x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Motociclistul, Rolls-ul şi fota oltenească

1
Autor: Iulia Gorneanu 16 Mai 2010 - 00:00
Motociclistul, Rolls-ul şi fota oltenească
Vezi galeria foto


Mergeam pe Kiseleff mulţumindu-i primăverii la fiecare pas. "Tu n-ai ce căuta pe jos, tu ar trebui să fii într-un Rolls." Foarte aproape de mine, oprit la semaforul din intersecţia cu Docenţilor, un motociclist tatuat mă privea pe deasupra ochelarilor. "... Ba nu. Mai bine într-o caleaşcă."

Ştiu că sunt frumoasă cu hainele mele ţărăneşti, frumoasă, pentru că le port cu mândrie, cu distincţie, cu clasă (cum obişnuieşte să îmi spună un prieten), frumoasă, pentru că sunt fericită. Sunt fericită că am avut şansa să le recuperez din cele mai nebănuite locuri, iar acum le readuc la viaţă, le reinventez, le pun în contexte noi şi, mai presus de toate, le preţuiesc. Dincolo de rafinamentul cromatic şi compoziţional, le preţuiesc pentru taina încifrată în ornamentica lor.

La întâlnirea de la semafor, piesa de rezistenţă era o fotă-vâlnic de mătase din vechiul Romanaţi, găsită ca prin minune pe Lipscani într-un magazin de antichităţi. De sub vâlnic se ivea dantela făcută în tinereţe de bunica mea din Viştea de Sus. Purtam părul împletit în forma coarnelor de berbec, una dintre cele mai elegante pieptănături ale ţărăncilor noastre, care din păcate aproape că a dispărut din hotarul satului.


TERAPIE IDENTITARĂ
Pe cap, sigur că da, o năframă superbă, tot veche. În rest... pantofi, bluziţă, poşetă din "noua colecţie primăvară-vară". Timide, şterse, nesemnificative, la serie, lipsite de personalitate, mister şi farmec, serveau cu modestie drept passe-partout senzaţionalei fote olteneşti de început de veac XX. Pe atunci, starea de sine, starea socială şi statutul în comunitate erau la liberă vedere, exhibat cu dezinvoltură pentru a nu se crea confuzii şi complicaţii inutile. "Acum nu mai ştii care ce-i şi de unde-i. Tăte-s la fel", îmi spunea cu ani în urmă un bătrân dintr-un sat de munte privind femeile care ieşeau de la biserică.

Întocmai ca tatuajul ritualic care îţi oferă protecţie şi te pune sub semnul lui, dându-ţi totodată libertatea trăirii netăinuite a stării tale, hainele ţărăneşti din lada de zestre sunt poate cea mai bună terapie identitară în vremurile tulburi de acum. Purtându-le, ştiu cine sunt cu adevărat, mă preţuiesc prin integrarea în neam, iar astfel mă împac cu mine şi cu lumea.

Motociclistul m-a văzut mergând mândră pe caldarâmul Bucureştiului copleşit de primăvară, iar tatuajul tânărului în căutare de sine a intuit forţa ancestrală a semnelor vâlnicului meu oltenesc şi s-a aplecat reve­renţios în faţa lor.
Citeşte mai multe despre:   lada de zestre

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie
Serviciul de email marketing furnizat de