x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale 10 pentru Romania

10 pentru Romania

de Miruna Mihalcea    |    09 Dec 2005   •   00:00
10 pentru Romania

Proiectul "10 pentru Romania", initiat de Realitatea TV si avandu-l ca reprezentant pe domnul Mihai Tatulici, director Programe Realitatea TV, a ajuns la finalul fazei a doua a cercetarii sociologice.

Demersul a debutat in luna octombrie 2005 si constituie o cercetare sociologica realizata in doua etape, cu sprijinul a patru mari institute de sondare a opiniei publice: INSOMAR, IMAS, TNS-CSOP si CURS.

ETAPE. Directiile principale ale primei etape de desfasurare a proiectului, derulata pe un esantion reprezentativ de 4.304 persoane, au constat in stabilirea criteriilor relevante pentru public in aprecierea performantei pentru 11 categorii, precum si identificarea personalitatilor care beneficiaza de cel mai inalt grad de notorietate, in cadrul fiecarei categorii. Au fost selectate 10, respectiv cel mai bine reprezentate la nivelul votului public: politicieni, analisti politici, parlamentari, ministri, oameni de afaceri, sportivi, tineri politicieni, jurnalisti, interpreti vocali si actori. Pentru fiecare categorie in parte au fost subliniate cele mai frecvente trei criterii considerate ca fiind cele mai relevante din perspectiva publicului respondent. Cel de-al doilea val de cercetare, realizat pe un esantion reprezentativ format din 5.000 de subiecti, a avut ca finalitate desemnarea celor mai performanti reprezentanti din cele 10 categorii pe baza criteriilor de performanta deja identificate.

Campania "10 pentru Romania" se va finaliza la data de 20 decembrie, ce va coincide cu decernarea premiilor castigatorilor din cadrul fiecarei categorii. Clasamentul final reprezinta ultima etapa, iar rezultatele vor fi anuntate in cadrul evenimentului organizat de Realitatea TV si gazduit de Ateneul Roman, la care vor participa 700 de reprezentanti marcanti ai vietii sociale, politice, economice si culturale romanesti.

CARTE. In cadrul galei de decernare a premiilor, transmisa in direct de Realitatea TV, va fi lansat volumul exclusiv "10 pentru Romania" editat de Humanitas. Lavinia Bodea, director editorial Editura Humanitas, a definit volumul ca fiind o carte "in direct", "o carte care se scrie din mers, pe masura ce se incheie o noua etapa a proiectului". Cartea va numara 200 de pagini, iar tirajul va porni de la 2.000 de exemplare in sus.

In cuprins se vor regasi metodologia de cercetare, cele 10 categorii selectate, CV-urile celor nominalizati de publicul votant si, nu in ultimul rand, topul castigatorilor. In opinia directorului editurii, volumul are o dubla valoare: informeaza publicul larg asupra starii de fapt din Romania si are calitatea de a forma, reprezentand o documentatie valoroasa atat pentru decidentii din spatiul public romanesc, cat si pentru insisi actorii sociali care astfel beneficiaza de o analiza critica, obiectiva a publicului.

CAMPANIE. Intentia celor care au pus pe picioare proiectul "10 pentru Romania" este ca demersul sa se constituie intr-o campanie pe termen lung. Acesta e motivul pentru care proiectul va continua in 2006, fiind marcat de cercetari sociologice trimestriale, a caror desfasurare va fi dezbatuta public prin emisiuni lunare, atat din punct de vedere al rezultatelor din teren, cat si din perspectiva reactiilor si opiniilor generate.

MOTORUL ACTIUNII. Unul din obiectivele principale avute in vedere de realizatorii proiectului, conform afirmatiilor domnului Tatulici, l-a reprezentat ambitia de a atinge o performanta jurnalistica in domeniu, respectiv intentia de a obtine un insight asupra starii de fapt din Romania, din perspectiva opiniei publice, relativ la domeniile de interes major pe care tot opinia publica le-a identificat initial. "O analiza care sa depaseasca limitele topurilor comerciale uzuale, din punct de vedere al acuratetii rezultatelor obtinute in urma unei cercetari de specialitate."

FEEDBACK. Care sunt, punctual, cateva dintre raspunsurile pe care realizatorii proiectului spera sa le ofere publicului? Daca mai avem sau nu elite. Cine sunt ele si ce relatie au cu societatea, in extenso. Daca ne emancipam, din punct de vedere al reprezentarii in plan politic, daca se produce reforma mentala a carei lipsa e mentionata frecvent in contextul procesului de tranzitie prin care trece Romania, daca "vechea garda" din domeniile reprezentative mai are un cuvant de spus si, nu in ultimul rand, daca tanara generatie de autoritate publica isi face sau nu treaba.

CRITERII
  • Actori: talentat, cultura bogata, publicul intelege trairile personajului interpretat de actor.
  • Interpreti vocali talentat, voce placuta, cultura muzicala.
  • Ministri: nu e corupt, competent, pune interesul public inaintea interesului partidului sau - al Guvernului.
  • Oameni de afaceri: foloseste mijloace corecte de a obtine contracte, are grija ca salariatii sai sa castige bine, isi plateste taxele.
  • Parlamentari: nu e corupt, isi tine promisiunile, preocupat de problemele din judetul reprezentat.
  • Politicieni: nu e corupt, face ceea ce promite, pune interesele oamenilor inaintea celor proprii.
  • Sportivi: a castigat competitii internationale, disciplinat, duce o viata sportiva.
  • Tineri politicieni: ambitios, vrea sa schimbe ceva in tara, dinamic.
  • Analisti politici: corect, impartial, critic.
  • Jurnalisti: foloseste doar informatii sigure, impartial, lupta pentru aflarea adevarului.
  • ACTORI
  • Alexandru Arsinel
  • Dan Bordeianu
  • Tamara Buciuceanu Botez
  • Maia Morgenstern
  • Sergiu Nicolaescu
  • Draga Olteanu Matei
  • Alexandru Papadopol
  • Florin Piersic
  • Adela Popescu
  • Stela Popescu
  • JURNALISTI
  • Ion Cristoiu
  • Mircea Dinescu
  • Emil Hurezeanu
  • Radu Moraru
  • Cornel Nistorescu
  • Cristian Tudor Popescu
  • Sorin Rosca Stanescu
  • Marius Tuca
  • Robert Turcescu
  • Gabriela Vranceanu Firea
  • ANALISTI POLITICI
  • Iosif Boda
  • Silviu Brucan
  • Ion Cristoiu
  • Dan Diaconescu
  • Emil Hurezeanu
  • Cristian Parvulescu
  • Stelian Tanase
  • Cristian Tudor Popescu
  • Marius Tuca
  • Robert Turcescu
  • PARLAMENTARI
  • Mircea Geoana
  • Cozmin Gusa
  • Gheorghe Funar
  • Ion Iliescu
  • Mona Musca
  • Adrian Nastase
  • Adrian Paunescu
  • Victor Ponta
  • Corneliu Vadim Tudor
  • Nicolae Vacaroiu
  • INTERPRETI VOCALI
  • Andra
  • Luminita Anghel
  • Monica Anghel
  • Stefan Banica Jr
  • Dan Bittman
  • Maria Ciobanu
  • Fuego
  • Irina Loghin
  • Marcel Pavel
  • Angela Similea
  • POLITICIENI
  • Traian Basescu
  • Emil Boc
  • Gheorghe Flutur
  • Mircea Geoana
  • Ion Iliescu
  • Mona Musca
  • Adrian Nastase
  • Calin Popescu Tariceanu
  • Theodor Stolojan
  • Corneliu Vadim Tudor
  • OAMENI DE AFACERI
  • Gigi Becali
  • Viorel Catarama
  • Irinel Columbeanu
  • George Copos
  • fratii Micula
  • Ilie Nastase
  • Dinu Patriciu
  • Adrian Porumboiu
  • Cristian Tantareanu
  • Ion Tiriac
  • SPORTIVI
  • Cristian Chivu
  • Mihai Covaliu
  • Marian Dragulescu
  • Dorinel Munteanu
  • Adrian Mutu
  • Andrei Pavel
  • Florentin Petre
  • Catalina Ponor
  • Mirel Radoi
  • Marius Urzica
  • MINISTRI
  • Sulfina Barbu
  • Vasile Blaga
  • Gheorghe Flutur
  • Monica Macovei
  • Mircea Miclea
  • Mona Musca
  • Eugen Nicolaescu
  • Ionut Popescu
  • Codrut Seres
  • Mihai Razvan Ungureanu
  • TINERI POLITICIENI
  • Anca Boagiu
  • Sebastian Bodu
  • Cristian Boureanu
  • Cozmin Gusa
  • Ionut Popescu
  • Victor Ponta
  • Daciana Sarbu
  • Lavinia Sandru
  • Codrut Seres
  • Mihai Razvan Ungureanu
  • ×
    Subiecte în articol: arte romania popescu