x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Accesul Interzis", fotografii halucinante din epoca sovietică (GALERIE FOTO)

"Accesul Interzis", fotografii halucinante din epoca sovietică (GALERIE FOTO)

16 Iun 2015   •   17:12
"Accesul Interzis", fotografii halucinante din epoca sovietică (GALERIE FOTO)
Sursa foto: Foto: Danila Tkacenko

Fotograful rus Danila Tkacenko este atras de spaţii şi locuri care au reprezentat, la un moment dat, vârful cercetării tehnologice şi a progresului, dar care acum zac în ruine.


Cel mai mare submarin din lume cu motor diesel

Siluetele fantomatice de metal, beton sau granit, ale erei stăpânite de comuniştii Uniunii Sovietice, răsar din albul zăpezii în scene ca rupte dintr-un coşmar.


Staţie de control spaţial

CITEŞTE ŞI:
15 locuri unice de văzut în Europa - FOTO senzaţionale

Toate aceste rămăşite cu aer ireal, par a fi decorul unui film ştiinţifico-fantastic.


Observator astronomic abandonat

Fotografiile au făcut parte dintr-o expoziţie a festivalului de fotografie de la Atena şi a purtat numele de "Accesul Interzis".


Cladiri de locuinte abandonate destinate cercetatorilor din zona polară


Antena destinata conectarii interplanetare. Sovietici intentionau sa construiasca astfel de antene si pe alte planete.



Sarcofag de beton care acoperă un puţ adânc de 4 km. Acesta a fost unul dintre cele mai adânci puţuri destinate dercetării ştiinţifice.

×
Subiecte în articol: Uniunea Sovietica cercetari abandonate