x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Casa Melik sau casa cu dragoste

0
Autor: Vlad Teodorescu 03 Iul 2011 - 21:00
Se spune ca destinul nu poate fi schimbat, indiferent ce ai face. Ca transformarile, oricate ar fi la numar, nu pot acoperi o evidenta atat de puternica, incat toate incercarile de a croi o noua identitate sunt sortite esecului. Este cazul oamenilor, dar si al cladirilor. Casa Melik, indiferent ce destinatii a primit in decursul istoriei, va ramane pentru totdeauna "Casa armeanului" din centrul Bucurestilor de altadata si de acum.

De cum treci de Biserica Armeneasca, poti intreba pe oricine despre imobilul de pe Strada Spatarului numarul 22. Toata lumea il cunoaste si esti indrumat, pe scurtatura sau pe drumul normal, spre acelasi obiectiv:

Casa Melik, asa cum o cunoaste toata lumea. Desi de ani buni este un spatiu destinat artei, iar acum gazduieste Muzeul Theodor Pallady, originea armeneasca a fostului proprietar nu a putut fi stearsa atatia ani din constiinta concitadinilor. Ea s-a pastrat si s-a transmis din generatie in generatie, impreuna cu povestile misterioase si romantice care invaluie si acum cladirea cu cerdac. Casa Melik este, dupa cum spun specialistii, cea mai veche cladire laica in stare de functionare din Bucuresti.

Senzatia de "acasa"
Este construita in secolul al XVIII-lea, in jurul anului 1750, fiind destinata inca de la inceput sa fie adapost familial. De altfel, chiar si acum, dupa atatia ani, adaugiri arhitecturale, renovari sau schimbari de destinatie, primul cuvant care iti vine in minte atunci cand zaresti cladirea este "acasa"! Si nu numai pentru ca pastreaza nealterate elemente de cladire taraneasca, avand pivnita si cerdac inchis cu geamuri, dar atmosfera din jurul ei iti da imediat senzatia ca ai ajuns acasa, indiferent de pe ce meleaguri ai fi. In anul 1815, pentru uriasa suma de 1.400 de taleri, casa intra in proprietatea unui comerciant armean bogat, Cevorc Nazaretoglu, si a sotiei acestuia, Miriam. Se spune ca povestea de dragoste a celor doi a facut inconjurul nu numai al cartierului, dar si a orasului, fiind dati ca exemplu pentru traiul armonios pe care il duceau. A fost prima data cand imobilul a fost considerat un cuib al iubirii. Peste ani, Agrop, fiul negustorului armean, ofera casa fiicei sale Ana, acesta fiind cadoul sau de nunta la rostirea juramantului in fata altarului de catre fiica si arhitectul Iacob Melik. Astfel, casa va continua traditia povestilor de dragoste. Melik isi defi­nitivase studiile la Paris, unde, in afara de pasiunea pentru arhitectura, isi descoperise si apropierea de idealurile miscarii pasoptiste. Astfel ca, intors in tara, participa activ la Revolutia din 1848 si este nevoit sa ia drumul exilului in Franta si apoi in Turcia, pentru mai bine de noua ani. La repatriere, cei doi soti isi gasesc casa o ruina, iar amintirea anilor de dragoste petrecuti aici constituie un imbold suficient pentru a investi in repararea ei si nu in achizitionarea unui alt imobil.

Peste ani, la moartea Anei, aceasta lasa prin testament cladirea comunitatii armenesti, cu mentiunea de a fi transformata in azil pentru vaduvele sarace din aceasta comunitate. Dorinta i-a fost indeplinita, cladirea alinand, pana in 1947, suferinta multor femei aflate in dificultate. Anii comunismului inseamna o alta perioada de degradare pentru Casa Melik, impartita dupa modelul "la comun" si data spre inchiriere unor "tovarasi de incredere" adusi de noul regim la Bucuresti si a familiilor acestora. Abia in anul 1960, salvarea avea sa vina tot de la Paris, acolo unde Gheor­ghe Raut, fostul director al filia­lei de pe malurile Senei a MarmoroshBlank, trimite o cerere de atribuire a unui spatiu adecvat pentru a dona intreaga si impresionanta sa colectie de arta statului roman. Din fericire, se pare ca un activist de la Ministerul Culturii, a carui familie a fost gazduita in imobilul din Strada Spatarului, propune Casa Melik pentru a adaposti si apoi a expune colectia de arta a bancherului Raut. Imobilul devine astfel, la inceput, un fel de depozit ad-hoc pentru cele peste 1.200 de lucrari – dintre care multe semnate Theodor Pallady, dar si altele apartinand scolii olandeze si franceze – pentru ca, apoi, dupa o excelenta si minutioasa actiune de renovare, petrecuta in 1970, sa devina o pinacoteca in adevaratul inteles al cuvantului. In 1994, imobilul capata denumirea de Muzeul Theodor Pallady, aflat in continuare in admi­nistrarea Muzeului National de Arta a Romaniei.

Atmosfera
Trebuie spus insa ca acest muzeu este cu totul aparte. Nu numai datorita lucrarilor expuse aici, al caror ton, fara exceptie, este unul cald, intim, personal. Colectia Raut cuprinzand, in afara de tablourile si schitele lui Pallady, si lucrari ale lui Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, Camille Corot, olandezi, precum Jan van de Capelle, doua panze de scoala engleza, dar si pictura romaneasca de Paul Verona si Jean Al. Steriadi.

Ceea ce diferentiaza acest muzeu de altele este atmosfera imobilului, care te face sa te simti bine inca de la intrarea in curtea invadata de flori. Aproape ca ti se pare normal sa-l saluti pe "Theo", imortalizat intr-un bloc de piatra, in gradina. Si apoi sa te stergi pe picioare si sa intri spunand, frumos, "saru’ mana". Ca acasa! Poate arhitectura interiorului, cu rotunjimile arcadelor la tot pasul, poate lemnul prezent aproape peste tot, pe tavan, pe pereti, pe jos, poate alaturarea perfecta a tablourilor cu sculpturi, obiecte decorative de portelan si tapiterii persane, de secol al XIX-lea. Poate toate acestea la un loc sa iti evoce atmosfera romantica a perioa­dei pasoptiste. In care, intre acesti pereti, s-au desfasurat nu numai in­trigi amoroase (dintre care posibila idila dintre Ana Melik si Mateiu Caragiale), dar si intalniri de taina intre oamenii politici ai vremii. Soaptele conspirative ale lui Ion Heliade Ra­dulescu, C.A. Rosetti si Ion Bratianu parca se mai aud prin cotloane si astazi daca iti opresti respiratia si te opresti pe loc, pentru a te "feri" de scartaitul podelei din lemn, parca mereu proaspat geluit.

Alaturi de toate obiectele de arta adunate la un loc, frumusetea "iluminata" a cladirii, precum si activitatile de "invatare" a artei care se desfasoara aici fac din Casa Melik unul dintre acele locuri care, odata vizitate, raman in memorie, ca prima dragoste, pentru totdeauna.
Serviciul de email marketing furnizat de