x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Dan Grigore, 50 de ani de carieră - "Cred că muzica m-a apropiat de măntuire"

Dan Grigore, 50 de ani de carieră - "Cred că muzica m-a apropiat de măntuire"

de Daniela Titire    |    17 Sep 2007   •   00:00
Dan Grigore, 50 de ani de carieră - "Cred că muzica m-a apropiat de măntuire"

Sala Palatului a găzduit vineri seară, in cadrul Festivalului Enescu, concertul jubiliar Dan Grigore, spectacol desfăşurat cu ocazia celor 50 de ani de activitate ai pianistului.

Sala Palatului a găzduit vineri seară, in cadrul Festivalului Enescu, concertul jubiliar Dan Grigore, spectacol desfăşurat cu ocazia celor 50 de ani de activitate ai pianistului.

Celebrul artist romăn poate face o comparaţie, după mulţi ani de activitate, intre reacţia publicului romăn şi cel din străinătate. "Publicul in general are caracteristici comune, indiferent care ar fi meridianul sau paralela la care se află, dar are şi lucruri distincte, care diferenţiază publicul dintr-o ţară sau alta. Publicul bucureştean, fiind mai răsfăţat decăt cel din alte oraşe ale Romăniei, pare mai rezervat, dar in general este cald, ca acela de aseară, foarte receptiv şi sensibil la ce se intămplă. Erau momente in care in sală, deşi complet plină, cănd muzica tăcea, erau mici pauze, nu se auzea nici o respiraţie măcar, era o tăcere expresivă, aş zice, nu o tăcere de public inert, cu sufletul la gură, care participa la actul muzical chiar dacă la sfărşit n-au fost ovaţii ca in SUA, Spania sau Rusia, unde publicul este mult mai zgomotos. Publicul nostru are o anumită măsură a lucrurilor, un echilibru, şi in funcţie de prestigiul evenimentului la care participă se adaptează genului de eveniment."

MĂIESTRIE. Un virtuoz, un muzician care interpretează de fiecare dată cu măiestrie partiturile. Cine l-ar putea descrie mai bine pe maestrul Dan Grigore dacă nu el insuşi? "Măiestrie pentru mine inseamnă capacitatea de a reda sensurile unei capodopere sau piese muzicale cu tot curajul şi toată insufleţirea. Măiestrie mai inseamnă o sumă de fenomene care se subjugă muzicii, nu inseamnă doar capacitate tehnică. Aceasta din urmă dacă nu este pusă in slujba muzicii nu face două parale. Pentru mine e important ca riscurile pe care mi le asum şi aventura muzicală să ducă la comunicarea unor sensuri, unor reprezentări chiar dacă uneori tehnica are de suferit."

MISTER ŞI AVENTURĂ. Pentru publicul larg, popularizarea muzicii clasice a fost sinonimă cu numele lui Iosif Sava. Poate se găndeşte Dan Grigore să ne ofere mostre din arta sa şi a altor colegi de breaslă, "pe sticlă"? "Eu nu mă simt capabil să fac ce a făcut Sava. A fost un om de televiziune in primul rănd şi un mare om de cultură. Eu nu sunt un om de televiziune, din contră, am reticenţe faţă de televiziune. Cred că in zona de activitate muzicală pe care o am eu trebuie să existe o oarecare penumbră, un mister, nu totul poate fi dezvăluit, şi uneori in sala de concert publicul are privilegiul să i se dezvăluie lucruri pe care niciodată in faţa unui televizor nu le poate simţi, chiar dacă televizorul apropie iluzoriu sau utopic, eu mă simt mult mai apropiat de radio decăt de televiziune.

De ce un artist atăt de valoros a rămas in Romănia? "Nu am plecat pentru că m-a interesat foarte mult aventura pe care am trăit-o impreună aici. Mi s-a părut că nu ne este dată degeaba, că trebuie să aibă o semnificaţie. Am crezut că această incercare prin care am trecut cu toţii e una menită să ne imbogăţească. Pe mine in orice caz m-a imbogăţit şi m-a apropiat de măntuire", conchide maestrul Dan Grigore.

×
Subiecte în articol: arte publicul dan