x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Cernica - istoria unui sfânt lăcaș, de la credinciosul lui MIhai Viteazul la preotul de credință al lui Al. I. Cuza

Cernica - istoria unui sfânt lăcaș, de la credinciosul lui MIhai Viteazul la preotul de credință al lui Al. I. Cuza

11 Apr 2018   •   07:54
Cernica - istoria unui sfânt lăcaș, de la credinciosul lui MIhai Viteazul la preotul de credință al lui Al. I. Cuza

La 12 kilometri de tumultul fără sfârşit al Capitalei, se află o oază de linişte şi sfinţenie, unde ţi se pare că poţi pipăi veşnicia, mănăstirea Sfântului Calinic de la Cernica.

Acest lucru este dat de cei aproape patru sute de ani de rugăciune şi viaţă închinată Domnului de vieţuitorii de la Mănăstirea Cernica.

Re-ctitorită de Sfântul Ierarh Calinic la 1842, pictura acestui loc de spiritualitate românească este o cronică în imagini a istoriei Mănăstirii Cernica începând de la ctitorire - în 1608 - şi până în zilele noastre. Nu lipseşte nici istorica întâlnire dintre domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, al cărui praznic este în data de 11 aprilie.

Se pare că sfântul a fost unul dintre puţinii ierarhi faţă de care Cuza avea un deosebit respect. La sfintele sale moaşte, care se află în biserica Mănăstirii Cernica, se fac multe minuni...............

Află mai mult despre aceste minuni și despre istoricul mănăstirii Cernica.

×