x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Antena 1, cea mai buna acoperire media in cazul Nica

Antena 1, cea mai buna acoperire media in cazul Nica

15 Iul 2004   •   00:00

CULTURA/MASS-MEDIA

Televiziunea din Baneasa a depasit Pro TV cu ocazia transmisiunilor directe de la arestarea lui Petru Nica. Audientele din ultima saptamana fac din Observatorul de la ora 19:00 cea mai urmarita emisiune de stiri. Antena 1 si Pro TV si-au disputat, inca o data, luni seara, suprematia in domeniul stirilor. Ambele canale si-au intrerupt programele obisnuite pentru un breaking-news care anunta capturarea lui Petru Nica, autorul "jafului secolului". In final, televiziunea din Baneasa a invins la puncte.
CRISTINA OLOGEANU, SEBASTIAN S. EDUARD

Cele doua televiziuni au luat startul in cursa la terminarea principalelor emisiuni de stiri, cele de la ora 19:00. Conform datelor furnizate de TNS/AGB International pentru segmentul "All urban", atat Antena 1, cat si Pro TV au avut un rating de 6,1%, cu un share de 25,5, respectiv 25,6%.

BOMBA. Aflarea "bombei" a obligat televiziunile sa-si intrerupa programele obisnuite pentru a relata arestarea lui Petru Nica, autorul "jafului secolului". Antena 1 si-a intrerupt programul de cinci ori, iar Pro TV, de sase ori. Pe tot parcursul acestor transmisiuni - care au durat intre 3 si 10 minute - Antena 1 a avut o audienta mai mare decat a postului din Bulevardul Pache Protopopescu. Prima interventie, de exemplu, a facut un rating de 6,7% (fata de 4,4% Pro TV), iar "scorul" share-ului a fost de 22,3-15,1. spectaculos. Cea mai spectaculoasa interventie a fost cea de-a patra, in care Adelin Petrisor a transmis live de la vila din Snagov. Imaginile socante de la fata locului au determinat o crestere brusca de rating. Antena 1 a facut 12,7%, in timp ce Pro TV numai 7,5%. Per total, Antena 1 a reusit un rating de 8,8%, fata de 6,0% Pro TV. Principalul contracandidat al celor doua posturi la capitolul "stiri", TVR 1, a ales sa nu-si intrerupa emisiunea obisnuita.

RATING-URI. Batalia ratingurilor a continuat si dupa consumarea breaking-news-urilor, cand la televizor au fost difuzate actualitatile de noapte. Nici aici Stirile Pro TV nu au putut concura Observatorul de noapte, pentru ca emisiunea de stiri prezentata de Letitia Zaharia a facut un rating de 6,7% - fata de 3,9 (Pro TV).

AUDIENTA MEDIE - STIRILE DIN PRIME TIME

In saptamana 5-11 iulie Antena 1 a fost lidera de stiri in prime-time conform datelor oferite de TNS/AGB International. Observatorul de la ora 19:00 a fost cea mai vizionata emisiune de stiri, cu un rating mediu de 7,1. In comparatie, Stirile Pro TV au facut 6,2%, iar Jurnalul TVR 1, numai 3,1.

  • Observator 19
    Rating: 7,1
    Share: 27,5

  • Stirile Pro TV
    Rating: 6,2
    Share: 24,3

  • Observatorul de noapte
    Rating: 5,1
    Share: 17,8

  • Stirile Pro TV 23
    Rating: 4,8
    Share: 16,3

  • Focus 18
    Rating: 3,2
    Share: 14,7

  • Jurnal 19
    Rating: 3,1
    Share: 12,1

  • Jurnalul de noapte
    Rating: 2,4
    Share: 8,1

  • Focus Plus 23
    Rating: 0,3
    Share: 2,8

    Cum se fac stirile

    In momentul in care s-a anuntat capturarea lui Petru Nica, in Antena 1 era sedinta de sumar. Trecusera abia cateva minute de la terminarea Observatorului principal. "Reporterul nostru acreditat la Politie ne-a dat informatia", spune Vlad Petreanu, redactorul-sef al Departamentului de stiri. Imediat s-au facut echipele: Adelin Petrisor a plecat la Snagov, Oana Despa la Politia Capitalei, Dana Grecu, a mers acasa la familia lui Petru Nica. Iar cei ramasi in redactie s-au pus pe aflarea, verificare si redactarea informatiilor. "Totul s-a petrecut cu rapiditatea unei operatiuni militare", a mai adaugat Vlad Petreanu. "Antena 1 a transmis prima declaratie oficiala de la Politie, primele imagini de la locul capturarii, prima declaratie televizata a directorului CPI Security, Andrei Moisescu (fostul sef al lui Nica), a difuzat primele imagini cu Nica arestat."

    DIRECT. Adelin a ajuns la Snagov in jurul orei 21:20. "Am ajuns acolo primul, in momentul in care anchetatorii perchezitionau casa. Am intrat in legatura telefonica, dupa care, la ora 22:00 am transmis primele imagini video in direct. Am surprins exact momentul in care Nica a fost dus in masina politiei si in care se carau cele 13 genti pline de bani si un cearsaf cu bani." La vederea banilor, Adelin spune ca a simtit un fior rece pe sira spinarii. Cu "mascatii" si cu politia nu a avut nici un fel de probleme. Doar cu colegii de breasla. "La un moment dat am intrerupt transmisiunea directa din cauza imbulzelii." L-a surprins faptul ca Nica radea in momentul in care a fost arestat. "Cred ca s-a simtit usurat ca l-au prins. Nu e de gluma sa stii ca pe urma ta sunt cei de la politie si oamenii din lumea interlopa."

    "Din momentul in care a aflat stirea nu adurat decat 5 minute pana am intrat pe sticla", spune Sandra Stoicescu. La 10 minute a intrat din nou in emisie. Informatiile circulau cu o viteza ametitoare. In cea de-a doua transmisie, Sandra a obtinut declaratii de la ministrul Administratiei si Internelor, Marian Saniuta, si de la Marian Tutilescu, seful Politiei Capitalei. Aceasta din urma a transmis prima oara Antenei 1 informatia ca Nica intentiona sa cumpere vila in care s-a ascuns.

    EXCLUSIV. Mirelei Voica ii revine meritul de a-l fi adus in platoul Observatorului pe directorul CPI Security. "L-am sunat pe la 21:30 sa-i iau o declaratie. Am insistat si mi-a spus ca ma va suna el. Nu a sunat. Asa ca, de la 22:00 pana la 22:30 l-am sunat continuu. In cele din urma a raspuns si l-am convins sa vina in fata Antenei 1 sa imi dea o declaratie in fata camerei. Cristi Lupu - redactorul-sef adjunct al stirilor - mi-a spus ca ar fi mai bine sa-l aducem in platou. Cum a venit la Antena l-am bagat direct in platou, unde a vorbit cu Letitia Zaharia in direct." Aici, Letitia s-a lovit de o oarece reticenta in declaratii. "Ma asteptam sa fie fericit ca l-au prins pe Nica si ca s-au gasit banii. Nu inteleg de ce a fost asa de retinut", spune Letitia.
  • ×
    Subiecte în articol: arte antena nica rating share rating share