x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ciuleandra - La Disneyland

Ciuleandra - La Disneyland

de Maria Sârbu    |    01 Mai 2008   •   00:00

Baletul etno-pop “Ciuleandra”, o producţie a Operei Comice pentru copii din Bucureşti, va fi prezentat la 2 mai pe scena Festivalului Disney Magic Music Days, organizat în Parcul Disneyland de lîngă Paris.

Spectacolul, care va începe la ora 15:30, îi are protagonişti pe elevii Liceului de coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti: Alis Gheorghe, Theodora Munteanu, Alexandra Corneanu, Cristina Marin, Mihai Pricope, Daniel Manea, Vlad Ardeleanu. Solista baletului este Diana Tudor, iar solista vocală Roberta Enişor. Autorul muzicii la acest balet de inspiraţie folclorică este tînărul compozitor Roman Vlad. Regia şi coregrafia aparţin cunoscutului balerin Mihai Babuşka, iar scenografia Vioricăi Petrovici.

Reprezentaţia Operei Comice pentru Copii cu “Ciuleandra” la Disneyland Paris este susţinută de Institutul Cultural Român din capitala Franţei.

În opinia directorului Operei Comice pentru Copii, Smaranda Oţeanu-Bunea, “a fi la Disneyland Paris reprezintă un eveniment pentru o companie care se adresează în mod deosebit copiilor”.

×
Subiecte în articol: arte