", povesteste actorul Eugen Cristea despre unul dintre oamenii de la care a invatat meserie.

Acum nu mai poate fi atat de "ascultator". Isi aprinde repede o tigara, se uita rugator la sotia sa, Cristina Deleanu, primeste acordul bland al "Doamnei sale", asa cum ii place sa o mangaie, dupa care continua: "Am avut de indurat pana am ajuns la un teatru din Bucuresti. A trebuit sa dau patru examene, unul la Teatrul Mic, doua la «Bulandra» si unul la Teatrul National, unde am si ramas. A fost cumplit de greu, desi eu veneam cu o experienta de cinci ani, capatata la Timisoara".

Institutul de Actorie l-a terminat in Bucuresti, in 1976, fiind sef de promotie. Si pentru ca trebuia ca trei ani sa faca stagiu in provincie, actorul a ales ca loc de munca, dintre Resita, Petrosani si Timisoara, ultimul oras din acestea si despre care spune ca a fost locul care i-a dat curaj si incredere.

INCEPUTURI. Nu a crezut vreodata ca va ajunge actor. Era un copil cuminte, caruia ii placea sa exploreze. Poate nu intamplator, in copilarie avea un laborator in casa in care isi petrecea ore bune, amestecand tot soiul de substante pe care i le aducea tatal sau de la institutul unde lucra.

Si acum daca l-ai intreba ar putea sa-ti spuna pe nerasuflate o formula chimica sau denumirile greoaie ale catorva tehnici sau aparate de lucru din domeniul fizicii si al chimiei. Nu dadea reprezentatii prin casa atunci cand vreun musafir ii vizita sau il ciupea enervant de obraji, nu recita poezii atunci cand parintii il postau in fata cunostintelor si nici oaresce preocupari catre arta nu afisa in adolescenta. Exceptie poate fac zilele in care mergea la teatru sau la opereta, dus de parintii sai. Ii placea in schimb sportul, de la volei, tenis de camp, fotbal pana la rugby. "Eram satul de Bucuresti. Vacantele mi le petreceam la bunicii de la Iasi si Galati. Doamne, ce minunat era!", spune actorul si zambeste. Ce placuta e aducerea aminte! Se vede din ochii sai umbriti de sprancenele cotropite de fire de par albe, se vede mai cu seama din vocea puternica de obicei, dar care acum capata timbru de copil.

"Tin minte ca pe sotia mea am vazut-o pentru prima oara pe scena unui teatru din Iasi. Apoi ma tot duceam sa o vad. Uite ca destinul ne-a adus impreuna si ne-a tinut legati unul de altul timp de 21 de ani. De patru ani suntem casatoriti si in acte", marturiseste Eugen Cristea, strangand mana sotiei sale. "Cum s-a intamplat?", o intreaba zambind. Si nu asteapta raspunsul ca si incepe sa povesteasca: "M-am indragostit la inceput de o imagine. Ma fermeca, ma intriga. Prin ’80, ’81 am inceput sa o cunosc mai indeaproape. Pe scena. Ea trecuse deja prin doua divorturi, eu printr-unul. Au inceput sa ma atraga foarte multe lucruri la ea: inteligenta, cultura si mai cu seama dorinta ei de a cunoaste cat mai mult".

CATE UN COLT DE PESTE TOT. Eugen Cristea traieste intr-o garsoniera dubla ticsita de carti si mici obiecte adunate de prin toata lumea. Sa fi fost Elvetia si Japonia tarile pe care nu a apucat sa le vada. In rest, a vizitat tot.

"Acesta este adus din Italia, asta din Australia, asta..." Si vocile celor doi actori se impletesc cu repeziciune, care mai de care sa descrie obiectele culese de peste tot, spunand si povestea bufnitei pe care au cumparat-o din nu’s ce tara sau a rafturilor din lemn pe care acum troneaza clopotei, vorbind despre pisici, camile aduse de prin nu stiu ce zona, tot felul de canute si de pahare, elefantei, toate de dimensiuni mici, dar reprezentative pentru tara de unde au fost cumparate. Nu au masina si nici nu tanjesc dupa bogatie. Tot ce isi doresc este sa poata trai linistiti. "Ni se intampla ca, atunci cand mergem la piata, vanzatoarele sa se uite cam cas la noi cand ne tocmim sau cand luam o cantitate mai mica, daca ni se pare cam scump. Ne-au iesit vorbe ca avem vile si piscine. Au fost momente cand nu aveam nici un ban in casa, dar cu ajutorul lui Dumnezeu le-am depasit", spune grav Eugen Cristea. Imi face semn sa vin pana in dormitor si imi arata deasupra patului un rand intreg de icoane, si ele aduse de peste tot din lume.

FIDEL PRINCIPIILOR SALE. "Compromisuri nu fac!", spune raspicat actorul. "Traim intr-o perioada in care vulturii se tarasc si ramele zboara." Pe chipul sau se citesc dezamagirea si revolta.

"Cel mai urat moment a fost atunci cand sotia mea a fost pur si simplu data afara din teatru dupa zeci de ani de activitate. I s-a spus sec, cand s-a dus la casierie ca sa-si ia banii, ca nu mai are de ce sa vina la lucru. Un altul a fost atunci cand am candidat la sefia Teatrului National. Luni in sir am invatat management, marketing, am facut planuri si proiecte, aveam mormane de dosare pregatite, desi mi se spusese ca lucrurile sunt deja aranjate. Nu mi-a pasat. Am zis ca trebuie sa-mi urmez principiile si sa lupt. Concursul mi-a demonstrat cat de marsava este viata, cat de marsavi sunt oamenii..."

MEMORII. "Am obosit... Trebuia intr-un tarziu sa se intample si asta... Sa apara si acel zambet amar... Vanzatorul de zambete a obosit, doamnelor si domnilor! Am cautat cu generozitate sa va fac sa uitati de grijile zilnice. In aceasta tara trista, n-ai voie sa iesi in fata... Am spus-o si o mai repet: in zilele noastre nu mai e valabil proverbul «sa moara capra vecinului»... ci, direct, «sa moara vecinul, sa-i luam noi capra...»", scria in cartea intitulata "Vanzatorul de zambete", aparuta in 2003.

CONSTRANGERE "«Tovar’su Cristea, a sosit momentul sa intrati in partid!» «De ce?» «Pentru ca gradul dumneavoastra de profesionalism va obliga!» Asa mi s-a spus chiar in sala de teatru. Am fost fortat sa devin membru de partid" Eugen Cristea. despre perioada comunista

LA CURENT "Mi-am luat calculator, am invatat sa lucrez cu el. Imi place sa stiu tot ce se intampla. Imi cumpar carti cu duiumul, le citesc si incerc sa vad lumea asa cum este ea acum. Nu vreau sa traiesc in trecut" Eugen Cristea, despre preocuparile sale

MAHNIRE

Ii place sa calatoreasca si sa cante. In liceu a invatat singur sa cante la chitara, ba mai mult, si-a infiintat si o formatie, Sunlight. "Acum imi vine greu sa ma recunosc in tinerelul acela subtire, pletos, plin de candoare si emotiv. Si mai ales, mult mai timid...", spune actorul amintindu-si de perioada de cinci ani in care a fost in Cenaclul Flacara, de noptile acelea in care cantau pana in zori, iar apoi continuau cantarea in camerele de hotel. Acum, toate s-au schimbat. Dulceata jocului a fost inlocuita cu amarul rautatilor si a nedreptatilor: "Imi spunea un prieten, Marius Bodochi: «Bai, din patru in patru ani, cand ni se schimba directorul, noi trebuie sa reconfirmam, trebuie sa vina cineva sa ne spuna cat suntem de prosti!»". Si spune vorbele astea cu mahnire, enumerand nenumaratele sefii sub care a lucrat: "Ma crezi? M-am saturat sa o iau tot timpul de la capat!", spune actorul aratandu-mi mormane de hartoage pe care le studiaza pentru a nu ramane in urma.

ACASA SI PE SCENA

Eugen Cristea este cunoscut pentru emisiunea pe care a realizat-o ani in sir la TVR, "Feriti-va de magarus". "Noua ani in care, prin studioul de televiziune s-au perindat copii care acum isi continua activitatea: Simona Nae, Andreea Balan, Andreea Antonescu, Alina Sorescu si cate si mai cate cantarete. Cand am auzit ca este un concurs de cultura generala, am fost incantat. Numele emisiunii a venit de la mine." Actorul a cochetat vreme indelungata cu televiziunea, fiind coprezentator la emisiunile realizate de Marina Almasan: "Ceaiul de la ora 5" sau "Ghici cine vine la mine?". Spune ca are peste 30 de ani de activitate in teatru si mai bine de 44 de ani in radio: "30 de coproductii, sase filme romanesti, peste 100 de roluri, iar in teatrul radiofonic, aproape 600". Le enumera pe toate cu repeziciune, caci ele sunt avutia sa. Acum, printre picaturi, reuseste sa mai citeasca o carte, de cele mai multe ori SF-uri, se plimba cu sotia prin parc si, din cand in cand, merg la restaurantul chinezesc.