x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Aleksandr Soljenitin - Inmormintat cu onoruri militare

Aleksandr Soljenitin - Inmormintat cu onoruri militare

de Ramona Draghici    |    07 Aug 2008   •   00:00

Scriitorul rus Aleksandr Soljenitin a fost inmormintat ieri in Cimitirul Manastirii Donskoi din Moscova. Ceremonia funerara, la care au luat parte presedintele rus, Dmitri Medvedev, dar si premierul, Vladimir Putin, a fost una speciala, cu onoruri militare. Aleksandr Soljenitin a incetat din viata in noaptea de duminica spre luni, la virsta de 89 de ani, in urma unei insuficiente cardiace acute.



Scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn a fost înmormîntat ieri în Cimitirul Mănăstirii Donskoi din Moscova. Ceremonia funerară, la care au luat parte preşedintele rus, Dmitri Medvedev, dar şi premierul, Vladimir Putin, a fost una specială, cu onoruri militare. Aleksandr Soljeniţîn a încetat din viaţă în noaptea de duminică spre luni, la vîrsta de 89 de ani, în urma unei insuficienţe cardiace acute.

ÎN EXIL.
Laureat al Premiului Nobel, autor al "Arhipelagului Gulag" şi al "Pavilionului canceroşilor", Soljeniţîn a fost un acerb critic al sistemului lagărelor sovietice. În anul 1974 i-a fost retrasă cetăţenia sovietică, fiind expulzat din fosta URSS. Scriitorul a locuit timp de 20 de ani în exil în Germania, Elveţia şi, ulterior, în Statele Unite, înainte de a reveni în Rusia, în 1994, după destrămarea Uniunii Sovietice. Meritele lui Aleksandr Soljeniţîn nu l-au lăsat indiferent nici pe conducătorul nostru, Traian Băsescu, care l-a decorat, post-mortem, pe scriitor cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce. Acesta a fost decorat "pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcîndu-se ca una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului al XX-lea şi pentru contribuţia avută la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale", după cum se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de Mediafax.

×
Subiecte în articol: arte