x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vocatia binelui - Doctorita Vlasceanu, de la strajerie la pediatrie

0
Autor: Ionela Gavriliu 12 Mai 2006 - 00:00
Vocatia binelui - Doctorita Vlasceanu, de la strajerie la pediatrie


Crezul de o viata al doctoritei Stefania Vlasceanu este ca trebuie sa-ti ajuti aproapele ca pe tine insuti. "Preotia, medicina, invatamantul sunt misiuni, nu meserii", spune in timp ce pune pe fata de masa inflorata un carnet in care are notat juramantul lui Hipocrate in franceza. Asa a crezut toata viata si asa a incercat sa faca pe cat i-a stat in putinta.

In camera de la etajul al II-lea al unui imobil vechi din Capitala, doamna doctor ne asteapta sa-si spuna povestea vietii. O viata dedicata oamenilor si meseriei de doctor pediatru, o viata care a ales-o si nu s-a lasat aleasa de tanara cu reale talente de pianista, politehnista si actrita. Cu mana fina pe albumul cu poze ingalbenite, "Pupu", asa cum o numeau prietenii si familia, da la o parte perdeaua innegurata a timpurilor prezente, in care miopia o obliga sa traiasca in semiobscuritate si mai toti prietenii din tinerete i-au murit.

AMINTIRI REGALE. Cele mai dragi amintiri ale batranei se leaga de casa parinteasca, actuala Ambasada a Malayesiei. O amintire luminoasa dateaza de cand avea 4 ani, de la 8 iunie 1933, cand a defilat in fustita gri si camasa albastra ca si cercetasa la parada in cinstea lui Carol al II-lea. "Regele m-a luat pe calul lui alb si m-a intrebat: «Iti place de mine?». «Nu», i-am raspuns. «De ce?» «Pentru ca ai mustata»" Atunci regele a intrebat-o de cine ii place si "Pupu" a aratat spre tanarul Mihai, imbracat in straie de voievod de Alba-Iulia. Memoria prodigioasa o ajuta sa-si continue cu exactitate lantul amintirilor din copilarie si adolescenta. Isi cauta cu mana sovaielnica ochelarii pe masa si rade: "Din cauza cititului m-am ales cu miopia asta. Si ca aveam deficit de vitamina C. Acum stiu exact cauzele, dar atunci pasiunea de a citi era mult mai mare".

STUDII. La 6 ani a urmat Scoala "Elena Doamna". Premianta mereu. I-a placut matematica enorm si acest lucru a ajutat-o mult in medicina. "Cine nu stie matematica si tehnica la nivel de secol al XXI-lea n-are ce cauta in medi-cina la ora actuala". Ca un facut, doamna doctor Vlasceanu a probat pe pielea ei toate bolile copilariei, inclusiv scarlatina, boli pe care abia la facultate avea sa le invete teoretic. Pentru ca mama ei isi vedea fetele "doctorite si frantuzite", nici un efort nu a fost precupetit pentru educatia lor. "Pupu" a invatat germana cantand si franceza si-a perfectionat-o in conversatiile cu a sa colega de banca, fiica unui militar francez venit cu trupele lui Berthelot in timpul primului razboi mondial. Pianul a fost o alta vocatie neimplinita. Profesoara i-a fost madame Genetau, care, cand a auzit ca eleva sa vrea sa dea la Conservator, i-a taiat elanul zicandu-i ca nu e pregatita. "Da’ de unde. Eu m-am dus si m-am inscris la Conservator in septembrie 1945. Acolo m-am asezat la pian si, dupa ce am cantat par-titura obligatorie, am inceput sa cant de placere si altele. Pluteam. Eram in stratosfera." A fost felicitata, dar nu a fost primita din cauza unor detalii "tehnice", ca trebuia sa fie inscrisa la unul dintre profeso-rii din comisie. "O lunga perioada treceam prin camera in care avea pianul cu spatele la el", povesteste intristata si acum de aceasta deceptie. Cu teatrul a cochetat un pic cand a jucat intr-o piesa a lui Lope de Vega, in rolul Pascualei. La repetitii era mai timida, desi avea o dictie impecabila, "de la Agatha Bacovia citire", care i-a fost profesoara de literatura. "Dar la spectacol, cu luminile alea in ochi, eu miopa, l-am tocait pe ala de care era indragostita Pascuala de nu s-a vazut", rade din inima.

DE DRAGUL MAMEI. Primul pas spre medicina a fost momentul in care s-a decis pentru stiintele reale, nu pentru umaniste. "Profa" de latina le-a dat fetelor sa traduca pe perioada vacantei vreo 20 de capitole din Ovidiu si tot pe-atatea din Cicero. "Adio si n-am cuvinte. Atunci am decis: realul." A cochetat cu diplomatia si cu Politehnica, dar "geometria analitica nu se lipea de nici o culoare de mine", a hotarat sa dea la Drept si la Academia Co merciala. Pentru ca si-a visat mereu fetele doctorite, mama a rugat-o pe "Pupu" ca macar ea sa dea si la Medicina, asa, de dragul ei. "Am invatat noua zile pentru examenul la Medicina. N-am intrat din prima, aveam 5,93 si-mi trebuia 6. Dar pentru ca nu intrase nici nepotul lui Petru Groza, au mai intrat inca 100 de candidati de sub linie."

Doamna doctor se bucura si acum ca soarta a decis astfel si a capatat o misiune in viata. "Atunci cand stii ca viata pacientului tau e in mainile tale, sa te comporti ca si cum ai fi tu in locul lor", spune cu aceeasi hotarare la 77 de ani ca si la inceputul carierei.

A trait vremurile tulburi ale perioadei de dupa razboi, abdicarea Regelui Mihai, turnatorii din salile de disectie din ’48. Din promotia dumneaei, 50 de tineri au fost arestati, pentru ca jurasera sa razbune abdicarea regelui.

MOASA, NASA SI MATUSA. La sfarsitul anului II de facultate trebuia sa aleaga intre Medicina Generala, Igiena si Pediatrie. A ales Igiena, dar din nou soarta a vrut altfel. "Aveau nevoie de pediatrii, asa ca m-au mutat la Pediatrie." A invatat Obstetrica cu Panait Sarbu, cel care i-a si acordat incredere prima oara si i-a facut operatia de cezariana surorii sale. Sora lui "Pupu" era insarcinata, iar studenta la Medicina facea exces de zel si-i masura periodic cresterea burtii. Pana cand a observat ca incepe sa tot scada. Si-a intrebat profesorul, care a sfatuit-o sa o aduca pe sora sa la control. A hotarat operatia imediat. "Cand a luat copilul si l-a scos din salon, m-am dus dupa doctorul Sarbu sa vad ce are sora mea: fata sau baiat? Si doctorul mi-a zis sa-i fac eu a doua ligatura. Asa ca eu ii sunt nepotului meu si moasa, si nasa, si matusa." Acest pas a fost decisiv. De atunci Stefania Vlasceanu a ramas la Pediatrie, pana in 1986, cand a a iesit la pensie.

INCEPUTURI. Doctorul experimentat care a ajuns rade de micile greseli pe care le facea incepatoarea "Pupu". "Mi-a venit o data un muncitor cu palma taiata, o laba de urs, umflata. Trebuia sa-i fac antitetanos si i-am facut antidifteric. Am stat cu sufletul la gura multe luni, in care-l vizitam si-l intrebam de sanatate, de se mira familia lui ce doctorita draguta a nimerit de se implica asa de mult. Din fericire, omul nu a facut nici tetanos, nici alte alea", rade ingaduitoare cu micuta "Pupu" de doar 17 ani.

Se gandeste cu nostalgie la succesele pe care le-a avut in tratarea pacientilor si se mandreste ca in perioada comunista cei care au incercat sa o impiedice de la a-si face meseria cum trebuie nu au reusit.

Isi aduce aminte de multi copii pe care i-a tratat si i-a urmarit pana cand s-au casatorit si au avut copii la randul lor. Le stie supararile de familie, toate bolile si suferintele, caci asta inseamna pentru dumneaei sa fii medic de familie. "Nu ca acum, cand doctori cu nou-nascuti si gravide in fisele lor nu-i viziteaza niciodata."

CARIERA
COPILARIE. "Pupu", cocheta cu pampon in par, la plimbare alaturi de sora mai mare
Stefania Vlasceanu s-a nascut la 21 ianuarie 1929 in Bucuresti. De-a lungul carierei a fost preparator principal, sef de laborator, asistenta. Intre anii ’52 si ’60 a lucrat la Pediatrie la Spitalul Panduri din Capitala. Datorita seriozitatii de care a dat dovada, a fost facuta responsabila cu transfuziile dupa scandalul plasmei, cand 11 copii diatrofici fusesera injectati cu plasma infectata si au murit. Din anul 1954 si-a inceput teza de doctorat, al carei subiect i-a fost sugerat de doctorul Elias, "Rinichiul in afectiuni extrarenale grave la sugar si copii". A fost asistenta timp de cinci ani si la Spitalul "Emilia Irza". La 4 aprilie 1962 si-a luat titlul de doctor. Pentru ca nu a fost membra de partid, nu a putut ajunge doctor primar, desi era mult mai pregatita decat multi dintre colegii care au ajuns pe aceste posturi. Feminista convinsa, a invatat sa conduca automobile si s-a impotrivit discriminarilor din sistem. In 1986 a iesit la pensie. Marele regret al doctoritei Vlasceanu Stefania este ca acum nu mai poate profesa in beneficiul copiilor.
Citeşte mai multe despre:   medicina,   viata mea e un roman,   vlasceanu,   pupu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de