Cum e cu părul trist

Aţi văzut reclama aia cu “părului tău îi stă bine pe cap”? Şi noi. Şi tocmai de aceea am considerat de cuviinţă să alocăm spaţiul emisiunii noastre acestui slogan plin de colosale virtuţi estetice: se dă un păr căruia trebuie neapărat să-i stea bine pe cap.

Aţi văzut reclama aia cu “părului tău îi stă bine pe cap”? Şi noi. Şi tocmai de aceea am considerat de cuviinţă să alocăm spaţiul emisiunii noastre acestui slogan plin de colosale virtuţi estetice: se dă un păr căruia trebuie neapărat să-i stea bine pe cap. Dacă părului tău îi stă bine pe stradă, nu e bine. Sau pe marginea căzii. Un păr căruia să-i stea bine pe pieptul omului, asta deja e o Himalaye a părului. Acolo vor toţi perii din lume să ajungă. Orice păr normal la cap îşi doreşte să-i stea bine pe piept, dar nu orice păr normal la piept îşi doreşte să-i stea bine pe cap (ce-am vrut să spunem cu asta???). De aici, o cumplită dilemă: domnule, de fapt, ce-şi doreşte acest păr?

Potrivit reclamei, un păr, tot ce-şi doreşte, este să-i stea bine pe cap. Să meargă părul cu persoana sub el şi să spună lumii: “Îmi stă bine pe cap”. Asta e tot. Nu să cadă, Doamne fereşte! Nu să ningă din el bacterii răufăcătoare. Noi, de când ne tot uităm la reclamele astea pentru şampoane, am ajuns la concluzia că nu există un singur păr fericit. Toţi perii lumii sunt “cu moralul la pământ”. Dacă sunt spălaţi prea rar, nu sunt fericiţi pentru că-şi pierd strălucirea. Dacă sunt spălaţi prea des, iar nu sunt fericiţi pentru că se-ngraşă repede şi iar îşi pierd strălucirea. Un păr drept îşi doreşte să fie cârlionţat, iar un păr cârlionţat îşi doreşte să fie drept. Un păr negru îşi doreşte să fie galben, iar un păr roşcat ţine morţiş să fie violet. Nimic nu convine nimănui.

În plus, pentru un păr normal la cap, o spălare zilnică nu e tocmai un eveniment fericit. Spun frizerii. Pardon. Stiliştii.

Există persoane care nu sunt normale la cap şi care-şi spală părul cu săpun de casă. Aceste persoane ar trebui închise pe viaţă şi tunse la chelie: tratamentul cu săpun de casă este, pentru părul persoanei, un adevărat supliciu. O spun toţi făcătorii de reclame normali la cap, care doresc binele tuturor perilor din lume. Cu toate astea, perii tot nu sunt fericiţi.

Dac-ar fi după ei, toţi perii lumii s-ar sinucide numaidecât. Cu ceară. Sadic şi inuman. Dar, pentru că nu pot, se încăpăţânează să cadă. Cel puţin atât să facă, din spirit de frondă. Unele fete se plâng că au părul trist, în ciuda măştilor de tot felul pe care le aplică părului. Tot de dragul părului, altele sunt capabile de sacrificii încă şi mai chinuitoare: sunt în stare să stea un uichend întreg cu măşti făcute din gălbenuş de ou amestecat cu ulei de măsline şi cu basma pe cap. Tot uichendul! Cu basmaua care să le protejeze masca! Fără să conteze că oul ăla începe să miroasă îngrozitor. Numai şi numai ca să arate bine luni, când se duc la job! În ciuda eforturilor colosale, părul acestor persoane se încăpăţânează să fie deprimat.

În fine. Metafizic vorbind, nu există păr nefericit, ci numai oameni deprimaţi. Să încercăm să ne găsim fericirea din noi. Atunci, părul nostru va fi cu adevărat fericit. Şi împlinit. Că ne buşeşte şi plânsul.