x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ce vor, de fapt, picaturile de apa

Ce vor, de fapt, picaturile de apa

29 Iul 2004   •   00:00

Ce stim noi, prostii, despre apa? Apa curge din cer si e sursa vietii. Ce mai stim noi despre apa? De fapt, despre o amarata de picatura de apa? O obscura picatura de apa? O banala, o mediocra, o total insignifianta picatura de apa?

LUIZA LUPU - C(RAMPE)

O picatura de apa care se trezeste cu noaptea-n cap, isi bea cafeaua, isi face un dus si se duce repede la serviciu, apoi vine de la serviciu, da o tura prin piata, cumpara de toate pentru aia mici, se duce acasa, se inchide in bucatarie, iese din bucatarie mirosind a ceapa calita, dar bucuroasa de rezultatele muncii ei? Ei bine, chiar si aceasta anonima picatura de apa viseaza sa ajunga bere germana.

Doamnelor si domnilor, sa stiti ca eu am vorbit cu niste picaturi de apa! Erau extrem de nemultumite de faptul ca astia de la televizor vorbesc in numele lor, in numele TUTUROR picaturilor de apa. Erau revoltate. Nu stiam pe care s-o ascult mai intai. Uite-asa-mi zornaia capu’! Uite-asa, uite-asa! Se ratoiau la mine de parca eu as fi fost vinovata pentru toate laturile in care s-au nimerit ele. Am incercat sa le spun ca nu eu concep reclame. Degeaba! Le-am luat cu binele, cu frumosu’, cu uratu’... Nimic! Uite-asa faceau pe langa mine: fleosc-fleosc, fleosc-fleosc.

Una mi-a povestit ca ea viseaza sa ajunga transpiratie de Doroftei. Alta mi-a zis ca vrea s-ajunga gainat de gasca. Alta, in fine, ca ea viseaza sa cada intr-o baltoaca si sa faca piiiiic. "Asa, pur si simplu?", am intrebat-o uimita de prea-putinatatea aspiratiei ei. "Habar n-ai ce greu e sa faci piiiiiiic", mi-a zis, "cel mai usor e sa faci pic". Alta - ca ea vrea sa fie pipi de caine.

Am inteles atunci cat e de important pentru ca fiecare picatura de apa sa-si gaseasca identitatea. Si tot atunci le-am inteles revolta. Nu toate picaturile de apa isi doresc s-ajunga bere, fie ea si germana. Pentru unele picaturi s-a demonstrat: au aspiratii net superioare. Vor sa-si depaseasca aceasta parlita de conditie in care le-a aruncat o nenorocita de reclama. Picaturile de apa isi vor conditia inapoi! Picaturile de apa se considera nedreptatite.

Dati picaturilor de apa ce-i al picaturilor de apa!
×
Subiecte în articol: arte