x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

13 Dec 2005   •   00:00

Patritiu Abrudan il suspecteaza pe Nagy


Noul vicepresedinte al FRF, Patritiu Abrudan, a declarat ca asistentul Miklos Nagy ar putea sa fi gresit la meciul Poli Timisoara - Pandurii deoarece presedintele clubului gazda este Ion Craciunescu, fostul sef al CCA. "Am mare curaj sa spun acest lucru. La valoarea lui, nu cred ca Nagy a gresit intamplator. Este inadmisibil si, daca se va mai intampla, voi cere, din pozitia pe care o am, cea mai grava sanctiune", a spus Abrudan. In replica, Miklos Nagy a declarat ca a fost acuzat pe nedrept si ca nu se simte vinovat.

CUPA ROMANIEI. Tragerea la sorti pentru semifinalele Cupei Romaniei va avea loc la 20 decembrie, ora 12:00, la Centrul National de Fotbal de la Mogosoaia. Cele patru formatii calificate vor fi impartite astfel: Farul, Rapid si FC National vor face parte din urna A, in timp ce divizionara B Petrolul va fi plasata in urna B. Prima grupare extrasa din urna A va evolua in compania echipei ploiestene, urmand ca si celelalte doua prim-divizionare sa formeze a doua semifinala a competitiei. Partidele se vor disputa in dubla mansa, la 22 martie, respectiv 19 aprilie.

CM-CLUBURI. Echipa costaricana Deportivo Saprissa s-a calificat ieri in semifinalele Campionatului Mondial al cluburilor, dupa ce a invins, in sferturile de finala, cu 1-0, formatia australiana FC Sydney. In semifinale, Deportivo Saprissa va intalni joi pe Liverpool, in timp ce formatia saudita Al Ittihad, antrenata de Anghel Iordanescu, va juca maine in compania formatiei braziliene Sao Paolo. Finala mare si finala mica vor avea loc duminica.

FRF. Noul director tehnic al loturilor nationale de tineret si juniori din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, Miodrag Belodedici (foto), a declarat ieri ca a acceptat oferta de a lucra in Romania pentru a fi aproape de mama sa. "Nu prea sunt la zi cu viata in Romania. Abia am inceput la FRF, sunt de trei zile aici, incerc sa ma familiarizez. Ma gandeam tot timpul ca poate veni o oferta din Romania, am multi prieteni. Mi-era dor sa ma intorc, mai ales sa fiu aproape de mama, asta in primul rand m-a determinat sa vin. Vrem sa facem lucruri bune, sa iesim in lume si cu juniorii, cum este in Spania", a spus Belodedici, care va semna in aceste zile contractul cu FRF.

GERMANIA. Clubul Schalke 04 a anuntat ieri separarea, cu efect imediat, de antrenorul Ralf Rangnick, care a preluat conducerea tehnica a echipei germane in septembrie 2004. Rangnick afirmase la 9 decembrie ca va parasi clubul la sfarsitul acestui sezon. "Sunt obosit de aceste jocuri politice, nu mai vreau sa raman", a spus atunci tehnicianul, aflat intr-o relatie tensionata cu managerul general Rudi Assauer. La meciul cu FSV Mainz, scor 1-0, de la 10 decembrie, Rangnick nu a asteptat fluierul de final pentru a merge sa ii salute pe suporteri, ceea ce i-a atras un val de critici din partea conducerii gruparii.

×
Subiecte în articol: sport