x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea"

0
29 Iun 2009 - 00:00
 Ion Cucu /

În 1979, la Editura Albatros, Florin Mugur publica volumul de interviuri "Profesiunea de scriitor". Prin­tre întâlnirile lui binecuvântate reproduse aici se află şi cea din 1972 cu Nichita Stănescu, printre gânduri şi cuvinte, transformate într-o poveste numită simplu "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?"... Reproducem în continuare pasaje importante din interviul acordat acum trei decenii şi jumătate.



● Florin Mugur: În urmă cu trei-patru ani, v-am luat un interviu, care a apărut în "Scînteia tineretului". Ceea ce lipsea de acolo era un portret al autorului. Al autorului adevărat. Cel care semnează un interviu nu e autorul, ci numai un cunoscut al lui, unul pe care autorul l-a întâlnit într-o zi pe stradă şi căruia la întrebarea "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?" i-a răspuns cu oarecare bunăvoinţă, arătându-i cum a reuşit el într-o zi să ajungă pe Calea Victoriei. Se spunea în acel interviu al dumneavoastră cum aţi atins Calea Victoriei, dar cine era cel care mergea, liniştit sau nu, pe trotuar nu se prea vedea. Lipsea, cum ziceam, portretul. M-am gîndit, deci, ca pornind de la autoportretul lui la Rochefoucauld şi citindu-l împreună, să facem un portret al autorului de atunci, care e şi autorul de azi. De acord?
● Nichita Stănescu: Să încercăm. (...) Despre înfăţişarea mea fizică, pot să mărturisesc în mod sincer că ştiu foarte puţine lucruri. Îmi amintesc că, adolescent fiind, dimineaţa, când mă sculam din somn, rămâneam mirat că sunt tot eu, că locuiesc acelaşi loc şi mai ales că locu­iesc aceeaşi memorie. O dovadă e faptul că întotdeauna rămân surprins când mă văd în fotografii. Sunt convins că dacă, brusc, m-aş întâlni pe stradă, n-aş recunoaşte nimic din mine în acel individ. Acum, în preajma vârstei de 40 de ani, mi-aş schimba cu plăcere trupul cu cel al lui Cassius Clay; cu o şi mai mare plăcere, mi-aş schimba memoria mea încărcată cu memoria proaspătă a unui adolescent.


● În ce moment al vieţii dumneavoastră credeţi că ar trebui să vă facă cineva o fotografie, pentru ca poza să vă reprezinte?
● În ultimul moment, cu o secundă înainte de a muri.


● Când citiţi versurile unui poet şi i-aţi contemplat chipul - în realitate, într-un desen, într-o fotografie -, vă gândiţi la el, îl vedeţi?
● Niciodată. Sentimentele sunt non-figurative. Cel mult mă gândesc la ce femeie a putut să iubească.


● Vă pare rău după chipul pe care l-aţi avut cândva, în urmă cu 20 de ani? E mai bun cel de acum, e mai frumos?
● Îmi pare rău după chipul de acum 20 de ani, dar nu sunt sigur că-mi pare rău după chipul real pe care îl purtam, ci poate, în genere, după chipul omului de 20 de ani.

SINCERITĂŢI
● S-a întâmplat vreodată să se apropie de dumnea­voastră o femeie care să vă iubească şi să fiţi sigur că vă iubeşte numai pentru că arătaţi aşa cum arătaţi, fără să-i pese dacă sunteţi sau nu poet? Iertaţi-mă, vă rog, pentru lipsa de delicateţe a întrebării...
● Nu pot să răspund nici da, nici nu, înclin să cred că niciodată n-am fost iubit pentru mine, cel grafic. Nu,
n-am spus bine. Numai o secundă, vă rog. Nu e cu putinţă să fii sincer, când răspunzi la o astfel de întrebare. De altfel, în genere, nu ştiu câtă sinceritate pot cuprinde cuvintele. Faptul că există o semantică înlătură din capul locului posibilitatea unei confesiuni absolut sincere, semantica fiind mai degrabă un grup final de înţelesuri, în timp ce sinceritatea este o desfăşurare, un început de desfăşurare, pe pragul dintâi al sensurilor. Ştiu că părinţii mei mă găseau frumos, că prietenii mei, din când în când, în câte un moment, îmi spun: "Fantastic ce bine arăţi acum! Vai ce expresiv esti acum!", dar niciodată vreo femeie n-a făcut o astfel de observaţie. Femeile sunt mai sigure pe sentimentele lor. Poate că, dacă aş fi fost lipsit de dezinvoltura poeziei - şi nu atât a poeziei, cât a gesticulaţiei poetice - nu s-ar fi apropiat de mine. Nu ştiu... Când am iubit foarte mult, m-am apropiat şi eu dificil de propria mea inimă în comunicare. Vorbesc cam sofisticat - nici nu se poate altfel; aş deveni indecent... (...)


● Să revenim de unde plecasem, să revenim la Homer, care a fost orb şi care, poate din cauza asta, avea chip...
● Eu îl văd pe Homer începând cu picioarele. Pentru mine, picioarele lui Homer sunt picioarele tatălui meu. Una dintre primele amintiri care s-au înregistrat în mine a fost venirea tatălui meu acasă. Ne aflam în timpul războiului. Tata nu ştiu unde era detaşat, undeva la o garnizoană, mobilizat pe loc, în Ploieşti. Încă nu începuseră bombardamentele asupra oraşului. Ca şi câinele casei, ca şi pisica, îl ştiam pe bătrân când sosea. Mă repezeam la el şi-i cuprindeam cu mâinile genunchii. Eram atât de scund şi atât de slab şi atât de mic, încât tâmpla mea ajungea în dreptul genunchiului tatălui meu şi mă uitam la el în sus şi spuneam "când voi fi mare...". Iar propoziţia "când voi fi mare" avea o realitate gigantică pentru mine. Picioarele tatălui meu, ca şi picioarele tuturor oamenilor care merg mult pe jos, aveau un miros aparte, ciudat, plin de febleţe pentru mine, foarte drag, după care îl recunoşteam. Se aşeza pe scaun şi-şi punea picioarele groase şi obosite, pline de varice, într-un imens lighean de aramă. Cam aşa trebuie că arătau picioarele lui Homer.


● Care e cel mai frumos chip pe care l-aţi vazut?
● Este chipul madonei din grupul Pieta, pe care l-am văzut împreună cu prietenii mei Constantin Chiriţă şi Fănuş Neagu, acel chip atât de fascinant şi atât de viu, încât a trebuit să ne îndepărtăm noi trei unul de celălalt, ca să nu ne zărim jena lacrimilor din ochi.
Este acea stătuie care a fost sfărâmată recent; şi a fost sfărâmat în mine cel mai frumos chip pe care l-am văzut vreodată. Nu pot să spun de ce este cel mai frumos, pentru că el îmi inspiră mai ales emoţie şi mai puţin dragoste, mai ales admiraţie şi mai puţin veneraţie. Mi s-a impus spontan, prin evidenţa flagrantă a valorii lui de frumuseţe şi nu prin valul de dragoste care s-ar fi putut ridica în mine. Uneori, m-am gândit că valoarea nu stârneşte întotdeauna dragoste, că literatura şi arta în genere ar trebui în primul rând să stârnească dragoste, dacă ar putea să nu fie valoare. E un gând tulbure, nelămurit, un gând pe care l-am avut în faţa valorii frumuseţii. (...)


● Încercăm să construim acest portret într-un moment anume al vieţii dumneavoastră. Se apropie o vârstă... Vârsta, bunul nostru comun şi răul nostru comun, orice-am face...
● Uneori m-am gândit că anul cosmic pământesc, cel împărţit în 12 luni, este un an nedrept. Pământul ar trebui să se rotească în jurul Soarelui în nouă luni, ca să nu-i mai dea spiritului prilejul a trei luni de libertate nemeritată. Mai am numai nouă luni până împlinesc 40 de ani şi m-am hotărât să-mi număr invers fiecare zi, să mă număr invers, însoţind această numărătoare cu o meditaţie crudă şi reală despre mine însumi. Vreau să aflu nişte adevăruri despre ratările mele. M-am gândit că e bine să-ţi spui ţie însuţi - cu cuvinte în cuvinte şi cu sentimente în sentimente şi cu vederi în vederi - cum stau lucrurile în privinţa ta. Ca să ştii tu însuţi exact dacă poţi face într-adevăr ceva generos şi real sau dacă trebuie să te ascunzi definitiv în propria ta discreţie. Am o părere foarte proastă despre discreţie. Nu numai că o socotesc egoistă, dar o cred plină de răutate. Nu pot să înţeleg de ce foarte mulţi dintre prietenii mei consideră discreţia ca pe un act de nobleţe. Nimeni nu are nevoie de discreţie; discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea, ascunsă într-un buzunar uriaş. Făcând cea mai sinceră confesiune, rămâi poate mai discret decât dacă ai fi tăcut. Discreţia, după opinia mea, este vulgară.
Discreţia, după opinia mea, este falsă, neadevărată şi snoabă. Nu cunosc nici o vieţuitoare discretă. Nu cunosc nici o plantă discretă. Nu cunosc nici un sistem cosmic discret. Nu este nimic discret în noi înşine. Nici chiar inima noastră, care este în interiorul nostru, nevăzută decât cu cuţitul.


● Plantelor le e uşor: n-au ce face. Le lipseşte graiul. Să vă văd însă cum evitaţi capcana cuvântului.
● N-o evit deloc. După opinia mea, nu există nimic tri­vial în confesiune. Nu confund niciodată confesiunea cu delaţiunea sau cu informarea sau cu autopenitenţa sau cu mai ştiu eu ce alte astfel de fapte...
"ARĂT CA O MIRARE A MEA"
Confesiuni... Ne aflăm într-o cameră din Piteşti, o cameră mică, urâtă, o cameră verzuie unde mi-am petrecut trei ani de lucru. Două serii de zgomote se aud pe fereastră, extrem de puternice, iar eu,
ca autor de interviuri, m-am obişnuit să urmăresc cu o imensă teamă glasurile celor care îmi răspund la întrebări. Dacă le vor acoperi zgomotele? N-au dreptul. Glasurile trebuie să se imprime clare pe banda de magnetofon. Dar cineva bate cuie cu ciocanul. Se aude ciocanul, se aud cuiele, unul câte unul, şi simultan cea de-a doua serie de zgomote: nişte copii care cântă în cor. Încă o dată, zgomotele ameninţă glasul poetului care-mi vorbeşte. Nu-l înăbuşe, sper... Continui lectura: "Cu cei pe care nu-i cunosc sunt foarte rezervat şi chiar cu mulţi dintre acei pe care îi cunosc nu mă port prea deschis..."

Uite, fraza asta mi-a adus aminte de unul dintre lucrurile pe care mi le reproşez adesea. Să ştiţi că niciodată n-am avut judecăţi fiziognomice. Într-un mod foarte ciudat, aproape mă simt amputat din această pricină. Niciodată oamenii nu mi-au fost simpatici sau antipatici, după chipul sau înfăţişarea lor. Dar absolut niciodată. În afară de atracţia erotică spontană pe care orice bărbat o are faţă de o femeie frumoasă, niciodată o nouă cunoştinţă nu mi-a sugerat ceva nou, în prima clipă. Când un prieten sau altul îmi spunea despre cineva, pe care era evident că-l vede prima oară, "Ăsta-i un dobitoc!", îmi stârnea o imensă mirare. De unde ştia? Întotdeauna am luat în consideraţie, în raporturile mele directe cu oamenii, numai tensiunea discuţiei. Îmi pare foarte rău că trebuie să spun lucrul ăsta, dar fac întotdeauna mari eforturi ca să-mi aduc aminte grafiile chipurilor prietenilor mei, deşi am ochii foarte buni şi nu am nevoie să port nici un fel de ochelari.

Vederea mea e ageră, dar n-am memoria ei. Acum, în această clipă, mă gândesc că poate n-am ţinut seama niciodată, că poate nu mi-au spus niciodată nimic chipurile oamenilor. Pentru că eu însumi, pentru mine, nu am un chip. Pentru că mi se modifică de atâtea ori şi atât de repede trăsăturile feţei, încât, cum v-am mai spus, aş fi în stare să nu mă recunosc într-o fotografie. (...) Atunci când m-aţi întrebat cum arăt, trebuia să vă răspund cu mâna pe inimă: arăt întocmai ca o mirare a mea. Atunci când m-aţi întrebat cum arăt trebuia să vă răspund că cea mai mare speranţă a mea este de a putea să dorm, la sfârşitul vieţii mele, să dorm fără vise. Uneori sunt obosit de propriile mele gânduri, de apropierile de gânduri, care se fac de la sine, de pornirea de a aşeza răul înainte. Durerea se umflă şi devine fabuloasă şi e aşa de parcă aş visa un vis. Un vis în care se face că statuia lui Venus din Millo, mare cât un Zeppelin, pluteşte liniştită pe cer, lungită, iar apusul de soare îi izbeşte sânii. Şi eu alerg pe străzi, pentru că ea coboară spre mahalale, iar când oraşul se termină şi când copiii cu puţele goale şi cu buricele goale şi strălucinde de năduşeală aleargă după mine în lătrături de câini, eu încă mai fug după acea statuie uriaşă, care urmează să se prăbuşească undeva, după o lizieră. De ce alerg, nu ştiu. De ce latră după mine câinii, nu ştiu. De ce e atât de uriaşă acea statuie de piatră - pe care am văzut-o cândva cu ochiul liber într-un muzeu -, nu ştiu. Şi de ce prefer, în locul unei idei lucide, patul şi transpiraţia şi făptura unei idei lucide, iarăşi nu ştiu.  Vă supără că v-am povestit un vis?
Citeşte mai multe despre:   ştiu,   atăt,   niciodată,   chipul,   picioarele,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Netflix va produce un serial de animație dedicat lui Elvis Presley

Netflix va produce un serial de animație dedicat lui Elvis Presley
Compania americană Netflix va produce serialul de animație pentru adulți "Agent King", dedicat împlinirii a 42 de ani de la moartea celebrului cântăreț, Elvis Presley. Acesta se va realiza în...

Filmul "Ivana cea Groaznică" a câștigat premiul special al juriului la Festivalul de la Locarno

Filmul "Ivana cea Groaznică" a câștigat premiul special al juriului la Festivalul de la Locarno
Lungmetrajul "Ivana cea Groaznică", regizat de Ivana Mladenovic, a câştigat premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno. Premiul constă într-o campanie...

ColorsTalk  aduce artiștii stradali în fața publicului Street art: libertate și constrangeri in termeni (i)legali

ColorsTalk  aduce artiștii stradali în fața publicului  Street art: libertate și constrangeri in termeni (i)legali
Galerie Foto În august, la București, se demarează – ColorsTalk, un proiect de producție și expunere a 10 lucrări de street art, într-un proces inversat, de la producție la integrare în contexte urbane (publice sau...

Avanpremieră DokStation 2019 – proiecție documentar Sting – A Free Man

Avanpremieră DokStation 2019 – proiecție documentar Sting  – A Free Man
Joi, 15 august, la ora 19.00, a avut loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, a...

40 de ani de la primul show color al Televiziunii Române. Protagonista de atunci, CORINA CHIRIAC, aduce sărbătoarea pe scena Cerbului de Aur

40 de ani de la primul show color al Televiziunii Române.  Protagonista de atunci, CORINA CHIRIAC, aduce sărbătoarea pe scena Cerbului de Aur
Galerie Foto Moment aniversar pe scena Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019. În urmă cu 40 de ani, „Eu sunt Corina”, un spectacol de televiziune produs de regretatul Tudor Vornicu, alături de echipa sa, devenea...

Istoria ascunsă a unui portret-simbol - Tristan Tzara O nouă expoziție la MNAR!

Istoria ascunsă a unui portret-simbol - Tristan Tzara  O nouă expoziție la MNAR!
Muzeul Național de Artă al României vă invită, din 17 august 2019, să vizitați mini expoziția–investigație având ca temă misterioasa „dispariție” a portretului poetului avangardist Tristan Tzara,...

43 de scurtmetraje în competiția Bucharest International Dance Film Festival 2019. În închiderea festivalului: Magui Maryn: L'urgence d'Agir

43 de scurtmetraje în competiția Bucharest International Dance Film Festival 2019. În închiderea festivalului: Magui Maryn: L'urgence d'Agir
Galerie Foto Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 - competiția internațională, cea națională și cea dedicată musicaluri...

250.000 de euro, donaţi de Metallica

250.000 de euro, donaţi de Metallica
Aflată la Bucureşti, pentru a susţine un concert pe Arena Naţională, trupa Metallica a făcut un gest impresionant. Membrii formaţiei americane s-a alăturat iniţiativei #NoiFacemUnSpital şi, miercuri seara, a do...

Sickotoy feat. Roxen lansează piesa „You don’t love me”, o melodie super fresh cu un vibe exotic

Sickotoy feat. Roxen lansează piesa „You don’t love me”, o melodie super fresh cu un vibe exotic
Sickotoy lansează piesa „You don’t love me”, o melodie cu un vibe fresh, ritmată și o linie melodică ce rămâne în minte și influențe orientale. Pentru această piesă, Sickotoy a colaborat cu Roxen, o...

Eda Marcus, înconjurată de vedete, la „Avanpremiera Cerbul de Aur 2019”

Eda Marcus, înconjurată de vedete, la „Avanpremiera Cerbul de Aur 2019”
Galerie Foto Duminică, 11 august, la TVR 1 Andreea Marin, Gianina Corondan, Alina Sorescu, Raluca Blejuşcă, Ovi şi trupa Proconsul, Mădălin Voicu şi Stephan Pelger au participat la prima dintre ediţiile speciale dedicate...

Ioana Grigorescu. Calea sincerităţii. Povestea unei arhitecte vizionare. Expoziție românească la Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia

Ioana Grigorescu. Calea sincerităţii. Povestea unei arhitecte vizionare.  Expoziție românească la Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia
În perioada 8 august – 7 septembrie a.c., Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Uniunea Arhitecţilor din România prezintă la Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia (partener al...

La Vara Magică, arii celebre cu soprana Teodora Gheorghiu, pe 14 august şi Anotimpurile – de la Vivaldi la Piazzolla, pe 15 august

La Vara Magică, arii celebre cu soprana Teodora Gheorghiu, pe 14 august şi Anotimpurile – de la Vivaldi la Piazzolla, pe 15 august
Galerie Foto Mai sunt două săptămâni din Festivalul Internațional „Vara Magică”, ultimele concerte fiind extrem de atractive şi de diverse. Pe 14 august celebra soprană Teodora Gheorghiu, acompaniată la pian de...

„URS GEEST”: reinventarea dansului ritualic al ursului în culturile română şi belgiană în EUROPALIA România

„URS GEEST”: reinventarea dansului ritualic al ursului în culturile română şi belgiană în EUROPALIA România
Galerie Foto Proiectul de artă contemporană „URS GEEST”, al artiştilor Casper Fitzhue (România) şi Bart van Dijck (Belgia), care constă într-o instalaţie şi un performance, va fi prezentat în perioada 6 octombrie - 12...

Starul irlandez Ronan Keating urcă pe scena Cerbului de Aur

Starul irlandez Ronan Keating urcă pe scena Cerbului de Aur
A cucerit Mapamondul cu When You Say Nothing at All, după ce-l mai cucerise o dată alături de Boyzone, iar acum, pe 24 august, va fi pe scena Cerbului de Aur! Ronan Keating, starul irlandez care a vândut zeci de...

Program de proiecții de film în aer liber CINEVARA: “Logodnica piratului”, în regia lui Nelly Kaplan

Program de proiecții de film în aer liber CINEVARA: “Logodnica piratului”, în regia lui Nelly Kaplan
Joi, 15 august, de la ora 21:00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Strada I.L.Caragiale 32), va fi proiectat filmul Logodnica piratului (A Very Curious Girl), regizat de Nelly Kaplan, în cadrul programului de...
Serviciul de email marketing furnizat de