x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale BestFest, ultimul act - Judas Priest, concert imperial!

BestFest, ultimul act - Judas Priest, concert imperial!

de Alex Revenco    |    14 Iul 2008   •   00:00
BestFest, ultimul act - Judas Priest, concert imperial!

Peste 12.000 de oameni, în majoritate fani devotaţi ai trupei din Birmingham, au fost prezenţi vineri seară la After Shock – ultima zi a BestFest. După o deschidere asigurată de două trupe autohtone, din care s-a remarcat Thunderstorm, a urcat pe scenă Ross the Boss, cofondatorul celebrei trupe Manowar.



Peste 12.000 de oameni, în majoritate fani devotaţi ai trupei din Birmingham, au fost prezenţi vineri seară la After Shock – ultima zi a BestFest. După o deschidere asigurată de două trupe autohtone, din care s-a remarcat Thunderstorm, a urcat pe scenă Ross the Boss, cofondatorul celebrei trupe Manowar. Deşi cei din primele rînduri cereau insistent piesele acestei trupe, solistul a replicat sistematic că melodiile respective nu fac parte din repertoriul actual. A urmat Primal Fear cu un recital foarte solid, unde cel care ar fi putut fi solist la Judas Priest a ieşit în evidenţă.

ACLAMAŢI. Într-un decor special şi cu o costumaţie caracteristică, Rob Halford & Co. au extaziat publicul care aştepta acest concert de multă vreme. În afară de două piese de pe "Nostradamus", ultimul album, show-ul a cuprins un best of al întregii cariere din care nu au putut să lipsească "Breaking the Law", "Sinner", "Painkiller" sau "Hell Bent for Leather" – moment în care Halford şi-a făcut intrarea pe scenă pe faimoasa sa motocicletă. Recitalul a fost primit cu o căldură ieşită din comun, după fiecare piesă publicul scandînd numele formaţiei favorite.

O menţiune specială pentru penultima piesă din concert – "The Green Manalishi": o interpretare fabuloasă din repertoriul celebrului chitarist Peter Green.

×
Subiecte în articol: arte