x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Clopul cu păun - piesă de rezistență a costumului popular năsăudean

Clopul cu păun - piesă de rezistență a costumului popular năsăudean

09 Iul 2018   •   02:09
Clopul cu păun - piesă de rezistență a costumului popular năsăudean

Confecţionarea clopului cu păun, cel mai de vază element din costumul popular fecioresc din Ţara Năsăudului, a devenit o artă. 

Din păcate, această artă nu mai este stăpânită decât de o femeie, meşter popular din comuna Salva. Lucia Todoran, care deţine secretele acestui meşteşug, a învăţat de la Leon Jora, un consătean priceput care a plecat dintre cei vii .

Clopul cu păun se poartă chiar şi astăzi la zile mari de sărbătoare şi sunt cu trei rânduri, cu cinci sau chiar cu sapte rânduri. „Lucrez cate o zi întreagă pentru a face o roată. Nu este o muncă grea, dar trebuie sa știi cum să faci și trebuie sa iți placă”, povesteste Lucia Todoran. O astfel de pălărie se vinde cu preţuri cuprinse între 1000 si 2000 de lei, în funcție de câte rânduri de pene are roata. Clopul cu pene de păun face parte din portul popular fecioresc de pe Valea Sălăuţei și a Someşului dar în ultimii ani a mai fost preluat şi de alte zone etnografice datorită frumuseţii acestuia.

Clopul cu pană de păun este purtat numai de feciori și, în functie de numărul rândurilor de pene, clopul arată bogătia celui care il poartă. Astfel, cel cu clop cu trei rânduri de pene este.....................

Află mai multe despre CLOPUL CU PENE DE PĂUN DIN NĂSĂUD

×