x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Despre cartile copilariei cu o oarecare duiosie

Despre cartile copilariei cu o oarecare duiosie

de Luiza Moldovan    |    16 Aug 2005   •   00:00

Tara mea e o tara foarte frumoasa. In tara mea, soarele straluceste pe cerul ca de clestar. Copiii se joaca in parc. Xenia are mere. Elevii si elevele au iesit la aer liber. Muntii din tara mea au paduri stufoase in care cerbii traiesc liber.

Draga cititorule, acesta este o incercare nereusita de compunere din care as dori sa evidentiez faptul ca, de fapt, tara mea e o tipa misto. Stirile oteve insa (tot niste compuneri nereusite, si ele) vin sa-mi darame mitul patriei mele frumoase, cu munti impaduriti si cer albastru ca de clestar, mitul patriei mele in care elevii si elevele au iesit sa se joace, iar Xenia are mere. De la stirile oteve am aflat ca tara mea s-a cam trecut. Ca poluarea brazdeaza cerul patriei mele si ca in paduri (alea care mai sunt) cerbii nu mai stiu dupa care pom sa se-ascunda de pusca iscusitului vanator. Si tot de la stirile oteve aflu ca substantivul "parau" devine la plural "paraie". Puteti sa credeti ce vreti, dar pe mine acest cuvant m-a dus in timp pana acum doi-trei ani ani, cand am facut raie de la o catelusa de pe strada. Vedeti ce putin ii ia omului ca sa regreseze in timp? Un plural nelalocul lui!

In fine, bref, stirile oteve m-anunta intr-un mod violent ca citez Romania nu mai e tara din cartile copilariei am incheiat citatul. Acuma, ca sa vedeti ce parsiva mai e si viata asta, iar am regresat in timp si am tot incercat sa-mi amintesc in ce carte a copilariei mele am citit despre patria mea. Mi-am dat seama ca, de fapt, eu, in toata copilaria asta a mea, n-am citit nici macar o carte despre cat de frumoasa e tara mea. Mi-am dat seama ca m-am rezumat cu suficienta la aventurile lui Morcoveata, c-am rasfoit doar putin, ca sa nu ma sparg, un documentar despre Alba-ca-Zapada, c-am mai rasfoit la modul soft, bineinteles, un film politist despre Scufita Rosie, un jurnal despre Cenusareasa, un interviu cu Pinocchio si un remake cu Burattino. A, sa nu uit Cuore, inima de copil, un tip maniaco-depresiv, care reusea sa ma prost-dispuna rau de tot.

Ei bine, iubite cititorule, stirile oteve mi-au evidentiat cu o cruzime greu egalabila ca eu n-am prea citit despre cat era de minunata tara mea, ca n-am citit nici un rand despre "paraiele" ei si c-am ignorat natura ei, nu-i asa, diversificata, ca un meniu la un restaurant de fite.

Astept totusi, cu nedisimulat interes, stiri despre ce mai face Alba-ca-Zapada, daca se-ntelege bine cu ala al ei, daca se deplaseaza tot cu calul sau au facut apel la inalta tehnologie a automobilului cu care-mi polueaza mie patria, daca au copii, ce mai fac piticii, daca si-a facut lifting sau pur si simplu asa e gena ei, daca ia pilule contraceptive (daca da, de care) si daca nu s-a plictisit de print si-ar vrea sa divorteze de el ca sa se dea la Jude Law.

×
Subiecte în articol: arte tara