x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Despre umor, cu Mihai Stănescu, la Teatrul Naţional

Despre umor, cu Mihai Stănescu, la Teatrul Naţional

01 Iun 2012   •   10:28
Despre umor, cu Mihai Stănescu, la Teatrul Naţional

Duminica 3 iunie 2012, de la ora 11.00, la Sala Amfiteatru, in cadrul programului Conferintele Teatrului National, graficianul Mihai Stanescu prezinta Conferinta cu tema "UMOR 100%".

Consacrat drept cel mai de temut caricaturist dinainte de ’89, autorul unor expozitii de rasunet in tara si in strainatate, Mihai Stanescu, va incheia actuala stagiune a Conferintelor Teatrului National cu o discutie despre umor, satira si ironie, despre subiectele la care mai rad romanii. Artistul va oferi autografe pe 100 de albume Best of Stanescu si Cod portocaliu, pe care le va darui participantilor la conferinta.

A scos pe piata primul album in urma cu treizeci de ani, dar a fost interzis de cenzura dupa numai cateva zile, insa apucasera sa fie vandute 4.000 din cele 5.000 de exemplare editate. A continuat sa-si tipareasca lucrarile peste granita, fiind rasplatit cu zeci de premii internationale. In tara, cea de-a doua aparitie editoriala a avut loc dupa revolutie, cu albumul "Acum nu e momentul", care a inregistrat vanzari record, de 100.000 de exemplare.

Considerat unul dintre cei mai "incomozi" artisti din regimul comunist, Mihai Stanescu s-a nascut pe 23 iulie 1939, la Boldesti, un sat din Baragan, si a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" in 1966, Sectia de grafica publicitara. Pentru cativa ani, a fost angajat la Ministerul Turismului, dupa care si-a dat demisia. De atunci, din anii ‘80, este liber profesionist si conduce propria afacere, putand fi intalnit in buticul sau, situat vis-a-vis de Sala Palatului, in dubla calitate, de artist-vanzator. Asta cand nu pune pe usa «La cererea clientilor, am plecat in concediu»... Cunoscut in toata lumea pentru caricaturile sale, prin care satiriza regimul comunist, Mihai Stanescu a continuat si dupa revolutie sa priveasca, la fel de critic, societatea libera. Despre noua perceptie, despre riscurile libertatii si despre avatarurile vietii de grafician intre doua lumi, ne va vorbi artistul, cu umor, dar si cu tristete, duminica, la Teatrul National din Capitala.

×
Subiecte în articol: arte