x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Bianca Paraschiv câștigă singurul Premiu I acordat în cadrul Concursului Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu” - ediția I

Bianca Paraschiv câștigă singurul Premiu I acordat în cadrul Concursului Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu” - ediția I

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Iun 2020   •   12:56
Bianca Paraschiv câștigă singurul Premiu I acordat în cadrul Concursului Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu” - ediția I

Concursul Internațional de arte plastice “Martha Bibescu” și-a desemnat laureații. La acestă primă ediție organizată de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, cu sprijinul Royalart, s-au înscris 96 de concurenți cu vârste între 7 și 25 de ani, din Franța, Cipru, Irlanda, Republica Moldova și România.

Un juriu alcătuit din trei nume importante ale artelor plastice: artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin, curatoarea și criticul de artă Mădălina Mirea și curatoarea Ana Negoiță, lector în cadrul Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, s-a dovedid deosebit de exigent, dar și de obiectiv. Un singur premiu I s-a acordat la toate cele patru categorii de vârstă și două mari discipline: PICTURĂ și DESEN.

Câștigătoare a fost autoarea lucrării „Licentia”, Bianca Paraschiv, o tânără de 22 de ani din Constanța, discipolă a maestrului Petru Lucaci la Universitatea Națională de Arte București.  Bianca Paraschiv a participat pană în prezent la 22 de expoziții de grup, a obținut Premiul Special al Fundației “Alexandru Țipoia“ în cadrul Salonului național de Miniatură de la Muzeul de artă modernă și contemporană Pavel Șușara, iar lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private din România, Anglia, Statele Unite ale Americii, Suedia, Noua Zeelanda, Hong Kong și a fost invitată să expună în galerii de arta din New York, New Jersey, Florența, Londra,Torino.

La acestă competiție au mai atras atenția juriului: elevele Colegiului de artă “Carmen Sylva” din Ploiești - Ana Maria Cosma și Alexa Mihălcescu, care au obținut premiul al II-lea, precum și Andreea Coman și Elena Alina Herțeg din Baia Mare, Maia Truțescu din Reșița, Clara Mantu (Irlanda), Xenia Bohan (Republica Moldova), Alexandru David din Iași, Ioana Chiriac și Silvia Rădulescu din București, aceștia obținând premiul al III-lea.

 

Rezultatele complete le găsiți accesând:

https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-rezultate/

Lucrările tinerilor artiști menționați vor fi expuse (după ridicare restricțiilor impuse de criza medicală) în casa prințesei Martha Bibescu, în spațiile încărcate de frumos și de istorie ale Palatului Mogoșoaia, iar vernisajul expoziției va avea loc în deschiderea Mogoșoaia ClasicFest 2020. Până atunci vor putea fi urmărite în noua Galerie virtuală - https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-expozitie-virtuala/

×
Subiecte în articol: martha bibescu bianca paraschiv