x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viata i-a dat o cruda lovitura sub centura

0
07 Sep 2004 - 00:00

Aurelia a fost vicecampioana la karate. Ar fi putut sa ramana in Italia, dar a trait cu speranta ca lucrurile se vor schimba in bine. Neputincioasa, isi duce zilele intr-o maghernita, chinuindu-se ca cei trei copii ai ei sa creada ca viata e frumoasa.

IOANA MOLDOVEANU

Intr-o maghernita de 17 mp, la Foisorul de Foc, un cartier central al Bucurestiului, locuieste Aurelia Vasilache (39 de ani) si cei trei copii ai sai. Dorm toti in doua paturi supraetajate, inconjurati de pereti cu tencuiala cazuta, ce lasa la vedere caramizile din constructie. De-a lungul zidurilor, sarme pe care stau haine la uscat. Inghesuite langa pat stau un aragaz, un dulap darapanat si un televizor. "Daca primesc cadou trei tricouri, nu am unde sa le pun", spune Aurelia. In camera alaturata, o masina de spalat, iar in hol, baia: un wc montat in praf si moloz.

REGRETE. Mama a parasit-o cand avea 14 ani, tatal era alcoolic, iar Aurelia s-a refugiat in sport. A facut handbal si atletism de performanta pana in clasa a XI-a, cand a cazut dintr-un cires si si-a rupt ambele picioare. Era in 1983 cand Aurelia s-a apucat de karate. Antrenorul Florentin Marinescu ii invata pe copii sa se bata pe ascuns, in sala de sport, pentru ca pe vremea dictatorului acest sport era interzis. La Revolutie, Aurelia a tipat, suita pe tancuri, pentru libertate. Si atunci a crezut ca nu a facut-o degeaba. In 1990 a castigat locul II la Cupa 22 decembrie, la stilul de karate wado-ryu. Anul urmator a plecat in turneu in Italia si a castigat, cu echipa nationala, locul IV. Atunci s-a lovit de Occident, a vazut ce inseamna Vestul, povesteste Aurelia, dar a refuzat sa ramana acolo din patriotism si din speranta ca lucrurile vor merge bine in tara. In 1993 s-a dus in turneu in Olanda, si nu a ramas nici acolo. "Asta este cel mai mare regret al vietii mele, ca nu am plecat din tara cand am avut ocazia", spune Aurelia.

PE DRUMURI. Intoarsa in tara, s-a angajat la o firma de protectie si paza, iar colegii i-au facut cunostinta cu cel ce avea sa-i fie sot. Au locuit impreuna la tatal ei, pana cand acesta a dat casa camatarilor in schimbul unei datorii banesti. Aurelia si sotul ei s-au trezit in strada cu un copil de 11 luni. 3-4 luni au stat cu chirie, "dar cum te prinde ca ai copil, cum iti mareste chiria". Muncea numai barbatul, nu aveau destui bani. Au locuit intr-o uscatorie de bloc, apoi iar cu chirie, dupa care au stat intr-o camaruta mucegaita, care s-a dat in vanzare. S-a mutat de cel putin 20 de ori, a pierdut numarul. In ’98 i-a ajutat un prieten si au locuit intr-o centrala termica. Veneau sa doarma noaptea, dupa ora 23:00.

Au gasit in 2002 maghernita asta in care locuieste acum, au cumparat-o cu 41 de milioane, bani imprumutati de la prieteni. Pana acum, Aurelia a achitat doar 13 milioane din suma. Tot prietenii ei i-au dat si ceva mobila: doua dulapuri si patul. Inainte dormeau toti pe o canapea. Nici macar nu aveau tavan, si-au facut vecinii mila. A mai ajutat-o nasa copiilor. "Exista un Dumnezeu, toata treaba e sa ai incredere in el si vei fi fericit", spune optimista Aurelia.

INGRIJORARE. Acum trei luni s-a despartit de sotul ei, pentru ca bea, era violent si ii spunea ca e urata. Tot de atunci e in concediu - ba de odihna, ba medical - numai ca sa poata sta cu Toni, baiatul cel mic. Aurelia lucreaza ca paznic la Institutul ocrotirii mamei si copilului, are un salariu de 2.900.000 de lei. Este singurul ei venit. 800.000 pe luna o costa cheltuielile casei: apa, butelie si lumina. Cu restul cumpara alimentele de baza - zahar, ulei, sare - si pampersi pentru Toni, in varsta de 2 anisori. Le da copiilor lapte cu ratia, cate un pahar pe zi, iar parte de fructe are tot numai cel mic. Este ingrijorata ca vine iarna, si caloriferul electric s-a stricat. In obraji, Aurelia are doua rani. Seara cade pe ganduri cum sa le dea copiilor un trai mai bun si se scarpina pe fata. "Caut sa nu simta copiii: rad cu ei, ma joc cu ei, iar de e sa cada o bucata de perete rad pe seama asta, desi pe mine ma doare. As vrea sa le ofer o viata normala", spune Aurelia si-si ascunde ochii inlacrimati.

NEPUTINTA. Aurelia nu a stat cu mainile in san, s-a chinuit sa faca ceva pentru copiii ei. Autoritatile i-au spus sa-si duca copiii intr-un centru de plasament, unde sa-i lase temporar. Ea i-ar lasa acolo, dar dupa aceea este convinsa ca nu-i va mai lua inapoi, pentru ca va trebui sa demonstreze ca are conditii de trai decente in care sa-i creasca. "Nu se pune problema ca nu au ce manca sau ca nu au cearsafuri curate, ci ca vor sta acolo printre copiii strazii. Mi-e teama ca intr-o luna invata sa fure". Odata s-a strecurat printre bodyguarzi si a reusit sa-i dea presedintelui Ion Iliescu, aflat in vizita la Primaria Sectorului 2, o fotografie cu cei trei copii. A scris pe spate ca au nevoie de ajutor. A sunat-o cineva de la presedintie si i-a spus ca au trimis un memoriu la primarie, sa-i dea casa. Insa nu i-au dat, ca nu aveau de unde. Si ajutorul social i l-au refuzat, pentru ca Aurelia munceste, nu conteaza pe cati bani. "Ceea ce ma doare cel mai mult este sistemul din care nu te poti desprinde. As vrea sa le ofer copiilor mai mult, dar nu am cum. Am fost ca o proasta in Piata Revolutiei", se plange Aurelia. Prietenele au convins-o sa-si deschida un cont in care sa primeasca bani. Pana acum a fost gol. Cei care vor sa o ajute, o pot face prin intermediul Jurnalului National.

CREDINTA

"Exista un Dumnezeu, toata treaba e sa ai incredere in el si vei fi fericit" - Aurelia

NEPUTINTA

"Ceea ce ma doare cel mai mult este sistemul din care nu te poti desprinde. As vrea sa le ofer copiilor mai mult, dar nu am cum. Am fost ca o proasta in Piata Revolutiei" - Aurelia

DRAGOSTE PENTRU COPII

Aurelia stia ca nu trebuia sa faca copii in conditiile grele in care traia, dar nu a lasat-o inima sa faca chiuretaj. Cu Victor a avut intentia asta de trei ori si tot de atatea ori s-a intors din drum. Baiatul este "o victorie", spune Aurelia, pentru ca s-a nascut la termen, sanatos.

Perioada cand a fost insarcinata cu el a fost una dintre cele mai dificile, se mutau incontinuu si nu aveau bani de mancare. Cand era in opt luni, s-a internat trei zile in spital, nu pentru ca avea probleme de sanatate, ci pentru ca avea nevoie de somn. "Victor este viata din casa", spune Aurelia si povesteste cum baiatul stie sa programeze masina de spalat si sa dea binete florareselor in fiecare dimineata.

Ioana are 8 ani, a terminat clasa I in cadrul unei scoli particulare. A si scris la revista scolii, vrea sa se faca jurnalist. La aceeasi scoala, alaturi de fratele ei, a facut si gradinita.

Doamna directoare a avut mila de doi copii frumosi si destepti. In schimbul educatiei lor, Aurelia da lectii de karate celorlati copii.

RECUNOSTINTA

Stilul de karate wado-ryu se bazeaza pe autoaparare. "Este calea spre armonie", explica Aurelia, "se face o legatura intre exercitiul fizic si organism, pe care in timp ajungi sa o controlezi. Iar atunci incepe si ti se formeaza caracterul, unul puternic". Aurelia datoreaza tot ceea ce este ca om antrenorului ei, Sabino Frederico Taveras. El i-a format un mod de viata, a ajutat-o sa ramana pe o anumita linie. "Lui ii datorez totul, totul, prezentul copiilor mei.

El m-a invatat ca, atunci cand am probleme, sa intru eu in ele, sa nu vina ele peste mine".
Citeşte mai multe despre:   copii,   aurelia,   viata mea e un roman

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de