Bogdan Raţă şi arta dorinţei  

Combinaţiile şi deformările sculpturii lui Bogdan Raţă  se află la graniţa eroticului.

Eros înseamnă Dorinţă: năzuinţa – uneori dramatică, de nestăpânit -  de a mângâia, de a poseda, de a te contopi cu celălalt. Este un stringent impuls psihic ce se îndreaptă, inevitabil, către ceva fizic. O fantezie însetată de realitate, un exerciţiu de imaginaţie care ar dori să producă o minune este evocarea în prezent a ceva care în acelaşi moment este absent. Poate fi, la limită, un act creator.

Este cazul lui Bogdan Raţă, sculptorul român de 35 de ani din Timişoara, cunoscut mai ales pentru că a instalat diferite versiuni recente ale unui simulacru colosal al unei mâini ridicate către cer, cu titlul The Middle Way, colorat în roşu aprins, fie la Liverpool (în faţa neoclasicei St. George Hall), fie la Porto (în faţa intrării futuristei Casa da Musica, cu prilejul celebrării unui secol de relaţii diplomatice între România şi Portugalia) şi, apoi, colorat într-un albastru electric la într-o piaţă din centrul Kievului, în locul unei statui a lui Lenin, distrusă de furia oamenilor.

Dar o “cale de mijloc” caractrizează întreaga creaţie plastică a acestui artist care, de la începuturile activităţii sale, cu abia un deceniu în urmă, s-a consacrat hibridării diferitelor părţi ale corpului omenesc pentru a da formă unor noi anatomii, post-umane, cum se spune de obicei.

Dar, de la post-uman este numai un pas către altă anatomie lugubră, depresivă, funadamental fantomatică, căreia Raţă reuşeşte să-i păstreze şi un aspect ludic, care nu-l preocupă însă întotdeauna. A început folosind ca model propriul corp. A trecut apoi la reprezentarea altor corpuri, atât masculine cât şi feminine, contopind surprinzător părţi incongruente între ele: degete de la mâini la picioare, mâini pe cap,  mameloane pe călcâie…

Realizează însă şi deformări diferentiate, cu combinaţii între torsuri, gambe, organe genitale şi altele, reproduse cu un realism extrem şi tansplantate cu tăieturi de adevărat chirurg. Efectul neliniştitor este asigurat, în perfect respect pentru o celebră maxima a Suprarealismuli care proclama: “frumos ca întâlnirea întâmplătoare dintre o umbrelă şi o maşină de cusut pe o masă de operaţie”.

Operele lui Bogdan Raţă sunt realizate din armături metalice, cu răşini sintetice, poliester, polistiren, fibră de sticlă şi sunt colorate cu verniuri industriale. Dincolo de “răceala” materialeor contemporane, impactul pe care îl suscită este profund emoţional, “cald”. Aparenţa grotescă, subtextul ce poate respinge, neliniştea inexorabiă care derivă din ele nu exclud o formă de atracţie oarecum pozitivă, venită din surpriză şi, într-o măsură, erotică.  Mistere tulburătoare. Dar, figurările care devin desfigurări, contorsiunile care se transformă în distorsiuni, deviaţiile pe care unii le-ar numi perversiuni rămân întotdeauna incitante.