x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Actriţa Antoaneta Cojocaru: “Sufletul meu nu se poate deschide în altă limbă aşa cum se deschide în limba lui”

0
Autor: Loreta Popa 14 Mai 2014 - 13:22
Actriţa Antoaneta Cojocaru: “Sufletul meu nu se poate deschide în altă limbă aşa cum se deschide în limba lui”
Vezi galeria foto
Trebuie să se alinieze câteva planete ale acestui univers, într-un fel ştiut numai de ele, pentru ca tu, omul, să înveţi despre tine, despre cine eşti, ce vrei să fii şi mai ales ce vrei să laşi în urma ta. Atunci când eşti pregătit ţi se întâmplă un miracol. Nu, nu cel la care ai fi tentat să te gândeşti, ci unul care se numeşte simplu, ÎNTÂLNIRE. De ce spun acest lucru? Pentru că în calea mea apar, mai ales în ultima vreme, oameni frumoşi din toate punctele de vedere, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că am făcut cândva, cumva o faptă bună şi astfel sunt răsplătită cu asupra de măsură. Antoaneta Cojocaru este un asemenea om frumos. Un om pe care dacă ai şansa să-l întâlneşti e semn clar că cineva acolo sus te iubeşte. Nu ne amintim nici una, nici cealaltă de unde şi cum s-a întâmplat. A venit de la sine. Invitaţia la “Pescăruşul” pe care l-a dăruit, alături de colegii ei, scenei Laboratorului de Noapte de la Teatrul Bulandra, a venit la momentul potrivit. Nu ştiam nimic despre Laboratorul de Noapte, nu ştiam nimic despre Antoaneta Cojocaru, dar odată ce ai îmbrăţişat marea nu mai uiţi niciodată gustul ei, mirosul ei, iubirea ei. Am îmbrăţişat “Pescăruşul” ei cu toată fiinţa, aproape că uitasem să respir de atâta emoţie adunată în sufletul meu în timpul spectacolului şi nu conteneam să mă întreb cum îşi revin aceşti actori după ce-şi încheie reprezentaţia, cum se dezbracă de hainele personajelor, cum ajung la normalitate după aceea, dacă eu, spectator fiind, a trebuit să mă opresc în mijlocul drumului ca să pot să mă adun şi să spun stop lungului şir de întrebări pe care mintea mea nu contenea să le pună? Cum îşi şterge lacrimile un actor? Eu le-aş aduna într-un recipient nepreţuit, pentru momente fără ieşire, pentru clipe grele, aidoma celor de unicorn, vindecătoare neasemuite. Nu pot uita chipul niciunuia dintre actorii prezenţi pe scenă, nu pot uita zborul Antoanetei, interpreta Ninei Zarecinaia, şi nu pot uita nimic din ceea ce Pescăruşul a avut de transmis şi dăruit, prin cântecul lui de dincolo de gând, de dincolo de lume. Am rugat-o să stăm de vorbă şi Antoaneta Cojocaru a acceptat imediat, drept urmare mă bucur să vă pot împărtăşi, dragi cititori, din minunea acestei întâlniri providenţiale.

-Am fost uluită de modul în care ai şi aţi reuşit, trupa “Pescăruşului”, dar şi cea a lui “Arlechino moare?” să descoperiţi noi metode a de da şansa spectatorului să facă parte din poveste, să experimenteze viaţa în cadrul Laboratorului de Noapte de la Teatrul Bulandra. Teatrul este viaţă, fără doar şi poate… Cum a început drumul tău în teatru, Antoaneta Cojocaru?

-Eu sunt balerină la origine... Asta mi-am dorit sa fiu şi asta am făcut până la un punct, în care corpul meu a cedat. Am avut două accidente, două rupturi de ligamente la genunchiul stâng, ligamentele încrucişate, practic cele care ţin rotula. Şi cumva s-a închis drumul acela. Mama, căreia îi sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce a înţeles despre mine, a fost cea care m-a îndrumat spre Teatru. Provin oricum dintr-o familie de artişti.Tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte!, a fost tenor, prim-solist, sora mamei mele este coregraf şi a fost directoarea Şcolii de balet din Bucureşti, sora mea e pictoriţă, iar o altă mătuşă a mea a fost chiar Irina Răchiţeanu, dar e prima dată când vorbesc despre asta. Acum, de curând, am citit un interviu cu ea şi m-au impresionat foarte tare asemănările între ceea ce gândea ea şi ceea ce gândesc eu. Ea vedea actoria ca un drum de cercetare, ca o muncă de laborator. Ceea ce fac şi eu acum. Nu mi-a venit să cred că e posibil, la atâtea generaţii şi la atât timp distanţă, ca ideile acestea să se fi transmis... Dar profesorul meu, Ion Cojar, este cel care m-a determinat să mă îndrăgostesc cu adevărat de meseria aceasta, făcută într-un anumit fel. Când eram mică, fiind un copil crescut în teatru, eram mult legată de atmosferă. Acum nu mă mai simt deloc legată de asta sau de tot ce e sclipire, ambalaj. Nici măcar nu-mi vine să mă laud că sunt actriţă. Tot ce este ambalaj nu mă mai interesează spre deloc. Mă interesează meseria făcută într-un anume fel, nu oricum. Îi vor rămâne recunoscătoare mereu profesorului meu, pentru că, pe lângă faptul că m-a învăţat să discern în meseria asta şi să iubesc adevărul, mi-a pus în mână o metodă foarte puternică, menită să mă protejeze şi în condiţii grele. Este ceva despre care cred că generaţiile acestea nu mai au parte.

-Crezi deci în întâlniri providenţiale şi tu, la fel ca mine?

-Da, cred foarte tare în întâlniri. Ele ne fac să evoluăm şi să ne deschidem şi ne duc mai departe Şi am avut parte până acum de întâlniri foarte frumoase.

-Vorbeşti atât de frumos despre profesorul tău, Ion Cojar, încât nu mă pot opri să nu te întreb dacă îţi mai aminteşti de examenul tău la facultate. Era şi dumnealui prezent?


-Examenul la Facultatea de Teatru a fost cel puţin special. Fiind din Constanţa, acolo unde pentru mine e acasă, mare, pescăruşi, orizont, linişte, mama, când am ajuns aici, pentru examenul efectiv, m-am întâlnit cu tot felul de oameni agitaţi, care râdeau când auzeau că vreau să dau la Actorie şi-mi spuneau că locurile sunt date sau că se intră foarte greu, că trebuie să dai ani la rând la Actorie şi că mult mai bine este să dau la Păpuşi şi de acolo să mă transfer cândva. Cu toate riscurile, eu nu am făcut asta, dar m-am gândit că dacă nu intru din prima, nu are rost să-mi mai pierd timpul. Şi am dat la Actorie şi am intrat din prima, prima. Nu ştiam cum arată domnul profesor, dar îmi aduc aminte că eu am prins momentul acela splendid în care, atunci când intrai să dai examen, majoritatea profesorilor erau celebri. Erau acolo Adrian Pintea, Olga Tudorache, Dem Rădulescu, Albulescu, Zamfirescu, Sanda Manu, Tania Filip… Erau toţi acolo. Sigur că asta te impresiona foarte tare. Simţeai că intri într-un vis, într-o altă etapă, în ceva fantastic. Am dat toate probele, le-am trecut şi la ultima probă am zis Miţa din “D’ale carnavalului”. Şi îmi aduc aminte că Dem Rădulescu a început să-mi dea replicile. Sigur că în mintea mea de copil a fost ceva la modul “Vai, vrea să mă încurce! N-o să mă las!” Şi asta a funcţionat atât de puternic, încât nu mi s-a făcut frică, ba dimpotrivă şi după ce am terminat, l-am auzit când a spus că o să intru prima. Sigur că nu l-am crezut, dar când am văzut lista, eram într-adevăr prima pe ea.

-Înţeleg că doar gândul la acele momente te emoţionează. Profesori extraordinari, colegi la fel bănuiesc…

-Am prins o serie extraordinară, a propos de momente norocoase. Domnul profesor îşi dorea să lucrăm cu cât mai multe personalităţi. Am lucrat tot anul împreună, primii trei ani de şcoală, şi eram împărţiţi pe nişte grupe care se schimbau, formate din studenţi din ambele clase (eram oricum mult mai puţini atunci şi avea timp să lucreze cu noi). Era director la Teatrul Naţional, era regizor şi în acelaşi timp venea la noi la cursuri, şi putea să le ducă pe toate. Cred că e vorba de o anumită generozitate, nu ştiu cum altfel s-o denumesc. Noi nu i-am simţit lipsa niciodată, ba din contră. Aveam foarte mulţi asistenţi şi noi lucram cu fiecare în parte şi asta a fost extraordinar, pentru că treceai prin atât de multe etape şi beneficiai de experienţele tuturor, luai de la fiecare ce avea mai bun. Nu ne-am simţit neglijaţi, am învăţat să fim flexibili, maleabili şi să nu ne fixăm în nişte lucruri pe care le învăţăm pe dinafară, ci să aplicăm nişte principii, indiferent de partener sau de rol. A avut o deschidere fantastică şi pentru colegii de la Regie, ceea ce iarăşi e foarte rar, ba chiar a fost singurul profesor care a fost de acord ca în cadrul unui examen de Actorie să se prezinte un examen de Regie (“Doamnei profesoare, cu dragoste” în regia lui Radu Apostol). Cei de la Regie participau la cursurile noastre şi atunci toţi vorbeam aceeaşi limbă. Şi cu cât trec anii îmi dau seama mai bine ce valori extraordinare avea profesorul meu. Examenele noastre nu erau strălucitoare, decât dacă înţelegeai ce se petrecea cu noi, că nu trişăm. Ni se schimbau partenerii în timpul examenelor şi nu ştiam dinainte ce partitură vom juca. Îmi aduc aminte de un examen, o bucată din” Hedda Gabler” - în care el a folosit două actriţe pe contre-emploi-uri. La început, cine semăna ca interior şi fizic cu Hedda făcea Hedda, cine semăna cu Thea făcea Thea. Şi la un moment dat le-a schimbat între ele. A fost extraordinar pentru că stătea în picioare perfect. Chiar mai mult decât atât, te gândeai că aşa s-ar putea să fie personajele. Indiferent de cum arătai, dacă urmăreai aceste principii atât de puternice, ajungeai acolo unde trebuie. Şi aceste principii există şi în “Pescăruşul”.

-În timpul facultăţii profesorii lucrau intens cu voi, studenţii. A fost greu la ieşirea de pe băncile acesteia? Este realitatea alta decât o trăieşti în facultate?

-Am fost oarecum depăşită de realitate, da. Lucrurile erau deja schimbate urât. Îmi aduc aminte momentul în care directorii teatrelor spuneau că actori tineri nu le trebuie. Acum le trebuie, dar nu-i angajează. Lumea astăzi e atât de obosită, atât de sătulă, toţi ştiu totul, nu le mai trebuie nimic, totul e pe repede înainte, se poate oricum şi de cele mai multe ori tu, ca actor, eşti folosit pe ceea ce eşti. Ies spectacole în serie care nu spun nimic. Nimeni nu mai stă să lucreze cu adevărat. Trebuie să te zbaţi foarte tare să exişti, să-ţi găseşti locul. Să construieşti lucruri într-un moment şi într-o societate care nu încurajează asta deloc, e deja de domeniul fantasticului. Dar chiar şi aşa am muncit foarte mult toţi anii aceştia.

-M-a impresionat la modul plăcut încrederea de care Laboratorul de Noapte se bucură din partea regizorului Ducu Darie.

-Da, aşa este. Şi eu am încredere în el. Este unul dintre puţinii regizori care ştie într-adevăr să lucreze cu actorul, care cunoaşte meseria aceasta. Şi nu numai asta, ştie să facă nişte lumini extraordinare, e un actor minunat, e profesor, e o natură polivalentă. Sunt recunoscătoare că exact în momentul acesta în care nimic nu funcţionează cum trebuie şi suntem depăşiţi de situaţie în general, în care nu sunt bani suficienţi pentru cultură, aşa, pe sărăcie, el a dat girul acestui Laborator de Noapte şi încurajează acest fenomen. Dacă ar fi ceva atât de la îndemână, probabil că toate teatrele ar avea câte un laborator în care s-ar lucra, s-ar căuta şi s-ar descoperi forme noi, vorba lui Treplev. Dar nu se întâmplă asta. Iar faptul că a fost de acord cu acest laborator, că a lăsat să se întâmple altceva decât ce se petrecea pe cele două scene, mie mi se pare mare lucru. Sigur că este o mare responsabilitate, dar este şi o bucurie să găseşti un om care să creadă în tine. Aici, la Bulandra, mă simt într-un fel protejată de ceea ce se petrece în exterior. Am actori adevăraţi în jurul meu, poţi să-i miroşi, dacă nu poţi să-i întâlneşti pe toţi. Dacă eşti un om structurat ca mine, care cauţi nişte valori în care să ai încredere şi pe care să le percepi ca pe nişte modele, sigur că e puţin trist momentul acesta. Critica e depăşită, e obosită şi plină de idei preconcepute şi de termeni vulgari de genul “Un spectacol e bun că-mi place mie”. Nu mai vine nimeni la repetiţii, nu mai urmăreşte nimeni parcursul unui artist. Sigur că printre ei sunt şi oameni minunaţi care caută să păstreze nişte repere şi în acelaşi timp să înţeleagă spre ce ne îndreptăm, să iubească în continuare şi artistul, şi teatrul, dar sunt tot mai rari.

-Ne lovim de liniile frânte ale orizontului zilnic…

- Condiţiile fiind atât de complicate e greu să faci ceva valoros. Asta implică foarte multe, de la bani până la experienţă sau mentalităţi. Din acest motiv, spectacolele valoroase mi se par o minune. Şi e important ca după tine să rămână lucruri, nu un pustiu. Am mai spus, dar repet, pentru că mi se pare că este ceea ce lipseşte cel mai mult. Suferim de o inflaţie de exemple şi cred că dacă fiecare ne-am asuma cât putem rolul acesta, atunci cu siguranţă lucrurile ar fi mai bune şi mai limpezi. Chiar şi aşa. Cu mai puţini bani.

-Atât de tare m-a impresionat “Pescăruşul” vostru încât mereu amintesc de el. Trebuie să-ţi mulţumesc pentru că ai ales să-l dăruieşti tuturor. De fapt, să-l dăruiţi, pentru că voi sunteţi o mare familie, acolo, în cadrul Laboratorului de Noapte…

-Actorii din “Pescăruşul” sunt actori foarte buni, care au muncit mult. Pe lângă faptul că au avut deschiderea de a repeta un an şi au înţeles că drumul este greu şi că practic nu avem nici o garanţie că vom primi valuri de flori la picioare, au înţeles contextul în care am construit acest spectacol, au avut această răbdare şi această dragoste de meserie. Le mulţumesc şi lor, şi celor din “Arlechino moare?” ( spectacolul care a deschis “Laboratorul de Noapte”), dar şi celor care sunt în spatele acestor spectacole: scenograful Mihai Păcurar, fotograful Alex Iatan, oamenilor extraordinari de la tehnic şi tuturor celor care au sărit să ne ajute cum au putut, înţelegând ce se petrece. Toţi au avut încredere în mine, care nu sunt regizor şi m-au înconjurat cu dragostea lor. Le mulţumesc pentru că au fost acolo, nu au plecat, nu m-au lăsat, nu s-au lăsat pe ei, indiferent de dezamăgiri sau de teamă. Merită cu toţii tot ce mai frumos. Arta actorului trebuie să evolueze. Şi despre asta este vorba în acest laborator, în aceste spectacole. Şi faptul că eu sunt actriţă mă face să ştiu cât are de oferit un actor. Mult mai mult decât i se cere de obicei. Personal, am jucat de la partituri care purtau numele piesei până la partituri cu câteva replici. Niciodată nu m-am raportat la câte replici am. Arta actorului e mult mai mult de atât. Vorba domnului profesor “Cât actor, atâta rol”. Mi-am dorit ca fiecare dintre colegii mei să se simtă important, să rămână cu o carte de vizită, să-şi poată dezvolta personajul în funcţie de câtă disponibilitate are. Şi da, cea mai frumoasă este întâlnirea dintre noi… Cred că ne simţim bine împreună. Uneori mă uit la ei şi sunt ca nişte copii, toată lumea vorbeşte în acelaşi timp, toată lumea se joacă şi asta e bine. Suntem foarte uniţi, mai ales pe scenă. Cred că asta impresionează cel mai tare. Cred că acesta este un alt lucru care lipseşte momentului actual, trupa.

-Îţi aminteşti vreun sfat pe care l-ai primit în facultate şi care ţi-a rămas în suflet?

- “Timpul trece foarte repede!” L-am crezut în totalitate. Caut să profit de fiecare clipă, de fiecare întâlnire, de fiecare eveniment. Avem atât de multe de spus şi atât de multe de făcut.

-Ce te interesează ca artist, ce contează pentru tine?

-Experienţa, drumul, cunoaşterea. Mi-aş dori să rămână ceva după mine. În teatrul care seamănă cu divertismentul, structural, n-am ce să caut. Dar dacă nu treceam prin el, cred că nu ajungeam în acest punct, nu-mi dădeam seama ce vreau să aleg acum... Şi adevărul. Caut emoţia, nu mă interesează să am fun-cluburi, nici să joc în faţa unor săli pline de spectatori comuni, ci a spectatorilor aleşi, care înţeleg la ce vin, care atunci când pleacă spre casă îşi pun nenumărate întrebări, ceea ce mi se întâmplă şi mie. Nu aş vrea să fiu un foc de paie, ci să duc mai departe ceea ce am înţeles din nişte întâlniri cu nişte oameni luminaţi.

-A avut ecouri “Pescăruşul”, dar şi “Arlechino moare?”, şi “Oscar şi tanti Roz”. Ai mai primit oferte, ai planuri?

-Am primit o mulţime de oferte, dar sunt într-un moment în care aleg cu grijă care o să fie următorul pas. Am filmat mai mult în ultima vreme. Şi mi-a plăcut. Acum nu mi se mai pare că merită să faci orice, oricum. Deşi am trecut şi prin etapa aceasta. De la un punct încolo trebuie să-ţi cântăreşti talanţii şi, dacă vrei să-i înmulţeşti, atunci trebuie să ai mare grijă cum faci asta.

-Ai avut modele de-a lungul timpului?

-Am avut modele tot timpul. În funcţie de întâlniri. Am admirat-o foarte mult pe Maia Morgenstern. Mă impresionează foarte tare şi în momentul acesta, în special pentru cum a ales să existe pentru Teatrul Evreiesc. Dar în acest moment mă simt extrem de legată de Oana Pellea. Poartă cu ea o mantie de lumină şi generozitate, de ce a fost teatrul anii trecuţi, de cum se privea teatrul, deşi e foarte deschisă spre acum, spre viitor. E foarte vie... Marian Râlea îmi place foarte tare, Mihai Constantin. Ţin mult la partenerii mei. Sunt sensibilă la ei. Am mare nevoie de ei, nu ştiu să mă descurc singură. Pot s-o fac, dar mi se pare trist sau prea puţin. Si le sunt recunoscătoare tuturor. Lui Cristi Iacob, lui Marius Manole, lui Tudor Istodor, lui Adrian Ciobanu. Cu Ştefan Lupu, care este cel mai proaspăt partener al meu, am ajuns la o comunicare frumoasă. Dar am şi alte modele, nu numai actori: Alina Cojocaru, Angela Gheorghiu, Purcărete, artişti români care reprezintă atât de frumos ţara noastră în lume. Şi mama.

-Crezi că talentul se moşteneşte sau este un dar pe care îl primim când venim aici?

-Cred că avem o stea. Dar cred că talent înseamnă să munceşti cu tine, să înţelegi lucruri şi să evoluezi. Peste toate acestea vine ce ai de la Dumnezeu, dar nu e numai asta. Actoria este în primul rând muncă cu tine. Munca de a înţelege, munca de a te construi. Asta este ceea ce am înţeles eu până acum.

-Trăim vremuri ciudate. Pare că de cultură, ca hrană spirituală, nu se mai preocupă nimeni, nu mai interesează pe nimeni. Şi totuşi…

-E trist ce se întâmplă. Şi da, poate să fie deprimant uneori, dar pe de altă parte totul este în funcţie de ce alegi tu să fii şi să faci şi cred că întotdeauna o să găseşti oameni care să fie lângă tine şi să te sprijine, chiar şi-n vremuri atât de triste ca acestea. Nu cred că toate uşile sunt închise pentru cineva. Cred că nici lui Liviu Ciulei nu i-a fost simplu, de exemplu. Lucrurile nu merg de la sine, mai ales acum, când există atâta confuzie. Dar, uite, aceste spectacole au un feedback atât de puternic… Primesc mesaje absolut incredibile, flori, fotografii, oamenii ne aşteaptă să vorbim după aceea şi să ne mulţumească, am primit chiar şi nişte aripi după un spectacol şi atunci înţeleg că deşi totul este construit fals, undeva există şi un adevăr care contează mai mult decât tot falsul şi care duce lucrurile mai departe. Sunt oameni care aleg să vadă nişte spectacole, să înţeleagă nişte lucruri. Cred că totul ţine de o alegere pe care trebuie să o faci. Sunt fericită că în momentul acesta joc în trei spectacole, patru după ce se repară scena de la Icoanei, şi toate sunt spectacole de care nu mi-e ruşine, nu am inima strânsă nici să le recomand, nici să exist în ele.

-Ne mor actorii, spune o vorbă în aceste vremuri. De ce crezi că este nevoie să moară cineva cunoscut pentru ca să fie luat în seamă?

-Suntem prinşi în momentul acesta ca într-o cursă. Poate că e ceva omenesc. Nu-mi dau seama. Important este să nu adormim... Şi să învăţăm să ne pese.

-Ce înseamnă Teatrul Bulandra pentru tine?

-Aici, direct, dar mai ales indirect, simt că s-a investit în mine şi mă simt protejată. Aşa a fost să fie. Faptul că lucrurile s-au legat în aşa fel încât să mă întâlnesc cu nişte actori importanţi sau cu regizori ca Alexandru Darie, care cunosc această meserie cu adevărat, faptul că i-am întâlnit pe oamenii aceştia, eu o iau ca pe o investiţie. Si totul e diferit aici, tehnicul, spectatorii, aerul. Uneori avem ochelari de cal, căutăm ambalajul care nu ne duce nicăieri, un lucru confirmat, dar totuşi noi alegem ambalajul. Dincolo de asta, într-un fel, eu sunt o investiţie. Asta mă face să depăşesc momentele în care e greu şi sentimentul că în alt loc ar fi fost mai bine.

-Vorbind de locul unde te-ai născut, ce înseamnă pământul românesc pentru tine?

-Eu am fost educată să-mi iubesc ţara, indiferent de moment. Mama mea, familia mamei, tatăl meu şi familia lui şi-au iubit ţara.Tatăl meu a avut o carieră internaţională şi s-a întors să existe în România. De aici toată apropierea pe care o simt faţă de Casa Regală a României. Ei sunt autoritatea pe care eu o recunosc cu inima, care mă inspiră şi care seamănă cu mine. Dar sigur că e important încotro o apucă ţara mea acum. Oricum, un actor este foarte legat de limbă şi sufletul meu nu cred că se poate deschide în altă limbă, aşa cum se deschide în limba lui. Dar e bine că putem circula şi un turneu la Moscova sau la Marsilia sau la Berlin, sau oriunde, îţi face bine, te încarcă şi poţi lupta mai departe aici. Asta e ţara mea, asta simt. Faptul că m-am născut aici nu cred că este lipsit de însemnătate. Sigur, la un moment dat îţi pui problema că poţi face mai multe în altă parte. Până în punctul acesta am existat aici. Sper să fie suficient de multe motivele pentru care să exist aici în continuare.

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Muzeul Prado dezvoltă planuri pentru evacuarea operelor de artă în caz de incendiu sau atac terorist

Muzeul Prado dezvoltă planuri pentru evacuarea operelor de artă în caz de incendiu sau atac terorist
Faimosul Muzeu Prado din Madrid doreşte să-şi protejeze mai bine operele de artă de potenţiale daune, de exemplu în cazul unui incendiu sau al unui atac terorist, relatează marţi dpa. În următoarele 22 de...

Expoziția de pictură „Confluențe” semnată de Bianca Boroș, la Tel Aviv

Expoziția de pictură „Confluențe” semnată de Bianca Boroș, la Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui, în perioada 23 mai – 21 iunie 2019, expoziția de pictură „Confluențe” semnată de tânăra artistă româncă Bianca Boroș. Expoziția are ca motto...

Green Hours JAZZ Fest-11

Green Hours JAZZ Fest-11
Galerie Foto Cînd spui ”jazz” în București, te gîndești automat la Green Hours, cel mai vechi club de gen post decembrist.  În al 25-lea an de existență, Green Hours își invită publicul fidel și publicul...

”Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, cel mai recent spectacol de la ARCUB, și-a început călătoria

”Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, cel mai recent spectacol de la ARCUB, și-a început călătoria
Galerie Foto După trei reprezentații prezentate în premieră la Sala Mare ARCUB, în zilele de 15, 16 și 17 mai, spectacolul Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba se bucură de aprecierea publicului spectator, a criticilor...

Spazi Aperti XVII 2019. Expoziția colectivă a artiștilor rezidenți ai academiilor și institutelor culturale străine din Roma

Spazi Aperti XVII 2019. Expoziția colectivă a artiștilor rezidenți ai academiilor și institutelor culturale străine din Roma
Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român, inaugurează vineri, 31 mai 2019, orele 19.00, cea de-a XVII-a ediție a expoziţiei internaționale de artă contemporană Spazi...

Șefii Institutelor Culturale de la Madrid și București au pus bazele unui acord bilateral

Șefii Institutelor Culturale de la Madrid și București au pus bazele unui acord bilateral
Galerie Foto Institutul Cultural Român și Institutul Cervantes din Spania vor semna un acord de colaborare pentru continuarea schimburilor culturale și promovarea reciprocă. În cadrul unei întâlniri care a avut loc la...

Detalii despre turneul de revenire al trupei Spice Girls

Detalii despre turneul de revenire al trupei Spice Girls
Geri Horner, una dintre membrele Spice Girls, a oferit fanilor o scurtă incursiune în turneul care va marca revenirea formaţiei britanice, cu doar câteva zile înainte de debutul acestuia, relatează marţi Press...

Zilelor Filmului Românesc / Muestra de Cine Rumano în Tenerife

Zilelor Filmului Românesc / Muestra de Cine Rumano în Tenerife
Galerie Foto Institutul Cultural Român de la Madrid și Fundaţia Cristino de Vera - Espacio Cultural CajaCanarias organizează a II-a ediție a Zilelor Filmului Românesc / Muestra de Cine Rumano în Tenerife, în perioada 21...

Începe Gala Absolvenților UNATC 2019!

Începe Gala Absolvenților UNATC 2019!
Galerie Foto „Atenție! Motor! Acțiune!... Începe Gala!” Între 20 și 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai și 2 iunie (pentru studiile de Licență), Universitatea Națională de Artă Teatrală și...

Eva, eterna muză!

Eva, eterna muză!
Galerie Foto Licitaţia de grafică europeană, inclusive o selecție de sculpture de Salvador Dalí. Joi, 23 mai 2019, 19:00 Artmark. Palatul Cesianu-Racoviță Gala, Jacqueline, Jeanne, Bella… Cine au fost și ce au avut...

Miercuri, 22 mai, Jurnalul îţi oferă ultimul volum al colecţei Esoterica. "Conducătorii secreți ai României moderne. Societăți oculte și grupuri de interese"

Miercuri, 22 mai, Jurnalul îţi oferă ultimul volum al colecţei Esoterica. "Conducătorii secreți ai României moderne. Societăți oculte și grupuri de interese"
Trei momente epocale în istoria României -  Revoluţia de la 1849, Unirea Mică din 1959 şi Unirea Mare din 1918 - au fost realizate cu contribuţia masoneriei. Cartea "Conducătorii secreți ai României...

Noul single al Innei, pe coloana sonoră a unui serial produs de Eva Longoria

Noul single al Innei, pe coloana sonoră a unui serial produs de Eva Longoria
Ce au în comun INNA și Eva Longoria? Serialul TV „Grand Hotel” care va debuta pe ABC începând cu 17 iunie 2019. Piesa compusă de INNA, „Tu Manera”, este inclusă pe coloana sonoră a acestui serial, care...

Presa internațională: „La Gomera” -  un film noir cu accente comice și minunate răsturnări de situație

Presa internațională: „La Gomera” -  un film noir cu accente comice și minunate răsturnări de situație
Galerie Foto „La Gomera”, al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, a avut premiera sâmbătă seara la Festivalul de Film de la Cannes, unde participă în competiție. Echipa filmului a fost primită cu aplauze...

Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, proiectat în închiderea Festivalului de Film European de la New York

Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, proiectat în închiderea Festivalului de Film European de la New York
Galerie Foto Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă" va avea premiera americană, cu sprijinul ICR New York, la cea de-a unsprezecea ediție a Festivalului de Film “Panorama Europe”, care se desfășoară...

Marcel Iureș va primi Premiul de Excelență la TIFF 2019

Marcel Iureș va primi Premiul de Excelență la TIFF 2019
Celebrul actor Marcel iureș va fi celebrat la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 8 iunie, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, unde a și...
Serviciul de email marketing furnizat de