x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Bătaie în "Fetele marinarului"

Bătaie în "Fetele marinarului"

de Cristiana Stamatescu    |    02 Apr 2009   •   00:00

Acţiunea devine din ce în ce mai tensionată în telenovela "Fetele marinarului", difuzată de Antena 1, iar în episodul de joi, 2 aprilie 2009, capătă tendinţe violente.



Telespectatorii vor putea urmări începând cu ora 22:00 o bătaie în toată regula între cele două rivale în dragoste: Iris (Cristina Călin) şi Iulia (Alexandra Murăruş). Hotărâtă să se răzbune pe cea de care fostul iubit, Călin, s-a îndrăgostit şi pentru care a părăsit-o, Iulia o "vizitează" pe Iris la facultate. În timp ce aceasta stă în bancă şi se pregăteşte de cursuri, Iulia se strecoară în amfiteatrul facultăţii şi începe să o dojenească ameninţând-o că o va bate. Sătulă de complicaţii şi pentru a evita un "spectacol gratuit" în faţa colegilor, Iris pleacă din amfiteatru nu înainte de a-i spune rivalei:

"Eşti nebună!". Atât i-a trebuit Iuliei până să izbucnească într-o criză nervoasă şi începe să o alerge pe Iris pe culoarele facultăţii. În final o prinde şi o trânteşte la pământ, o loveşte cu pumnii şi o trage de păr blestemând-o pentru răul pe care i l-a făcut. Scena se petrece în faţa colegilor din facultate care au sărit să le despartă. Scena a fost filmată în incinta Liceului Iulia Hasdeu din Bucureşti. Pentru că urma să fie trântită pe ciment, conform scenariului, Iris a purtat pe sub haine un sistem de protecţie împotriva loviturilor, care cântărea cinci kilograme. Pentru această scenă, Cristina a luat lecţii de cascadorie, exersând căzătura pe saltele de protecţie.

×
Subiecte în articol: arte