Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Îl iubesc pe Chiriţă înainte de orice, pentru că spiritul lui n-ar putea să rămână măcar o secundă într-o colivie, fie ea chiar şi o colivie din zahăr colorat. Mulţi copii m-au întrebat dacă e adevărat că Titi Chiriţă, care, în mintea lor e rudă cu Karl May, locuieşte într-o moară aşezată lângă un castel. Vă spun tuturor că locuieşte într-un cireş" - Fănuş Neagu
Constantin Chiriţă s-a născut în 1925 la Vaslui, în localitatea Ibăneşti, fiul Clarei şi al lui Ion Chiriţă, învăţători. A urmat primele clase ale Liceului "Mihail Sadoveanu" din Galaţi, apoi s-a transferat la Bucureşti.
A frecventat cursurile Facultăţii Politehnice din Bucureşti, pe care nu a absolvit-o, apoi s-a dedicat ziaristicii şi literaturii. A fost redactor al ziarului Scânteia, a debutat ca romancier în 1949, fiind puternic inspirat din realismul socialist al timpului.
Romantismul scrierilor sale este însă sincer şi naiv. Pe vremea când scria la "Scânteia" a fost trimis pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde, pentru a-şi scrie articolele, a muncit cot la cot cu ceilalţi angajaţi. Experienţa vieţii pe şantier i-a animat primele scrieri.
Avea 20 de ani, iar despre perioada aceea, pe care a numit-o "cea mai romantică epocă a comunismului pe pământ românesc", avea să-şi amintească în următorii termeni: "Mă luam la întrecere cu ei. Cine rezistă mai mult la dogoarea oţelului? Cine are curaj să sară peste laminoare, când orice mişcare greşită poate să te prefacă în oţel? Dormeam împreună, stăteam de vorbă ore întregi, beam nenumărate halbe de bere. Muncitorii de atunci au fost cea mai importantă descoperire a vieţii mele". Credea că poţi să fii scriitor angajat, poţi să fii în slujba celor mai nobile idei, dar, dacă nu eşti un adevărat artist, totul e degeaba.
A scris memorabilul roman "Cireşarii" în care ideile sale despre clasa muncitoare lipsesc cu desăvârşire. Eroii din roman au alte treburi grave şi misiuni ugente, acelea de a da un sens copilăriei lor răzvrătite frumos. Dacă planul lor era să afle până diseară care şofer de camion din oraş înjură de anafură, cristelniţă şi grijanie, fiecare puşti avea repartizat un teritoriu clar, bine delimitat, iar acţiunea este însoţită de jurăminte solemne de discreţie. Au oră clară de dat raportul şi parolă secretă: "Ţombi!".
Tinerii sunt trup şi suflet captivaţi de tumultul dezlegării unui mister. Sunt sinceri şi conştienţi de importanţa misiunii lor. Fiecare membru al grupului are specializări şi atribute clare: Ursu este întruchiparea forţei fizice, condusă de inteligenţă, şi a puterii de sacrificiu, Victor dispune de o logică imbatabilă, este cult, hotărât, stăpân pe sine, Tic este un mucalit bun cunoscător al fizicii şi chimiei, ingenios şi neastâmpărat. În grupul membrilor fondatori se alătură romantica Maria, lucida şi ironica Lucia, simpaticul şi hâtrul Dan, premiantul singuratic Ionel, care deprinde în cele din urmă spiritul de echipă.
Întrebările lor sunt foarte serioase, de exemplu, dacă există o legendă despre stejarul strâmb sau despre biserica ce i-a luat locul. Dar dacă biserica a fost zidită în locul stejarului, intenţionat cu turnul strâmb, spre a indica o destinaţie plină de semnificaţii? Enigma lor este dacă fata în alb este sau nu închisă în castel, dar, dacă este, cine şi de ce s-o ţină prizonieră?
Cireşarii sunt exploratori cu vocaţie, cercetaşi autentici, care se iau în serios, pentru care a dezlega mistere e însăşi raţiunea şi bucuria vârstei lor irepetabile. Trăiesc bucurii indicibile, fascinaţii şi emoţii pe care şi le dăruiesc cu graţie. "Soarele trecuse de zenit. Razele lui de aur incendiau cetatea mută. Cireşarii porniseră în marş triumfal spre poarta uriaşă de granit. Nu visaseră şi nu îndrăzniseră în zadar. Pătrundeau, după veacuri de linişte netulburată, în cea mai tainică şi mai scunsă cetate a ţării. Şi un fior le străpunse inima: oare ce-i aştepta dincolo de zidurile crenelate?"
Suita de întâmplări este seducătoare: se rătăcesc în peşteră, se luptă cu spionii, descoperă un castel bântuit... Acţiunea are mereu suspans şi se sfârşeşte întotdeauna cu bine. Aventura este posibilă doar în spiritul solidarităţii şi al prieteniei. Întâmplările îi maturizează, îi transformă într-un fel în care doar cireşarii pot deveni.
Succesul uriaş de public al "Cireşarilor" (apărută în 1956 la Editura Cutezătorii) poate fi privit şi ca o pagină de sociologie a receptării literaturii pentru tineri din epocă. Mai târziu, în 1974, Constantin Chiriţă a publicat "Trilogia în alb", o serie de romane poliţiste. Despre "Trandafirul alb", "Pescăruşul alb" şi "Îngerul alb", Alex. ştefănescu scrie: "În cuprinsul lor, un comisar Maigret autohton, Alexandru Tudor, lipsit de farmec, construit de autor cu o falsă dezinvoltură, dezleagă diverse enigme în starea de spirit a unui autor de cuvinte încrucişate. Ca şi romanele de inspiraţie muncitorească, romanele poliţiste ale lui Constantin Chiriţă suferă de amatorism". Prestigiosul critic şi istoric literar continuă însă: "Cireşarii sunt altceva. Există, în primul rând, în cuprinsul lor o distribuţie raţională a rolurilor, mai seducătoare decât tipologia propagandist utopică din celelalte cărţi".
Constantin Chiriţă a fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România. S-a expatriat înainte de 1989 şi a murit în 1991 la Bonn-Konigswinter, în Germania. "Îl iubesc pe Chiriţă înainte de orice, pentru că spiritul lui n-ar putea să rămână măcar o secundă într-o colivie, fie ea chiar şi o colivie din zahăr colorat. Mulţi copii m-au întrebat dacă e adevărat că Titi Chiriţă, care, în mintea lor e rudă cu Karl May, locuieşte într-o moară aşezată lângă un castel. Vă spun tuturor că locuieşte într-un cireş." (Fănuş Neagu, "Cartea cu prieteni"). Succesul "Cireşarilor" a fost enorm pentru adolescenţii multor generaţii încântate de lectură şi încântătoare pentru cum ştiau să-şi aleagă visele şi preocupările.
Probabil, autorul nu ar avea bucurie mai mare decât să ştie că cireşarii săi renasc peste veacuri în mereu alte generaţii de tineri cititori chiar şi acum, sub autoritatea internetului, suveran, în vremuri de restrişte. Solidaritatea, prietenia, curajul sunt atemporale. Cireşarii sunt atemporali. Ne-am putea grăbi să spunem că ştim ce visează adolescenţii de astăzi, dar nici un laser nu a pătruns în miezul ermetic al viselor.
PESTE ANI ŞI ANI
Din anii '60 încoace, visul literar al oricărui copil din România începe şi se termină cu "Cireşarii". De când cu ei, oricare fată blondă se vedea o Lucia tunsă băieţeşte, hălăduind prin peşteri mereu lângă Ursu, şi oricare oacheşă îşi lăsa părul lung, pe care apoi şi-l împletea în codiţe şi aştepta, recitând în minte poezii, să întâlnească un băiat aidoma lui Victor, de care să se îndrăgostească la un moment dat. Şi el să nu rămână indiferent...
De la escapada în peşteră din primul volum, trecând prin fascinanta călătorie spre castelul fetei în alb, suspansul de a dezlega misterul tanagralelor, spaima de a fi claustraţi de munţi de zăpadă, până la un rămas bun la malul mării, cireşarii n-au încetat
niciodată să incite.
Poate cei născuţi după 1990 nu pricep cum au putut părinţii ori fraţii lor mai mari să guste un roman în cinci volume, unde nu există sex, bătăi ori reţete rapide de a ajunge fotomodel sau afacerist de succes... N-avem a le recomanda decât să citească şi ei "Cireşarii" de Constantin Chiriţă. Sperăm că vor înţelege de ce această carte este pe primul loc în topul propunerilor BPT venite de la cititori. (Claudia Dăboveanu)
