x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Din Dragoste / Mircea Radu şi primul sărut

Din Dragoste / Mircea Radu şi primul sărut

de Cristiana Stamatescu    |    03 Mar 2009   •   00:00

Astăzi debutează la Antena 1 cel de-al 17-lea sezon al emisiunii "Din Dragoste", cel mai longeviv show de divertisment din România, nouă ani de poveşti de viaţă, de iubire. Mircea Radu vă dezvăluie într-un interviu de suflet amănunte interesante din culisele emisiunii şi vă împărtăşeşte experienţa primului său sărut, cu prilejul inaugurării unei noi rubrici dedicate celui mai frumos sentiment care poate uni doi oameni. 




Mircea Radu, de nouă ani în slujba dragostei
Credit: MR Media


"Din Dragoste" este în prezent cel mai longeviv show de divertisment de televiziune din România. Cum aţi reuşit să rezistaţi atâţia ani "pe sticlă" bucurându-vă în acelaşi timp de audienţe considerabile?

Da, "Din Dragoste" este cel mai longeviv show de divertisment de televiziune din România. Cu propoziţia asta ar trebui începută orice discuţie legată de această emisiune. Şi acest lucru este o mândrie pentru mine; sunt convins că şi pentru domnul Valeriu Lazarov, pentru Antena 1 şi pentru oricare dintre colegii mei. Cât priveşte cum am reuşit să..., nu ştiu dacă există o reţetă sau vreun panaceu. Se ştiu cazurile în care formate internaţionale de succes au eşuat lamentabil în România. Bref, cred că telespectatorii sunt cei care decid ce emisiune rămâne pe post, pentru că ei au telecomanda în mână.

Aţi devenit autorul brandului "Din Dragoste". Cât de dificil ar fi pentru dvs. să porniţi pe un "alt drum" în televiziune, dacă v-aţi decide să închideţi capitolul "Din Dragoste"?

Ar fi dificil, dar nu imposibil. Acest "alt drum" nu cred că ar fi "ultimul drum"... Mă gândesc că e ca atunci când te desparţi de un om cu care ai construit ceva; o perioadă regreţi, apoi îţi mai aduci aminte când şi când... Cât despre brandul "Din Dragoste" ar fi multe de spus. Noi ştim doar să construim... De aceea, mă uit cu amărăciune la unii şi la alţii care se laudă cu voce tare, prosteşte, cu brandul cutare sau renumita marcă X, dar nu fac aproape nimic pentru a întreţine acel brand. Pentru aceşti ageamii flecari, brandul înseamnă doar o formă fără fond. Doar un cuvânt. Şi nu munca, inspiraţia şi talentul a zeci de oameni.

Cât de repede s-a acomodat Andreea Mantea în rolul ei din emisiune? Este totuşi prima ei încercare de a prezenta chiar şi o rubrică în cadrul unei emisiuni de succes…

Andreea e prietenoasă şi tânără. Sunt două calităţi care au contribuit la rapida ei acomodare cu echipa, formatul şi modul de lucru de la "Din Dragoste".

Astăzi începe un nou sezon "Din Dragoste". Există noutăţi în desfăşurătorul noilor ediţii?

Sigur! Una dintre acestea este că vom introduce un nou segment: Primul sărut. Persoane cunoscute, figuri îndrăgite, cu priză la public, vor mărturisi preţ de câteva minute experienţa primului sărut. Cum se numea celălalt, dacă acum, peste ani, păstrează o amintire plăcută sau dureroasă a acestui moment, unde s-a petrecut etc... În acest al nouălea an mai venim cu o noutate (sic!): interiorul Caravanei va fi la fel de spaţios, de cald, de primitor, dar va fi redecorat: scenografii noştri lucrează intens la asta.

Ce anume aţi făcut în Italia luna trecută? Prin ce peripetii aţi trecut?

De data asta nu am mai avut parte de nimic neplăcut, slavă Domnului! Am filmat de dimineaţă până seară poveşti, cred eu, interesante şi emoţionante. Am călătorit în jur de 2.500 de kilometri din Veneţia până în Reggio Calabria. Am redescoperit o ţară care ştie să-şi preţuiască valorile, indiferent că-i vorba de clădiri sau oameni. M-am minunat de cât de intens trăiesc ei viaţa. Italia este o ţară în care oamenii îţi dau senzaţia că nu mor niciodată.

Cât de mult vă afectează cazurile pe care le descoperiţi în emisiune?

E ca şi când l-aţi intreba pe un actor care joacă cetăţeanul turmentat dacă nu-i e teamă că la sfârşitul stagiunii va muri de ciroză... Sunt unele poveşti care mă emoţionează mai mult decât arăt. Ideea e că iau în serios problemele oamenilor care vin la "Din Dragoste", dar nu le iau şi acasă...

Am înţeles că în noul sezon va fi inclusă şi o "pastilă" intitulată "Primul sărut". Ne puteţi povesti cum a decurs prima dvs. experienţă de acest gen?


Cred că eram prin clasa a VII-a sau a VIII-a... Ieşeam de la şcoală trecând pe lângă un gard lung şi verde. O colegă de clasă care ne plăcea tuturor băieţilor, pentru că avea un corp armonios (şi un trening negru marca Adidas), m-a prins din urmă, m-a apucat de umăr, m-a întors şi m-a pupat. Adică a procedat ferm, fără echivoc. Grozav! Monica se numea ea.


Pasionat de fotografie


Există în România cupluri mondene care vă impresionează în mod plăcut?

Apreciez perechile care nu sunt ieftine. Adică acelea care nu se vând unei părţi a media imbecilizate şi sleite de atâta senzaţional. Îi admir pe bărbaţii care sunt alături de femei care îi merită. Şi viceversa.

Cum aţi descoperit pasiunea pentru fotografie?

Cu ajutorul cărţilor sau al lecturilor de pe net, am învăţat abc-ul acestei arte. Dar cel care "m-a descoperit", cel care m-a încurajat, cel care a văzut în mine un potenţial bun fotograf este domnul Dinu Lazar − o legendă a acestei arte. Dar, ca orice mit, este insuficient cunoscut, pentru că trăim într-o ţară cu repere nefireşti.

Ce anume preferaţi să fotografiaţi?

Îmi plac fotografia de stradă şi portretul. Cea dintâi pentru că am nostalgii legate de locuri prin care am trecut, dar şi pentru că strada este vie, trăieşte şi e imprevizibilă. Iar portretele îmi sunt dragi, întrucât e grozav să vezi în expresia unui om ce gândeşte. Sau cât poate fi de prefăcut.

Pe cine v-aţi dori să fotografiaţi şi în ce ipostază?

Aş vrea să fotografiez ceva ce nu s-a mai văzut niciodată. Mi-aş dori să-mi fotografiez duşmanii râzând.

Un mesaj pentru publicul fidel al emisiunii "Din Dragoste"?


Vreau să îi asigur pe oamenii care s-au uitat la fiecare din cele aproape 300 de episoade ale emisiunii, dar şi pe cei care se uită pentru prima dată că eu şi echipa mea lucrăm cu grijă şi seriozitate pentru ca ei să nu fie dezamăgiţi. Pentru ca ei, telespectatorii, să nu aibă senzaţia că au pierdut timpul uitându-se la televizor, ci că au câştigat ascultând experienţele oamenilor care vin la "Din Dragoste".

×
Subiecte în articol: dragoste arte din dragoste