x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale CARTE - Ştefan Iordache, actorul-spectacol

CARTE - Ştefan Iordache, actorul-spectacol

de Maria Sârbu    |    07 Noi 2008   •   00:00

Cartea de colecţie “Regele scamator. Ştefan Iordache” semnată de teatrologul Ludmila Patlanjoglu a fost publicată, de curând, de Jurnalul Naţional şi Editura Curtea Veche, urmând să fie lansată duminică, ora 15:00, la sediul UNITER. Este a doua ediţie (revăzută şi adăugită) a acestui volum, apărut prima dată în 2004, la Nemira.




Noua ediţie păstrează pe coperte aceleaşi fotografii: pe prima este o imagine preluată din afişul realizat de Klara Tamas pentru spectacolul “Richard al III-lea” de la Teatrul Mic, iar pe a doua o fotografie de familie – bunicii şi mama lui Ştefan Iordache.

În interiorul acestei cărţi-album găsim aceleaşi texte şi fotografii despre marele artist, fiind aduse în plus câteva paragrafe de rămas bun de la cel care a fost şi a rămas un titan al teatrului.

O CARTE AŞA CUM ŞI-A DORIT-O

Lui Ştefan Iordache i-a plăcut cum apăruse cartea, în 2004. A lucrat şi el la ea cu multă migală. A lucrat cu sufletul. În interviul-fluviu el se prezintă de la naştere şi până la adânca maturitate. Cele peste 300 de pagini este un inedit spaţiu umplut cu multe confesiuni şi întâmplări inedite. S-a lăsat provocat de Ludmila Patlanjoglu, prin întrebările ce i le-a pus. Sunt trei capitole, fiecare disociind lumea lui Ştefan Iordache: “Jocul cu viaţa...”, “Jocul cu arta!”, “Jocul cu moartea?”. Fiecare început de capitol este ilustrat cu lucrări ale pictorului Sorin Ilfoveanu. Sunt mulţi în cartea sa: mama, tata, sora, nevasta, soacra, iubitele, un frate de cruce, un copil de suflet, o fină, un fin, un coleg de bancă, un profesor, un doctor, ţărani din Gruiu, lăutarii de la Şarpele Roşu, bunii prieteni printre care actori, regizori, scenografi, sculptori, ingineri. Despre unii vorbeşte el, dar ei toţi vorbesc despre el. Fiecare vine cu gândurile curate, adevărate despre actorul şi omul Ştefan Iordache.

AVUŢIE NAŢIONALĂ
La apariţia cărţii, maestrul Radu Beligan afirma că “dacă Ştefan Iordache s-ar fi născut în Japonia ar fi fost declarat avuţie naţională”. Ne-am dat seama de acest lucru la pierdea actorului. Când a fost răvăşită o breaslă, când mass-media relatau neîntrerupt despre ceea ce a făcut actorul în viaţă. În carte chiar se desluşeşte această avuţie naţională, căci fiecare rând conţine simţul realităţii şi al respectului pentru opera creată de marele Iordache timp de peste 40 de ani.

Descoperi, o dată cu lectura, arta de a trăi, arta pe care artistul a pus-o pe altarul credinţei sale – teatrul. A fost numit “actorul-spectacol”. “Actor-spectacol” a şi fost. În această valoroasă carte sunt multe şi frumoase lucruri spuse despre Ştefan Iordache. Merită s-o ai acasă, avându-l astfel mereu pe Ştefan Iordache.

FOTOGRAFII-DOCUMENT
De ce este o carte-album? Pentru că sunt incluse şi “preţioase” fotografii din copilărie, adolescenţă, tinereţe şi de la maturitate: Iordache copil, Iordache cu iubitele, Iordache cu nevasta – marea sa iubire, Iordache cu prietenii. Sunt preţioase fotografii din creaţii realizate – teatru şi film. Prima ediţie nu a avut epilog, a doua da. Şi sună astfel: “Aşa cum a dorit, şi-a privit moartea în faţă.

A cerut să i se aprindă o lumânare.

A plecat la Domnul într-o zi mare – 14 septembrie 2008 – Înălţarea Sfintei Cruci. O zi a durerii, a Răstignirii, dar şi a Luminii, a bucuriei Învierii”.

Reţeta lui Iordache

Se ia puţin talent, se amestecă în proporţii, după caz, cu inteligenţa, se adaugă multă trudă, după aceea se întreabă şi se consultă creierul, inima, ficatul şi celelalte organe ce au domiciliul în casa corpului meu, construită de Mamă, Dumnezeu şi de mine, cu ajutorul, dus până la sacrificiu, al spectatorului meu. Mă întorc către mine, mă uit în oglindă, mă răsucesc spre cer, mă aplec spre ţărână, stau cu urechea la pândă şi, după 40 ani de purgatoriu, aştept un răspuns...

×
Subiecte în articol: arte iordache ştefan