x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Caricatura "Port căntecul de acasă in suflet"

"Port căntecul de acasă in suflet"

de Irina Munteanu    |    09 Sep 2007   •   00:00
"Port căntecul de acasă in suflet"

A dirijat coruri, iar exerciţiul acesta a ajutat-o atunci cănd a apărut in faţa publicului ca realizator şi prezentator de emisiuni de televiziune.

A dirijat coruri, iar exerciţiul acesta a ajutat-o atunci cănd a apărut in faţa publicului ca realizator şi prezentator de emisiuni de televiziune.

Â

Dragostea Niculinei Merceanu pentru folclor s-a infiripat in primii ani de viaţă. "Pănă la colectivizare, mama avea o făbricuţă de prelucrat gogoşile de viermi de mătase. Din primăvară şi pănă toamna, la noi acasă veneau femei de pe toată Valea Dunării şi a Oltului. Din măinile mamei mele, inălbite şi dospite de apa fierbinte, am văzut ieşind cele mai fine fire de borangic. Din ele, oltencele işi ţeseau marame care le sporeau frumuseţea. Aveam să le port şi eu mai tărziu. De la femeile care poposeau la făbricuţă am auzit cele mai frumoase poveşti, descăntece şi căntece populare, spune ea" Harul interpretării l-a moştenit de la mama ei. Dar Niculinei nu i-a fost de ajuns doar să cănte. Deşi in 1968 a participat la primele două etape ale concursului tv de muzică uşoară "Steaua fără nume", a realizat că o interesează şi mai mult să descifreze muzica, aşa că a mers la Conservator, la clasa de "Pedagogie, Muzică vocală şi instrumentală, Muzicologie".

DOCUMENTE. Imediat cum a terminat facultatea, a primit repartiţie la o şcoală in oraşul natal, Corabia, dar a fost repede remarcată şi chemată la Bucureşti. "Doream să cănt pe scenă, la televizor, să apar in faţa publicului. O intămplare fericită a făcut să-l intălnesc pe preşedintele de atunci al televiziunii, care mi-a spus să vin să realizez o emisiune de folclor." In 1990, in martie, a făcut prima emisiune, "Muzica pentru toţi... iubitorii muzicii populare", la TVR 1. "Apoi am vrut mai mult, să realizez documentare, să vorbesc despre ce inseamnă folclorul muzical, dar şi cultura tradiţională, tot ceea ce defineşte identitatea unui popor." Din 1994 şi pănă in 2000 a realizat tot la TVR 1 emisiunea "De la lume adunate", in care s-au regăsit toate aceste elemente. "De cănd am venit in televiziune mi-am propus să improspătez galeria de interpreţi; foarte mulţi tineri au debutat in această emisiune, unii sunt deja consacraţi, işi aminteşte ea."

"ORA POPULARĂ". Niculina mărturiseşte că nu are o zonă folclorică preferată: "Dar căntecul de-acasă am să-l port totdeauna in suflet". Ea spune că emisiunile pe teme folclorice au o audienţă foarte mare şi crede că manelele au inceput deja să piardă teren. Iubitorii de folclor au putut să urmărească din februarie acest an un concurs pentru tinerii interpreţi, transmis in direct la emisiunea "Ora populară", pe noul canal al TVR - Bucureşti. "Au participat 55 de concurenţi, cu vărste cuprinse intre 16 şi 25 de ani, din cele 11 judeţe din Muntenia şi Dobrogea. La 4 august am avut gala şi am oferit trofeul «Ora populară». Căştigătoarea a fost Mariana Grecu din Tărgovişte, dar vreau s-o amintesc şi pe cea care a fost foarte aproape de locul intăi - Elena Cuculici, din Bucureşti." A fost un concurs cu probe ce au cuprins intreg domeniul culturii tradiţionale - căntece, snoave, dans popular, obiceiuri. Probe inedite au fost cea de memorie muzicală şi cea de recunoaştere a interpretului. De la 11 august, "Ora populară" a căpătat haine de vacanţă. "Am lărgit aria de dezbatere, am adus un meşteşugar, interpreţi profesionişti, dar şi tineri abia lansaţi." Niculina Mercescu mai realizează şi "Medalion folcloric", o emisiune care poate fi vizionată sămbătă dimineaţă, de la 8:00 la 8:30, la TVR 2.

"Am infiinţat Asociaţia Culturală «La noi, la romăni», care işi propune să promoveze tot ce ţine de cultura noastră tradiţională. In august 2006 am venit in ajutorul celor năpăstuiţi de furia apelor, pentru care am organizat un spectacol de caritate, «De la romăni pentru romăni»"

Niculina Merceanu,realizator tv

×
Subiecte în articol: lada de zestre