„I-am colindat să-mi plătească opincile”

Au urmat ani buni în care Vasile Deac, Moşu', a făcut cărări pe la Direcţia de Cultură din Baia-Mare, iar la Bucureşti... „de tare multe ori am urcat treptele Ministerului Culturii. Dacă i-aş pune pe toţi ce i-am co­lindat să-mi plătească opincile şi drumu', ar fi plătită jumătate statuia. Am vorbit cu 16 miniştri de Cultură şi nici unu n-o zîs «nu».

Dar unul singur, Dumnezeu să-i deie sănătate, mi-o semnat cu dreapta: statuie de bronz pentru Voievod! şi, uite aşa, cu-n colac mândru şi-un ştergar, c-o oiagă de horincă, busuioc şi tricolorul am făcut pentru ţara mea ce n-au făcut alţii cu cravată la gât şi viţei în portbagaj".

Proiectul a fost aprobat de Ministerul Culturii şi Cul­te­lor în timpul mandatului academicianului Răz­van Theodorescu, urmând ca sculptorul băi­mă­rean Ioan Marchiş să ridice monumentul, de fapt un an­samblu statuar format dintr-o ecvestră şi nouă per­sonaje în picioare. Suma, foarte mare de altfel, s-a dovedit insuficientă pentru cele peste 20 de to­ne de bronz, aşa că Moşucu' şi-a luat opincile şi a por­nit din nou la drum. A început să-i viziteze de da­ta aceasta pe cei despre care citise prin ziare că ar avea bani, dar „pare-se că nu le era prea drag Vo­ie­vodul.

Cel mai mult mi-o dat Iosif Constantin Dră­gan, 5.000 de euro. Cu banii am luat 2 tone de bronz". Lista Moşucului cu „sponsorizările" şi mate­ri­a­lele obţinute este interminabilă...

În 2001 au început lucrările şi au durat cinci ani. Nu i-a fost uşor Moşucului cu statuia, dar nici sculptorului Marchiş cu Moşucu'. Exasperat de nu­me­roa­sele faze de lucru, l-a terorizat ani buni pe artist. Venea tot timpul la atelier, i se părea că lucrările nu avansează, îşi pierduse răbdarea, nu mai avea în­credere, nu mai credea... „Nu eşti vrednic să-l faci pe Voievod!", „Asta n-o să fie în veci statuie!".

Apoi a căzut la pat. Toţi credeau că nu mai apucă să-şi vadă visul împlinit, acum când era atât de aproape. Toată lumea se ruga pentru el. Dar Moşucu' se ruga... să moară. Fără să citească niciunde, fără să-i spună nimeni, intuise mitul creaţiei posibile doar prin jertfă, unul dintre cele patru mituri fundamentale ale poporului român. L-a chemat pe sculptor şi i-a spus că până nu moare el nu va putea termina statuia... „M-am gândit că trebuie să plec eu, ca să poată veni Voievodul, şi m-am rugat tătă noaptea la Bunu' Dumnezeu să mă ieie...".

INAUGURAREA
Pentru prima oară, Dumnezeu nu l-a ascultat. Lu­crarea a fost isprăvită iar la 3 noiembrie 2005, cu un alai ce amintea de întâia descălecare, ansamblul sta­tuar Bogdan întemeietorul, Voievod al Ma­ra­mu­reşului şi Prim Domn al Moldovei ajungea acasă. Mo­şucu' a mobilizat toţi oamenii din sat să-l pri­meas­că aşa cum se cuvine: îmbrăcaţi româneşte, cu stea­guri şi călăreţi. Însufleţit ca prin miracol şi mai sprinten ca la 20 de ani, nu mai avea stare şi dirija cir­culaţia. „Daţi-vă la o parte, trece Voievodul nostru! Trece Voievodul românilor!"

Inaugurarea oficială a avut loc anul trecut, de Sfinţii Petru şi Pavel. Tare mândru a fost Moşucu': a pri­mit laude, diplome, distincţii... „Câte or fost, câte n-or fost, ecvestru, neecvestru, Voievodu' e călare! Şi e şi cu cinci cătane pângă el, miră-se lumea de ele. Proiectu' o fo' cu nouă, da' îs bune şi astea". Şi, to­­tuşi, Moşucului îi lipsea ceva ca să fie pe deplin fe­ri­cit. Nu înţelegea ce au putut avea mai important de făcut preşedintele şi primul-ministru de n-au ve­nit. Cât despre Patriarhul Daniel „şi şchiop trebuia să vină aici, că n-ar fi fost Patriarh de n-ar fi fost Bog­dan Vodă să întemeieze Moldova!".

Aşa că, dacă mergeţi în Maramureşul Voievodal, opriţi-vă în Bogdan Vodă. Căutaţi-l pe Vasile Deac, Moşu'. Îl veţi găsi într-o casă de sfârşit de secol XVIII şi pentru prima dată noţiunea de patrimoniu vă va pă­rea vie. De întârziaţi şi nu-l mai găsiţi, mergeţi în centru, la monument. Uitaţi-vă cu atenţie! Unul din­tre oştenii voievodului e el. E românul care şi-a pus visul mai presus decât propria-i viaţă. Iar visul lui însemna istorie, însemna neam, însemna amprentă identitară.