x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale 80 de balerini pe două tone de gheaţă

80 de balerini pe două tone de gheaţă

de Dana Andronie    |    13 Dec 2012   •   17:00
80 de balerini pe două tone de gheaţă
Saint Petersburg State Ballet on Ice, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Sibiu.
Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg (Saint Petersburg State Ballet on Ice) a fost înfiinţat în 1967 de coregraful Konstantin Boiarski, combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic. Singurul ansamblu de balet pe gheaţă cu drepturi pentru această denumire este condus în prezent de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei şi fost solist al Mariinski Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ca balerin, Rassadin a dansat alături de nume precum Mihail Barîşnikov şi Natalia Makarova. Directorul muzical şi unul dintre fondatorii baletului este Leo Korkin, dirijor care a condus şi orchestra simfonică a Academiei din Sankt Petersburg.

Bucurându-se de un succes fulminant iarna trecută, când reprezentaţiile s-au desfaşurat cu casa închisă, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg revine în România la începutul anului 2013 cu şapte spectacole, ce se vor desfăşura în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Sibiu.

În Capitală, melomanii vor avea ocazia să vadă în premieră absolută spectacolul “Romeo şi Julieta”, pe 19 ianuarie, la Sala Palatului, la ora 19:00.
Mici fragmente din dramatica poveste de dragoste scrisă de William Shakespeare au fost folosite adesea ca bază a programelor de patinaj la campionatele mondiale de patinaj artistic şi la Jocurile Olimpice. Ruşii au câştigat, în anul 2006, la Jocurile Olimpice de Iarnă, medalia de aur la patinaj artistic - proba de perechi, cu o scenă din “Romeo şi Julieta”. Cu toate acestea, întreaga operă, nu a fost adaptată pentru baletul pe gheaţă. Această poveste a celor doi tineri îndrăgostiţi, nu-şi putea găsi un cadru mai romantic, decât cel al dansului pe gheaţă. Însă, nu doar aspectul romantic se evidenţiază în această producţie, ci şi elemente dinamice, de luptă. În mod special pentru această producţie, patinatorii au petrecut ceva timp, în camping, cu maeştri de scrimă, pentru a putea pune în scenă, în mod realist, scenele de luptă pe gheaţă, reuşind chiar să introducă o săritură pe spate în aceste scene de luptă.

Clujenii se vor delecta cu “Lacul lebedelor”, pe 17 ianuarie, la Teatrul Naţional (la ora 18:00 şi la ora 21:00), iar la Timişoara şi Sibiu va fi pus în scenă “Spărgătorul de nuci”, pe 15 ianuarie, respectiv pe 18 ianuarie.

Cei ce vor alege să petreacă o seară grandioasă alături de Saint Petersburg State Ballet on Ice vor avea parte de un spectacol cu peste 80 de balerini patinatori, majoritatea câştigători ai multor medalii internaţionale la patinaj artistic, dar şi de coregrafii de excepţie şi sute de costume fastuoase. De asemenea, pentru a transmite atmosfera magică creată de artiştii din Saint Petersburg sunt necesare peste două tone de gheaţă.

Turneul balerinilor pe gheaţă este organizat de Diesel Events, cu susţinerea Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi se estimează că va avea peste 12.000 de spectatori.

Biletele se găsesc la casieriile sălilor de spectacole şi în reţeaua Eventim. În Bucureşti, preţul unui bilet variază între 89 de lei şi 297 lei, la Sibiu - între 78 de lei şi 298 lei, la Timişoara - între 98 de lei şi 348 de lei, iar la Cluj - între 96 de lei şi 336 de lei.

×
Subiecte în articol: Saint Petersburg State Ballet on Ice