x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viata petrecuta pe o muchie de bisturiu

0
05 Aug 2004 - 00:00

In 23 de ani de neurochirurgie, prof. Alexandru Ciurea a petrecut peste o mie de ore in sala de operatie. I-au trecut prin maini mii de creiere. Dar vietile salvate nu i-au dat putere asupra mortii... Caci, in momentele de cumpana, medicul se opreste din operatie si se roaga la Dumnezeu sa-i calauzeasca bisturiul. Iar Dumnezeu se apleaca si-i ia mainile in palmele Sale.

ADRIANA OPREA-POPESCU

Si-a dat seama ca va deveni medic in scoala primara. Si nu pentru ca ar fi visat sa salveze omenirea, ci pentru ca dorea sa continue traditia familiei. Bunicii fusesera medici, doar parintii lui (tata - ofiter si mama - profesoara) se tinusera departe de spitale. Pe el insa halatele albe l-au fascinat. Si, dupa ce a absolvit Liceul "Andrei Saguna" din Brasov, Alexandru Ciurea a dat admitere la facultatea de Medicina din Cluj, care era mai aproape de casa. A intrat primul pe lista. S-apoi, asa cum recunoaste astazi, fara parere de rau, a devenit tocilarul clasei. "Trebuia sa fac asta. In primul rand, imi placea, marturiseste el, razand. Si-n al doilea rand, stiam ca daca nu invat bine, ma dau afara din facultate. Aveam origini nesanatoase, bunicul avusese o functie in Partidul Liberal si, de cand intrasem in facultate, scriam tot felul de autobiografii. Stiam ca, daca le dau un motiv, ma zboara. Si atunci, singurul meu argument era cartea. Asa ca eram un foarte bun tocilar!"

RAC LA STOMAC. Spune ca nu-l interesau nici fetele, pentru ca singura prioritate a lui in viata era scoala. In anul II de facultate a intalnit si primul pacient. "Eram in vacanta si lucram benevol intr-un spital de provincie, isi aminteste profesorul. Si, cand l-am intrebat pe cel internat de ce anume sufera, mi-a raspuns "rac la stomac". Nu stiam ce e si am mers la doctorul de pe sectie, care mi-a explicat ca "racul" e denumirea populara a cancerului. M-a impresionat mult, mi s-a parut o boala groaznica. Iar pacientul acela era atat de calm si de increzator... L-au operat si s-a vindecat. Pentru mine a fost un soc sa descopar ca omul pe care eu il crezusem pierdut a plecat acasa pe picioarele lui. Asta mi-a dat putere sa merg mai departe in medicina, pentru ca vazusem ca moartea poate fi invinsa!"

Ultimii doi ani de facultate i-a facut in Bucuresti. "Pe vremurile acelea, pregatirea se facea dupa sistemul francez. In anul IV am dat examen si am ramas "extern" - adica aveam asigurate casa si masa in cadrul spitalelor la care lucram, plus o remuneratie de supravietuire. Se faceau anumite stagii si, la sase luni, roteam. A fost un mare avantaj, mi-a dat sansa sa invat o gramada de lucruri." A terminat facultatea printre primii si a dat examen pentru "internat". Si, in timp ce colegii lui au plecat la tara, asa cum le erau contractele, el a ramas in Bucuresti inca trei ani.

DUREREA MEDICULUI. Alegerea specializarii a fost o intamplare. Fusese atras de chirurgie si reusise la concurs ca medic secundar (n.r. - astazi se numeste rezident) de neurochirurgie. Cand s-a prezentat la spital, prof. Constantin Arseni - cel care avea sa-i devina mentor - l-a intrebat, direct, daca asta isi doreste. I-a raspuns negativ, la fel de direct. "Bine, discutam peste un an", i-a replicat Arseni. Si-n tot acest timp l-a testat, folosindu-l la diverse specialitati din neurochirugia de atunci. L-a castigat, incluzandu-l in echipa lui de medici. Si l-a cucerit prof. Arseni cu personalitatea si forta lui...

In 1971 a participat la prima operatie pe creier. "Eram inca secundar la prof. Arseni. Faceam de garda, cand medicul sef mi-a dat acest caz - un marinar care mergea cu slepul pe Dunare si cazuse in cala vasului. Se alesese cu un hematom urat, un cheag de sange care trebuia operat. Pacientul traieste si astazi, locuieste in Orsova, are copii... Cam o data pe an vine si ma viziteaza."

De 23 de ani, spitalul a devenit a doua lui casa. "Niciodata n-am regretat alegerea meseriei, marturiseste el. Indiferent de situatie. Tin minte ca, pe timpul prof. Arseni, lucram in cladirea veche si ramasesem singur acolo, la un moment dat. Il chemam intotdeauna pe profesor la operatiile grele, dar am avut cateva decese, unul dupa altul. Greu de suportat, desi bolile fusesera extrem de grave. Dar n-am abandonat, am fost convins ca esecul s-a datorat gravitatii cazurilor si ca asemenea situatii trebuie invinse."

Dar atunci cand pierde lupta, pret de cateva minute lumea se opreste in loc. "Nu e durere mai mare a unui medic decat sa ai un incident operator. Sau un accident. N-am plans dupa astfel de momente, dar mi-a venit sa ma arunc pe geam. O data am gresit pentru ca am vrut sa fiu perfect... Aveam in operatie un pacient cu o tumoare-gigant, de natura buna. Am curatat aproape tot, dar mai ramasese o portiune lipita de artera carotida. Si, cum acest rest facea corp comun cu microscopul, nu am vazut pericolul. S-a rupt carotida! Pacientul a supravietuit, dar a ramas paretic pe o portiune a corpului. M-a marcat foarte mult acest caz pentru ca, daca nu voiam o operatie perfecta, totul ar fi fost minunat."

PACIENTI COPII. La fel de tare il impresioneaza copiii care-i devin pacienti. Sunt din ce in ce mai multi. Cum isi explica aceste nenorociri, tumorile canceroase care apar acum pana si la nou-nascuti? Simplu: "Cerul nu mai e albastru, frunza nu mai e verde, apa nu mai e curata. Aerul e plin de gaze de esapament care intra in plamanii micutilor. Tot eco-sistemul e intr-un mare dezechilibru. Iar copiii nostri si tinerii de azi, viitorii parinti, inghit cola, nu mere ionatane... Noi am distrus totul. Noi, cu mana noastra, reusim sa le facem atat de bine pe toate!"

A operat sute de copii. Incearca sa nu se implice afectiv, dar recunoaste ca intotdeauna exista o doza de participare. Nici nu s-ar putea altfel, are la randu-i doi copii si, ca parinte, se poate lesne molipsi de suferinta altora.

"De multe ori sunt intrebat: "Pentru copilul dumneavoastra ati face la fel? La fel ati proceda?". Imi este greu sa ma pun in locul celui din fata mea. Dar, de cele mai multe ori, raspund "Da, as proceda la fel". Adica, as lua cea mai dificila si grea hotarare. Poate ca multi parinti cred ca suntem prea duri, dar duritatea inseamna, de multe ori, corectitudine. Adevarul trebuie spus, oricat de dureros ar fi... Pentru ca viata este extrem de dura cu noi si cu familiile noastre si trebuie sa privim lucrurile extrem de lucid..."

SOLDAT UNIVERSAL. Lucid priveste lucrurile si familia profesorului Ciurea. Sotia, inspector de mediu la Primaria Capitalei, stie ca cel mai lung concediu al lor dureaza maximum o saptamana. Pentru ca sotul ei nu poate sa stea prea mult timp departe de spital. "Probabil ca am o neliniste continua in organism", glumeste el. Dar atunci cand revine la serviciu, o data la doua-trei zile isi ia "o pauza de detasare" si merge sa priveasca un lac din Bucuresti sau, culmea relaxarii, sa stea pe o terasa. Si atunci cu telefonul mobil deschis, in stand-by.

Adoarme la ora 22:00 si se trezeste, in fiecare dimineata, la ora 5:30. Opereaza 3-4 cazuri pe zi si numai vinerea se bucura, pentru ca stie ca urmeaza jumatatea de week-end permisa. Sambata se poate delecta chiar cu un pahar de vin (si asta doar daca nu opereaza luni vreun anevrism), dar duminica intra in prohibitie...

La un moment dat, copiii lui l-au avertizat: "Tata, daca speri ca vom face medicina, afla ca tu esti cel mai prost exemplu in acest sens. Te scoli dimineata, pleci, vii seara, nu mai ai timp de noi... Esti cel mai prost exemplu pentru medicina!" Fiul lui a preferat sa se faca inginer chimist. Doar fata a avut curajul sa-i calce, cumva, pe urme si este studenta in ultimul an la Stomatologie.

CV

  • 29 august 1940 - s-a nascut in orasul Vaslui;
  • 1964 - Absolvirea Facultatii de Medicina;
  • 1974 - sustinerea Tezei de doctorat;
  • 1997 - Profesor de Neurochirurgie, Catedra 1 UMF "Carol Davila" Bucuresti;
  • 1999 - Director, Spitalul Clinic de Urgenta "Prof. Dr. D. Bagdasar";
  • 2001 - Director, Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni";
  • 2004 - Prodecan, UMF Bucuresti, "Carol Davila";

    Autor principal in redactarea a 12 monografii de stricta specialitate in patologia neurochirurgicala, dar si in colectivul de redactare a 23 de tratate si monografii medicale. Are 39 de lucrari stiintifice publicate in strainatate si alte 123 publicate in Romania. A fost lector la 39 de manifestari internationale si a prezentat 71 de lucrari la congrese, conferinte si simpozioane medicale internationale.

    Este, printre altele, membru Rotary International, al New York Academy of Sciencies si al By Laws committee of ESPN (Societatea Europeana de Neurochirurgie Pediatrica). Detine din 1999 functia de presedinte al Societatii Romane de Neurochirugie. A primit Premiul "International cultural diploma of honor", din partea The american Biographical Institute, iar in 2000 a fost decorat cu ordinul national "Serviciul Credincios" in grad de comandor. In 2002, numele prof. Vladimir Ciurea a aparut in enciclopedia "Who’s Who in the World".

    MAINI DE NEUROCHIRURG

    E foarte atent cu mainile lui. "Nu car greutati. Si nu tin minte sa fi batut un cui in 20 de ani. Sau sa fi carat mobila... In anotimpul rece, intotdeauna conduc si masina cu manusi. Sunt foarte atent la aceste lucruri pentru ca, daca ai stat in frig sau ti-ai incarcat mainile, imediat se simte, apare un usor tremur care se vede si mai bine pe video. Iar daca ti-l observa colaboratorii, e jenant... In vreme ce un ortoped trebuie sa aiba forta in mana, un neurochirurg trebuie sa lucreze extrem de fin pe creier.

    Profesorul Arseni ne impresiona, avea niste maini mici, rotunde si butucanoase, dar de o finete cu totul deosebita!"

    Mainile chirurgului pot tremura insa si de teama. In creier sunt zone vitale care, odata atinse, pot duce chiar la moartea pacientului. "Stim acest lucru, dar anumite zone trebuie abordate. Ca intr-o mangaiere usoara." Si-n astfel de atingeri delicate, nu numai mainile, ci si ochii lipiti de microscop sunt extrem de solicitati. Capul, spatele... Prof. Alexandru Ciurea si-a facut un scaun special din care poate opera, in pozitie fixa, mai multe ore.

    AJUTORUL LUI DUMNEZEU

    Prof. Alexandru Ciurea, autor a 39 de lucrari stiintifice publicate in strainatate, este convins ca Dumnezeu ii da o mana de ajutor in sala de operatie. "Se pot face miracole, sustine el. In viata mea de chirurg am vazut multe asemenea minuni. Si exista momente, in neurochirurgie, in care trebuie sa iei decizii singur. Esti tu, pacientul, doua intrumente... si trebuie sa iei decizii majore. Cred ca atunci e bine sa te consulti si cu colaboratorii, dar si cu Dumnezeu. Sa-l intrebi daca poti sau nu sa mergi mai departe. Si, in astfel de momente dificile, cred ca cel mai important e sa stai sa te rogi, pentru ca te ajuta enorm de mult!"

    A avut si el parte de minuni. Prima i s-a intamplat cu multi ani in urma, cand s-a ocupat de un copil care avea toate semnele clinice unei tumori cerebrale. Prof. Arseni a decis ca micutul pacient sa intre in operatie. "Numai ca in ziua respectiva n-a existat oxigen, a fost o pana si, cum acel copil nu era intr-o stare grava, a fost amanat. Pana cand l-a vazut profesorul si m-a intrebat de ce nu-l operez. Eu, nefiind convins in totalitate ca este vorba de o tumoare, am cerut voie sa-i fac o punctie. Era o analiza care excludea varianta cea mai rea, dar care, in cazul in care tumoarea exista, putea sa-i agraveze starea copilului. Prof. Arseni m-a privit fix si a zis: "Bine, fa-o, dar daca ai un accident, sa stii ca te dau afara!". Am facut punctia, iar copilul nu numai ca nu a patit nimic, dar s-a simtit mult mai bine. I-am comunicat profesorului rezultatul si a cerut sa examineze personal acest caz. Apoi m-a luat la intrebari: "Cum de ai iesit din tipare? Cum de ai gandit asa?". "Nu pot explica, i-am spus. Asa am simtit." Tatal copilului, care era preot, mi-a povestit ca toti preotii din Arges s-au rugat pentru ca cel mic sa nu aiba tumoare. Si n-a avut! E mare si traieste si astazi..."

    SUPERSTITII

    "Sunt momente in operatie in care fac anumite gesturi din superstitie. Mici trucuri operatorii, un lucru mai la stanga sau mai la dreapta..., poate ca ma ajuta sa nu uit ce am de facut in continuare, poate sunt doar ticuri operatorii. Dar, daca-mi ies in evidenta, simt ca operatia va reusi" - Prof. Alexandru Ciurea directorul Spitalului Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni"
  • Citeşte mai multe despre:   prof,   viata mea e un roman,   arseni

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de