x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 8 decembrie

Joi 8 decembrie

08 Dec 2005   •   00:00

Este ziua 342 a anului
Au mai ramas 23 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Nunta fara vorba si moarte fara banuieli nu se poate" adica la orice lucru se gaseste oarece pricina.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 7:39
  • Apune la 16:36

  • LUNA
  • Apune la 12:51

  • Primul patrar (Luna in crestere) 8 decembrie
  • Luna plina 16 decembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 23 decembrie
  • Luna noua 31 decembrie
  • Zodia Sagetator (22 noiembrie - 21 decembrie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Cuv. Patapie, Sf. Sofronie, Sf. Apostoli: Apolo, Tihic, Cezar si Onisifor
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Neprihanita Zamislire, Sf. Leonard; Fer. Constantin
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Patapiu
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi e praznuit Cuviosul Patapie, care isi are originile in Teba Egiptului. Ajuns la varsta priceperii, a decis sa se indeparteze de oameni si s-a facut monah in pustia Egiptului. Cuviosul Patapie isi petrecea zilele dupa morala sfanta a lui Dumnezeu: avea grija sa pastreze postul, isi facea rugaciunile si se infrana de la cele lumesti. Oamenii au aflat de virtutea si intelepciunea lui si au venit la el. Paraseste pustia si merge la Constantinopol. Cuviosul Patapie era inzestrat cu har, ii tamaduia prin rugaciune pe cei in suferinte si alunga demonii.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1832 - Apare neregulat (1-3 exemplare pe saptamana), la Bucuresti, primul periodic romanesc oficial: Buletin, Gazeta administrativa (pana la 26 ian./febr.7, 1859, cu unele modificari de titlu), cand in locul lui apare Monitorul Oficial al Tarii Romanesti;
  • 1921 - Spectacolul inaugural al Operei Romane din Bucuresti. George Enescu a dirijat opera "Lohengrin" de Wagner;
  • 1925 - Infiintarea Institutului de Statistica Generala;
  • 1991 - A avut loc un referendum national consacrat aprobarii Constitutiei Romaniei.

    In lume
  • 1941 - Al doilea razboi mondial. SUA declara razboi Japoniei;
  • 1941 - Japonezii incep invazia coloniei Britanice Hong Kong, la mai putin de 8 ore de la atacul de la Pearl Harbour;
  • 1976 - Formatia The Eagles lanseaza unul din cele mai bine vandute albume, "Hotel California";
  • 1980 - John Lennon, membrul formatiei Beatles, a fost asasinat de Mark David Chapman, unul dintre fanii lui.
  • NASCUTI LA 8 decembrie
  • 1864 - Camille Claudel, sculptorita, sora mai mare a poetului francez Paul Claudel (m. 1943);
  • 1943 - Jim Morrison, cantaret american, membru al formatiei The Doors (m. 1971);
  • 1966 - Sinead O’Connor, cantareata irlandeza.
  • CALENDAR DE POST

    SAPTAMANA 5 DECEMBRIE - 11 DECEMBRIE

  • 5 L †) Sf. Sava cel Sfintit; Sf. Mc. Anastasie; Cuv. Nectarie
  • 6 M †) Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (Dezlegare la peste)
  • 7 M †) Sf. Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges; Sf. Ambrozie, Episcopul Mediolanului
  • 8 J Cuv. Patapie si Sofronie; Sf. Apostoli: Apolo, Tihic, Cezar si Onisifor
  • 9 V Zamislirea Sfintei Fecioare de catre Sfanta Ana; Sf. Proorocita Ana
  • 10 S Sf. Mucenici: Mina, Ermoghen si Eugraf (Dezlegare la peste)
  • 11 D Cuviosii: Daniil Stalpnicul si Luca cel Nou - Stalpnicul; Sf. Mc. Varsava (Dezlegare la peste); Duminica a 28-a dupa Rusalii (a Sfintilor Stramosi); (Pilda celor poftiti la cina)
  • CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    Vulturul de pe monumentele comemorative ale eroilor, de pe stema Romaniei si de pe stalpii funerari din cimitire este substitut al sufletelor mortilor, al mosilor si stramosilor. In sanctuarul preistoric de la Iatal Hüyük (mileniul VII i.H.), vulturul, unde apare ca pasare rapace atacand trupurile decapitate, reprezinta Zeita Mortii. Excarnarea cadavrelor lasate prada pasarilor si animalelor carnivore sunt amintite, ca rit funerar, de parintii bisericii crestine in legatura cu judecata universala. Popoarele care au practicat ritul excarnarii trupurilor neinsufletite de pasarile de prada aveau convingerea ca mortii nu pot ajunge in lumea fericita a sufletelor daca sunt in carne si oase. Blestemele romanesti cu moartea fac aluzie la diferite rituri funerare, in special la cel de inhumare, "Mance-te pamantul!", "Inghiti-te-ar pamantul!", si de incinerare, "Ardi-te-ar focul!". Dar in unele blesteme cu moartea din folclorul erotic sunt invocate si pasarile rapitoare de zi (corbul, vulturul) pentru a excarna persoanele care despart dragostele: "Cine desparte doi dragi, / Traga-i corbii carnea-n fagi / Oasele pe sub copac"; "Cine ne-a despartit pe noi, / Duca-i corbii carnea-n vai, / Oasele prin copaci; / Pune-i, Doamne, carnea-n fagi / Si oasele prin copaci / Cui a despartit doi dragi". In unele cantece funerare din "Cartea romaneasca a mortilor", vulturul apare si ca pasare care duce sufletele defunctilor in lumea cealalta. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar decembrie