x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Caricatura Povestea lui badea Pavăl şi a fiului său, Gavril

Povestea lui badea Pavăl şi a fiului său, Gavril

de Iulia Gorneanu    |    13 Dec 2009   •   00:00
Povestea lui badea Pavăl şi a fiului său, Gavril
Sursa foto: Iulia Gorneanu/

Gavril Ţărmure, "Ţ", cum îi spun cu tandreţe prietenii, e unul dintre oamenii dragi, cu care din vreme în vreme mă cert rău de tot. Ultima oară s-a întâmplat anul trecut în sala de expoziţii de la Cărtureşti, când preţ de vreo oră am crezut că despărţirea e inevitabilă, imperioasă şi definitivă. Atunci am avut o singură părere de rău. Că în cei aproape zece ani de prietenie straşnică, nu m-am învrednicit să ajung de nici un Crăciun la Căianu Mare.



Atunci se strâng toţi fraţii acasă. Acasă la badea Pavăl şi mama Savetă, acasă împreună cei opt fraţi Ţărmure, fii rătăcitori prin marile cetăţi ale Ardealului, acasă cu colinde şi poveşti, cu amintiri, cu întâmplări, cu întâlniri, cu despărţiri, acasă la Căianu Mare, cum mare i-a fost întâiul gând al tatălui lor imediat după nuntă: "De-oi ave copii, pă tăţi îi port la şcoală să-i fac domni". Şi i-a dat Dumnezeu opt copii lui badea Pavăl, şi pe toţi i-a purtat la şcoli înalte, prin anii '80 patru dintre ei erau studenţi în oraşe diferite, iar el, ţăranul mândru din Căianu Mare, îi vizita pe fiecare în parte, le aducea mâncare de la mama Savetă, le cumpăra cărţi, le era şi ţărmul şi marea. El, ţăranul mândru din Căian, călător şi povestaş, ultimul boştinar adevărat din sat, cu palme mari şi aspre, ştia că stă în puterea lui "să-i facă domni" pe cei opt copii ai săi. Ştia că ei oricum sunt cei mai buni, că vor fi învingători, cum şi el e un învingător, el, care luni de zile pe an cutreieră toată ţara, pentru a aduna boştina (reziduuri de faguri), pe care o aduce acasă, o topeşte, o presează, o preschimbă în calupuri parfumate de ceară, apoi porneşte din nou la drum, în marile oraşe de astă data, să vândă ceara, să aibă bani să-şi poată ţine copiii în şcoli.

Din boştinărit
Şi acum fiii lui sunt profesori, avocaţi, medici, arheologi. Gavril e muzician. "Pe cel mic (Călin) am vrut să-l fac popă, da' s-o intrat pă bani şi în al doilea an nu o mai vrut să dea. I-am cumpărat şi o carte mare, cât o Biblie. Acum îi executor judecătoresc. Era bun şi un popă între atâţia ficiori...". Îşi aminteşte cum povestea cu vecinii când erau copii mici: "Io p-a me o fac doctoriţă-n Cluj, doctoriţă stomatologică, că-i mai bănoasă, scoţi un dinte şi iei 100 de lei. Io p-al meu îl fac popă. Popă-l fac! Am lucrat io bugăt, să nu-l mai văd şi pă el cărând saci. Şi ne-o ieşit la tăţi".

Spirit practic, dar totodată contemplativ, cu o viziune filozofică asupra lumii, badea Pavăl este un iniţiat. Cunoscător al dealurilor şi al cerului, al văilor şi al cărărilor, al plantelor şi al oamenilor, al leacurilor şi al poveştilor, are elemente culturale proprii, generatoare de libertate şi înţelepciune ancestrală. "Suntem boştinari din tată-n fiu. Asta ni-i meseria. Moşu' meu, Pătru Ţărmure, o umblat întâie. O ajuns până la Budapesta după ceară... ştia patru limbi: nemţeşte, ungureşte, rusăşte şi româneşte. Eu am început a mere prin '47. Din sat în sat. Odată, am ajuns la Baia Mare şi de acolo până la Oradea... pe jos... numa' o maşină ne-o pchicat. Era în ianuar". Fabulos personaj badea Pavăl, ştie sute de poveşti şi zeci de cântece, le-a adunat de-o viaţă, când umbla după boştină, le-a amestecat cu suflet, când topea ceara, iar acum ţi le spune măiestrit de-l rogi, cu umor, cu tristeţe, cu tâlc, cu pauze lungi de meditaţie, apoi vioi, cu dialoguri scurte, ajungând pe nerăsuflate la finalul întotdeauna surprinzător. Trăieşti şi tu odată cu el o mie de vieţi într-o noapte, povestea ta îţi pare deja searbădă, banală, lelea Savetă e şi ea lângă el, îl urmăreşte fascinată, unele întâmplări le ştie, mai ales cele legate de copii, intervine câteodată când vine vorba de ei, luminată de zâmbetul larg şi bun al bărbatului. Îi întreb despre Gavril. Ei îi spun Vilucă. Îl văd copil cu un bujor la pălărie într-o poză mică cu pete maronii, apoi mai mărişor pe treptele din faţa casei, trist, cu un cufăr mare, din lemn, cum aveau cătanele pe vremuri. Terminase clasa a IV-a şi urma să îl ducă la Bucureşti, la Liceul de Muzică. Cu trenul. "L-am lăsat acolo, aşa cum cumperi un miel şi îl ţâpi într-o turmă. În toată luna meream la el, îl dăduseră la un instrument de suflat. Când am fo' să vorbesc cu profesoru' a început a-mi spune că aia nu ştie, aia nu ştie. Apăi, învaţă-l, că de aia l-am adus aici!, i-am zîs". Când s-a întors Vilucă acasă în vacanţa de vară îl opreşte-n drum Pugna Grigore, zis Iorga: "Mai bine te făceau advocat să ne scapi de hoţii ceia, da nici muzicant nu-i rău. Şi pă copiii doctorului i-or dat la ceteră. Da pă tine de ce te-or dat la un instrument de-i valabil numa în caz de război? Gavril n-a dezertat, nu s-a lăsat bătut, a terminat cu rezultate excepţionale liceul şi s-a înscris la Conservatorul din Iaşi. Era la internat, înainte cu câteva zile de examen, când pe hol i se pare că recunoaşte paşii apăsaţi ai tatălui său. "Tată, mă tem că de data asta ai venit degeaba... e numai un loc şi suntem mulţi. - Zici că este un loc? Păi, ţie un loc îţi trebe!", Şi aşa a fost. Gavril Ţărmure, fiul lui badea Pavăl, boştinarul din Căianu Mare, a intrat la Conservatorul din Iaşi pe singurul loc scos la concurs pentru trombon. Abia după ce i-am cunoscut tatăl am înţeles cum de poate "Ţ" să transforme vise în realitate, să facă imposibilul posibil, să fie călător şi povestaş, să fie prieten adevărat şi ocrotitor, să fie fermecător... După anii '90 a înfiinţat Societatea de Concerte Bistriţa. Într-un oraş superb, dar amorţit din punct de vedere cultural, Gavril Ţărmure organizează de ani de zile stagiuni simfonice, tabere. (...) Într-un oraş superb, dar sărac din punct de vedere al spaţiilor concertistice, Vilucă a lui badea Pavăl din Căianu Mare transformă în mod miraculos ruinele unei sinagogi în una dintre cele mai extraordinare săli de concerte din ţară.

Vilucă

Se luase curentul în sat în noaptea de 3 octombrie, când pentru a doua oară anul ăsta eram acasă la badea Pavăl. Era sâmbătă şi veniseră toţi fraţii, ajunşi domni mari prin cetăţile Ardealului. Vremea încă frumoasă ne ţinea la poveşti în jurul mesei din curte. Mama Savetă a intrat iute în casă după lumânări. Nu văzuse luna plină. Nici noi n-o văzuserăm. Şi chiar dacă am fi văzut-o, n-am fi bănuit că poate da atâta lumină. Faţa de masă strălucea argintie, chipurile se distingeau perfect, vinul aveau culoare, badea Pavăl în capul mesei era fericit: "Vilucă, dă tonul!". "Jale-i pare codrului/după verde frunza lui"... "De la noi de la fereastră/ din fereastră de la noi/te văd mândră la război"... "Morţîî tăi de făgădău/ fără mine-ţi şade rău/ Da când întru eu în tine/ dintr-o dată-ţi şade bine"... Cântecele de demult uneau vocile fraţilor într-un fir sonor misterios şi tulburător. Peste noapte şi sat, vocea lui badea Pavăl răsuna puternică, gravă, răscolitoare. Nu am vrut să mi se vadă lacrimile de la lună şi am făcut câţiva paşi spre poartă. Ca de fiecare dată, oamenii ieşiseră din casele lor să asculte, într-o tăcere aproape religioasă, cum familia Ţărmure CĂNTĂ...

×
Subiecte în articol: lada de zestre