x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un Dosar X: Ringul 1 - Cercul

Un Dosar X: Ringul 1 - Cercul

de George Arion    |    07 Ian 2007   •   00:00

3 MINUTE DE SUSPANS
Koji Suzuki este un autor celebru in Japonia datorita naratiunilor sale in care misterul guverneaza cu autoritate. Cartile lui se vand in milioane de exemplare, filmele inspirate de ele cunosc un succes fulminant. Sunt ca niste Dosare X in varianta nipona.
3 MINUTE DE SUSPANS
Koji Suzuki este un autor celebru in Japonia datorita naratiunilor sale in care misterul guverneaza cu autoritate. Cartile lui se vand in milioane de exemplare, filmele inspirate de ele cunosc un succes fulminant. Sunt ca niste Dosare X in varianta nipona.

In Ringul 1 - Cercul, patru tineri japonezi - doi baieti si doua fete - fac simultan stop cardiac. O simpla coincidenta? Manifestarea unei forte malefice? Asakawa, un ziarist din Tokyo, se incumeta sa elucideze tenebrosul caz. Ajutat de colegi si de prieteni, dar si de necunoscuti, el intreprinde o documentare minutioasa, care ii dezvaluie intamplari socante si atroce si il poarta in mai multe locuri din Tara Soarelui Rasare. Totodata, investigatia lui inseamna o incursiune temerara in trecutul unor persoane inzestrate cu puteri paranormale, a caror influenta devastatoare se face simtita si dupa moartea lor. Mai mult, ancheta sa se desfasoara contracronometru, deoarece - daca nu rezolva enigma intr-o saptamana - il asteapta si pe el o moarte subita. Evident, o astfel de miza sporeste tensiunea derularii actiunii.

Vizionarea unei casete video cu imagini ciudate poate sa provoace un atac in masa impotriva omenirii? Este atat de fragila fiinta umana, incat viata ei poate fi primejduita de blestemul unei fete nefericite si inzestrate cu insusiri iesite din comun? Autorul poseda maiestria de a impleti evenimente perfect credibile cu altele, mai putin obisnuite, sau chiar neverosimile pentru cei care nu cred in telepatie, kynestezie, psihofotografie, ocultism. Dar cartea lui se citeste cu un interes enorm si cititorul, oricat de sceptic ar fi, n-o poate lasa din mana pana nu-i afla deznodamantul. Insa dincolo de cercetarea de tip politist pe care o relateaza cu un har remarcabil, la sfarsitul scrierii ramane un mesaj tulburator: oricand umanitatea se poate confrunta cu pericole inexplicabile, neasteptate, pe care trebuie sa fie pregatita sa le inlature. Oricand planeta poate fi transformata intr-un taram nelocuit, daca nimeni nu-i mai supravegheaza destinul. E un avertisment deghizat intr-o istorisire cu mult suspans si la care trebuie sa luam aminte.

×
Subiecte în articol: magazin