x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Câştigătorii Galelor Circului Globus, ediţia a IX-a

Câştigătorii Galelor Circului Globus, ediţia a IX-a

de Ema-Augusta Banu    |    15 Dec 2009   •   00:00

Galele Circului Globus, ediţia a IX-a şi-a premiat, la 12 decembrie, câştigătorii. Cu un juriu format atât din membri ai mass-media, cât şi ai publicului, mai mulţi artişti autohtoni şi internaţionali s-au întrecut pentru a câştiga marele premiu, titlu ce a revenit în final trupei Şucar Gitanos din România.

Pe toată durata showurilor de gală (care au început de la 24 octombrie), publicul şi-a desemnat favoriţii, votându-i cu ajutorul buletinelor primite la intrare, întregul eveniment desfăşurându-se, ca întotdeauna, sub sloganul "Tu votezi câştigătorii". Câştigătorii, trupa Şucar Gitanos, au executat cu mult profesionalism numere de basculă unde periculozitatea şi frumuseţea acrobaţiilor au ţinut publicul cu sufletul la gura.

Pe scena Circului Globus au mai urcat artişti din Mongolia, Rusia, Germania şi Italia. Mai multe premii de excelenţă au revenit oamenilor care şi-au dedicat viaţa artei circului, printre aceştia numărandu-se Morghet Oprescu, Virgiliu Costache şi Georgeta Brayer. Locul doi a fost câştigat de trupa Euforia din Mongolia, iar locul al treilea a fost ocupat de o altă trupa românească, Sunshine. Familiei Saabel din Germania i-a revenit premiul pentru cea mai buna dresură, iar trupa Magic Stars a luat un binemeritat "Premiu Simpatia".

Printre invitaţii prezenţi la eveniment s-au numărat Radu Morar, Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu, Sever Voinescu, Cristian Ţopescu, Szobi Czeh şi familia Ţurcan. Ei au înmânat diferite premii artiştilor aflaţi la gală. Gazdele spectacolului au fost Răzvan Oprea, Clara Vodă, Bogdan Vodă, Silviu Biriş şi Manuela Hărăbor. Ultimele spectacole ale Circului Globus pe acest an vor avea loc sămbătă 19.12.2009 ­ ora 15:00 şi duminică 20.12.2009 ­ ora 15:00 şi 18:30.

×
Subiecte în articol: arte