x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ciulei – 85 de ani

Ciulei – 85 de ani

de Maria Sârbu    |    07 Iul 2008   •   00:00
Ciulei – 85 de ani
Sursa foto: Răzvan Chiriţă/

ARTĂ ● Patriarhul creaţiei teatrale, la aniversare
Marele creator de spectacole, Liviu Ciulei, împlineşte astăzi 85 de ani. A slujit arta necondiţionat, consolidîndu-i temelia şi înălţîndu-i noi piloni de rezistenţă. Reformator al teatrului, s-a dedicat scenei aproape şase decenii. Îi urăm "La mulţi ani!".



ARTĂ ● Patriarhul creaţiei teatrale, la aniversare
Marele creator de spectacole, Liviu Ciulei, împlineşte astăzi 85 de ani. A slujit arta necondiţionat, consolidîndu-i temelia şi înălţîndu-i noi piloni de rezistenţă. Reformator al teatrului, s-a dedicat scenei aproape şase decenii. Îi urăm "La mulţi ani!".

Liviu Ciulei este un simbol. A făcut teatru de bună calitate şi a trăit intens această artă efemeră. A construit temeinic, clădind în zidurile ei ideile, cultura sa. A meşteşugit modern, a spart digul stagnării în domeniu şi a diriguit cursul artei spectacolului spre oceanul liberei gîndiri. E omul care a impresionat continente prin opera sa lucrată frumos. A început-o în 1946 la Bucureşti, a continuat-o în Europa, America, Australia, apoi a revenit acasă unde, după 1990, a montat alte memorabile spectacole – la Bulandra, teatrul în care a jucat, a regizat, a realizat decoruri, teatrul pe care l-a condus nouă ani, din 1963 şi pînă în 1972. În străinătate l-au numit "Creatorul cu literă mare, cel mai adevărat Creator al artei spectacolului".

MODELUL. Liviu Ciulei a fost şi a rămas un om foarte tăcut, dar creaţia sa a emoţionat, pentru că a lucrat întotdeauna cu creierul şi sufletul. A ştiut ce înseamnă textul dramatic, purtînd astfel respect autorului, şi a avut întotdeauna încredere în făuritorul de caractere – actorul.

Acest intelectual complet şi complex a fost întotdeauna un "brand" al României. A creat mult, căci a fost actor, regizor, scenograf. A lăsat să se vadă arta sa, el fiind mereu retras. Mereu, însă, în atenţie prin memoria teatrului său. Printre ultimele creaţii – spectacole montate la Teatrul Bulandra în 1995 – "Şase personaje în căutarea unui autor" şi "Henric al IV-lea" se numără şi un inedit film documentar în care maestrul a adunat secvenţe din perlele sale scenografice.

E un capitol consistent al vieţii de mare creator, ce se cere pus într-un fel de carte, vorbită şi văzută, pe care sperăm să o avem cîndva întru a o stăpîni ca pe un reper al culturii teatrale perene. Filmul cu un titlu sugestiv "Cu gînduri şi cu imagini" este o creaţie din creaţiile "pictate" în spectacole de teatru de Liviu Ciulei. Evident este vorba despre operele sale scenografice realizate pe parcursul a circa 50 de ani. Secvenţe cu decor şi costume din montări româneşti şi străine, majoritatea purtînd şi semnătura regizorului Ciulei, sînt dantelate cu un text menit să înveşnicească pe celuloid capodoperele artistului.

PEREN. Intenţiile ce au stat la baza acestui documentar artistic sînt legate de dorinţa de a aminti de eforturile sale tuturor celor care i-au văzut spectacolele şi de a da cîteva noţiuni celor care n-au văzut din trecutul teatrului românesc – ca să cunoască aceste montări.

Referitor la acest documentar, maestrul spunea că a realizat ca scenograf, în 50 de ani, 125 de spectacole şi că au fost, de fapt, 50 de ani de nopţi, căci era şi regizor, şi actor, şi director de teatru, iar pentru scenografie îi rămîneau doar nopţile. L-a mai ajutat ceva în gîndirea şi crearea decorurilor pentru spectacolul de teatru şi de operă şi anume formaţia sa de arhitect.

Născut la Bucureşti, Liviu Ciulei a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, iar apoi Facultatea de Arhitectură. La 23 de ani (1946), realizează decorurile pentru primul său spectacol pe scenă profesionistă. Între 1948 şi 1956 este autorul scenografiei la mai multe spectacole de teatru, în unele interpretînd diverse roluri. Încă din stagiunea 1956-1957, el semnează regia unor creaţii, foarte multe dintre ele devenind memorabile. Au venit apoi marile spectacole. A făcut şi două filme care au împins cinematografia română în faţă – "Valurile Dunării" şi "Pădurea spînzuraţilor".
Ni-l dorim în continuare aproape de Artă.

×
Subiecte în articol: arte ciulei spectacole