x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea"

0
29 Iun 2009 - 00:00
 Ion Cucu /

În 1979, la Editura Albatros, Florin Mugur publica volumul de interviuri "Profesiunea de scriitor". Prin­tre întâlnirile lui binecuvântate reproduse aici se află şi cea din 1972 cu Nichita Stănescu, printre gânduri şi cuvinte, transformate într-o poveste numită simplu "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?"... Reproducem în continuare pasaje importante din interviul acordat acum trei decenii şi jumătate.



● Florin Mugur: În urmă cu trei-patru ani, v-am luat un interviu, care a apărut în "Scînteia tineretului". Ceea ce lipsea de acolo era un portret al autorului. Al autorului adevărat. Cel care semnează un interviu nu e autorul, ci numai un cunoscut al lui, unul pe care autorul l-a întâlnit într-o zi pe stradă şi căruia la întrebarea "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?" i-a răspuns cu oarecare bunăvoinţă, arătându-i cum a reuşit el într-o zi să ajungă pe Calea Victoriei. Se spunea în acel interviu al dumneavoastră cum aţi atins Calea Victoriei, dar cine era cel care mergea, liniştit sau nu, pe trotuar nu se prea vedea. Lipsea, cum ziceam, portretul. M-am gîndit, deci, ca pornind de la autoportretul lui la Rochefoucauld şi citindu-l împreună, să facem un portret al autorului de atunci, care e şi autorul de azi. De acord?
● Nichita Stănescu: Să încercăm. (...) Despre înfăţişarea mea fizică, pot să mărturisesc în mod sincer că ştiu foarte puţine lucruri. Îmi amintesc că, adolescent fiind, dimineaţa, când mă sculam din somn, rămâneam mirat că sunt tot eu, că locuiesc acelaşi loc şi mai ales că locu­iesc aceeaşi memorie. O dovadă e faptul că întotdeauna rămân surprins când mă văd în fotografii. Sunt convins că dacă, brusc, m-aş întâlni pe stradă, n-aş recunoaşte nimic din mine în acel individ. Acum, în preajma vârstei de 40 de ani, mi-aş schimba cu plăcere trupul cu cel al lui Cassius Clay; cu o şi mai mare plăcere, mi-aş schimba memoria mea încărcată cu memoria proaspătă a unui adolescent.


● În ce moment al vieţii dumneavoastră credeţi că ar trebui să vă facă cineva o fotografie, pentru ca poza să vă reprezinte?
● În ultimul moment, cu o secundă înainte de a muri.


● Când citiţi versurile unui poet şi i-aţi contemplat chipul - în realitate, într-un desen, într-o fotografie -, vă gândiţi la el, îl vedeţi?
● Niciodată. Sentimentele sunt non-figurative. Cel mult mă gândesc la ce femeie a putut să iubească.


● Vă pare rău după chipul pe care l-aţi avut cândva, în urmă cu 20 de ani? E mai bun cel de acum, e mai frumos?
● Îmi pare rău după chipul de acum 20 de ani, dar nu sunt sigur că-mi pare rău după chipul real pe care îl purtam, ci poate, în genere, după chipul omului de 20 de ani.

SINCERITĂŢI
● S-a întâmplat vreodată să se apropie de dumnea­voastră o femeie care să vă iubească şi să fiţi sigur că vă iubeşte numai pentru că arătaţi aşa cum arătaţi, fără să-i pese dacă sunteţi sau nu poet? Iertaţi-mă, vă rog, pentru lipsa de delicateţe a întrebării...
● Nu pot să răspund nici da, nici nu, înclin să cred că niciodată n-am fost iubit pentru mine, cel grafic. Nu,
n-am spus bine. Numai o secundă, vă rog. Nu e cu putinţă să fii sincer, când răspunzi la o astfel de întrebare. De altfel, în genere, nu ştiu câtă sinceritate pot cuprinde cuvintele. Faptul că există o semantică înlătură din capul locului posibilitatea unei confesiuni absolut sincere, semantica fiind mai degrabă un grup final de înţelesuri, în timp ce sinceritatea este o desfăşurare, un început de desfăşurare, pe pragul dintâi al sensurilor. Ştiu că părinţii mei mă găseau frumos, că prietenii mei, din când în când, în câte un moment, îmi spun: "Fantastic ce bine arăţi acum! Vai ce expresiv esti acum!", dar niciodată vreo femeie n-a făcut o astfel de observaţie. Femeile sunt mai sigure pe sentimentele lor. Poate că, dacă aş fi fost lipsit de dezinvoltura poeziei - şi nu atât a poeziei, cât a gesticulaţiei poetice - nu s-ar fi apropiat de mine. Nu ştiu... Când am iubit foarte mult, m-am apropiat şi eu dificil de propria mea inimă în comunicare. Vorbesc cam sofisticat - nici nu se poate altfel; aş deveni indecent... (...)


● Să revenim de unde plecasem, să revenim la Homer, care a fost orb şi care, poate din cauza asta, avea chip...
● Eu îl văd pe Homer începând cu picioarele. Pentru mine, picioarele lui Homer sunt picioarele tatălui meu. Una dintre primele amintiri care s-au înregistrat în mine a fost venirea tatălui meu acasă. Ne aflam în timpul războiului. Tata nu ştiu unde era detaşat, undeva la o garnizoană, mobilizat pe loc, în Ploieşti. Încă nu începuseră bombardamentele asupra oraşului. Ca şi câinele casei, ca şi pisica, îl ştiam pe bătrân când sosea. Mă repezeam la el şi-i cuprindeam cu mâinile genunchii. Eram atât de scund şi atât de slab şi atât de mic, încât tâmpla mea ajungea în dreptul genunchiului tatălui meu şi mă uitam la el în sus şi spuneam "când voi fi mare...". Iar propoziţia "când voi fi mare" avea o realitate gigantică pentru mine. Picioarele tatălui meu, ca şi picioarele tuturor oamenilor care merg mult pe jos, aveau un miros aparte, ciudat, plin de febleţe pentru mine, foarte drag, după care îl recunoşteam. Se aşeza pe scaun şi-şi punea picioarele groase şi obosite, pline de varice, într-un imens lighean de aramă. Cam aşa trebuie că arătau picioarele lui Homer.


● Care e cel mai frumos chip pe care l-aţi vazut?
● Este chipul madonei din grupul Pieta, pe care l-am văzut împreună cu prietenii mei Constantin Chiriţă şi Fănuş Neagu, acel chip atât de fascinant şi atât de viu, încât a trebuit să ne îndepărtăm noi trei unul de celălalt, ca să nu ne zărim jena lacrimilor din ochi.
Este acea stătuie care a fost sfărâmată recent; şi a fost sfărâmat în mine cel mai frumos chip pe care l-am văzut vreodată. Nu pot să spun de ce este cel mai frumos, pentru că el îmi inspiră mai ales emoţie şi mai puţin dragoste, mai ales admiraţie şi mai puţin veneraţie. Mi s-a impus spontan, prin evidenţa flagrantă a valorii lui de frumuseţe şi nu prin valul de dragoste care s-ar fi putut ridica în mine. Uneori, m-am gândit că valoarea nu stârneşte întotdeauna dragoste, că literatura şi arta în genere ar trebui în primul rând să stârnească dragoste, dacă ar putea să nu fie valoare. E un gând tulbure, nelămurit, un gând pe care l-am avut în faţa valorii frumuseţii. (...)


● Încercăm să construim acest portret într-un moment anume al vieţii dumneavoastră. Se apropie o vârstă... Vârsta, bunul nostru comun şi răul nostru comun, orice-am face...
● Uneori m-am gândit că anul cosmic pământesc, cel împărţit în 12 luni, este un an nedrept. Pământul ar trebui să se rotească în jurul Soarelui în nouă luni, ca să nu-i mai dea spiritului prilejul a trei luni de libertate nemeritată. Mai am numai nouă luni până împlinesc 40 de ani şi m-am hotărât să-mi număr invers fiecare zi, să mă număr invers, însoţind această numărătoare cu o meditaţie crudă şi reală despre mine însumi. Vreau să aflu nişte adevăruri despre ratările mele. M-am gândit că e bine să-ţi spui ţie însuţi - cu cuvinte în cuvinte şi cu sentimente în sentimente şi cu vederi în vederi - cum stau lucrurile în privinţa ta. Ca să ştii tu însuţi exact dacă poţi face într-adevăr ceva generos şi real sau dacă trebuie să te ascunzi definitiv în propria ta discreţie. Am o părere foarte proastă despre discreţie. Nu numai că o socotesc egoistă, dar o cred plină de răutate. Nu pot să înţeleg de ce foarte mulţi dintre prietenii mei consideră discreţia ca pe un act de nobleţe. Nimeni nu are nevoie de discreţie; discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea, ascunsă într-un buzunar uriaş. Făcând cea mai sinceră confesiune, rămâi poate mai discret decât dacă ai fi tăcut. Discreţia, după opinia mea, este vulgară.
Discreţia, după opinia mea, este falsă, neadevărată şi snoabă. Nu cunosc nici o vieţuitoare discretă. Nu cunosc nici o plantă discretă. Nu cunosc nici un sistem cosmic discret. Nu este nimic discret în noi înşine. Nici chiar inima noastră, care este în interiorul nostru, nevăzută decât cu cuţitul.


● Plantelor le e uşor: n-au ce face. Le lipseşte graiul. Să vă văd însă cum evitaţi capcana cuvântului.
● N-o evit deloc. După opinia mea, nu există nimic tri­vial în confesiune. Nu confund niciodată confesiunea cu delaţiunea sau cu informarea sau cu autopenitenţa sau cu mai ştiu eu ce alte astfel de fapte...
"ARĂT CA O MIRARE A MEA"
Confesiuni... Ne aflăm într-o cameră din Piteşti, o cameră mică, urâtă, o cameră verzuie unde mi-am petrecut trei ani de lucru. Două serii de zgomote se aud pe fereastră, extrem de puternice, iar eu,
ca autor de interviuri, m-am obişnuit să urmăresc cu o imensă teamă glasurile celor care îmi răspund la întrebări. Dacă le vor acoperi zgomotele? N-au dreptul. Glasurile trebuie să se imprime clare pe banda de magnetofon. Dar cineva bate cuie cu ciocanul. Se aude ciocanul, se aud cuiele, unul câte unul, şi simultan cea de-a doua serie de zgomote: nişte copii care cântă în cor. Încă o dată, zgomotele ameninţă glasul poetului care-mi vorbeşte. Nu-l înăbuşe, sper... Continui lectura: "Cu cei pe care nu-i cunosc sunt foarte rezervat şi chiar cu mulţi dintre acei pe care îi cunosc nu mă port prea deschis..."

Uite, fraza asta mi-a adus aminte de unul dintre lucrurile pe care mi le reproşez adesea. Să ştiţi că niciodată n-am avut judecăţi fiziognomice. Într-un mod foarte ciudat, aproape mă simt amputat din această pricină. Niciodată oamenii nu mi-au fost simpatici sau antipatici, după chipul sau înfăţişarea lor. Dar absolut niciodată. În afară de atracţia erotică spontană pe care orice bărbat o are faţă de o femeie frumoasă, niciodată o nouă cunoştinţă nu mi-a sugerat ceva nou, în prima clipă. Când un prieten sau altul îmi spunea despre cineva, pe care era evident că-l vede prima oară, "Ăsta-i un dobitoc!", îmi stârnea o imensă mirare. De unde ştia? Întotdeauna am luat în consideraţie, în raporturile mele directe cu oamenii, numai tensiunea discuţiei. Îmi pare foarte rău că trebuie să spun lucrul ăsta, dar fac întotdeauna mari eforturi ca să-mi aduc aminte grafiile chipurilor prietenilor mei, deşi am ochii foarte buni şi nu am nevoie să port nici un fel de ochelari.

Vederea mea e ageră, dar n-am memoria ei. Acum, în această clipă, mă gândesc că poate n-am ţinut seama niciodată, că poate nu mi-au spus niciodată nimic chipurile oamenilor. Pentru că eu însumi, pentru mine, nu am un chip. Pentru că mi se modifică de atâtea ori şi atât de repede trăsăturile feţei, încât, cum v-am mai spus, aş fi în stare să nu mă recunosc într-o fotografie. (...) Atunci când m-aţi întrebat cum arăt, trebuia să vă răspund cu mâna pe inimă: arăt întocmai ca o mirare a mea. Atunci când m-aţi întrebat cum arăt trebuia să vă răspund că cea mai mare speranţă a mea este de a putea să dorm, la sfârşitul vieţii mele, să dorm fără vise. Uneori sunt obosit de propriile mele gânduri, de apropierile de gânduri, care se fac de la sine, de pornirea de a aşeza răul înainte. Durerea se umflă şi devine fabuloasă şi e aşa de parcă aş visa un vis. Un vis în care se face că statuia lui Venus din Millo, mare cât un Zeppelin, pluteşte liniştită pe cer, lungită, iar apusul de soare îi izbeşte sânii. Şi eu alerg pe străzi, pentru că ea coboară spre mahalale, iar când oraşul se termină şi când copiii cu puţele goale şi cu buricele goale şi strălucinde de năduşeală aleargă după mine în lătrături de câini, eu încă mai fug după acea statuie uriaşă, care urmează să se prăbuşească undeva, după o lizieră. De ce alerg, nu ştiu. De ce latră după mine câinii, nu ştiu. De ce e atât de uriaşă acea statuie de piatră - pe care am văzut-o cândva cu ochiul liber într-un muzeu -, nu ştiu. Şi de ce prefer, în locul unei idei lucide, patul şi transpiraţia şi făptura unei idei lucide, iarăşi nu ştiu.  Vă supără că v-am povestit un vis?
Citeşte mai multe despre:   ştiu,   atăt,   niciodată,   chipul,   picioarele,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

ASR Prințul de Wales a marcat 30 de ani de la Revoluția Română la sediul Institutului Cultural Român din Londra

ASR Prințul de Wales a marcat 30 de ani de la Revoluția Română la sediul Institutului Cultural Român din Londra
Galerie Foto Alteța Sa Regală Prințul de Wales a deschis, alături de Excelența Sa Dan Mihalache, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, expoziția de fotografie „Apertures of a...

Cel mai bun spectacol românesc al anului 2018 prezentat pe scena EUROPALIA, Bruxelles, în prezența a peste 60 de oficiali și invitați

Cel mai bun spectacol românesc al anului 2018 prezentat pe scena EUROPALIA, Bruxelles, în prezența a peste 60 de oficiali și invitați
Galerie Foto „Povestea prințesei deocheate este cel mai important proiect teatral pe care România îl are în EUROPALIA”   A primit în acest an trei premii UNITER: pentru cel mai bun spectacol al anului 2018, în...

Decembrie, luna cărților

Decembrie, luna cărților
Galerie Foto Este vremea poveștilor, a întâlnirilor cu oamenii dragi, e vremea când putem dărui celor care au mai puțin, când putem petrece mai mult timp cu familia și cu prietenii și, nu în ultimul rând, este vremea...

O nouă donație la Muzeul Colecțiilor de Artă! COLECŢIA DAN ŞI LIANA NASTA – DONAŢIA MIHAI ŞI ELENA NASTA

O nouă donație la Muzeul Colecțiilor de Artă!  COLECŢIA DAN ŞI LIANA NASTA – DONAŢIA MIHAI ŞI ELENA NASTA
Galerie Foto Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă  a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”,...

Recitalul Treptele Unirii – Prețuiți-vă eroii!, la treizeci de ani de la Revoluția din decembrie 1989

Recitalul Treptele Unirii – Prețuiți-vă eroii!,  la treizeci de ani de la Revoluția din decembrie 1989
Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să vă invite la recitalul extraordinar Treptele Unirii – Prețuiți-vă eroii! al actorului Emil Boroghină, cu ocazia împinirii a treizeci de...

Prezență regală și public numeros la evenimentele din rețeaua ICR, despre căderea comunismului în România

Prezență regală și public numeros la evenimentele din rețeaua ICR, despre căderea comunismului în România
Galerie Foto Moment istoric al țării noastre, Decembrie 1989 este comemorat la 30 de ani de la declanșarea lui, în toate reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate. Numeroase concerte, expoziții, proiecții...

”Ne-am ridicat: România, 1989-2019”: România la 30 de ani de la Revoluție, de la comunism la Uniunea Europeană

”Ne-am ridicat: România, 1989-2019”: România la 30 de ani de la Revoluție, de la comunism la Uniunea Europeană
Pe 12 ianuarie 1990, jurnalistul scoțian Rupert Wolfe Murray a ajuns pentru prima dată în România. A găsit atunci o țară care își pornea drumul spre democrație, cu o populație dornică de schimbare. A...

Oameni de radio pe scena Teatrului Național din Craiova, în spectacolul lui Bobi Pricop

Oameni de radio pe scena Teatrului Național din Craiova, în spectacolul lui Bobi Pricop
Galerie Foto Spectacolul RADIO de Eric Bogosian, în regia lui Bobi Pricop va avea premiera în acest sfârșit de săptămână, în 14 și 15 decembrie 2019, ora 19:00. Pentru fiecare reprezentație, regizorul va invita câte un...

Billboard va integra vizualizările de pe „YouTube” în clasamentul vânzărilor de albume

Billboard va integra vizualizările de pe „YouTube” în clasamentul vânzărilor de albume
Grupul „Billboard” va integra vizionările de videoclipuri muzicale de pe „YouTube” în clasamentul său dedicat vânzărilor de albume în Statele Unite, pentru a evidenţia mai bine modurile de consum ale...

Experienţa „Star Wars” a ajuns la final pentru actorul care îl interpretează pe robotul C-3PO

Experienţa „Star Wars” a ajuns la final pentru actorul care îl interpretează pe robotul C-3PO
Experienţa „Star Wars” a ajuns la final pentru Anthony Daniels, actorul britanic care îl interpretează pe robotul C-3PO, odată cu lansarea următorului lungmetraj din această celebră serie cinematografică,...

Peste 7.000 de fani ai muzicii rock, la concertul Deep Purple din Cluj

Peste 7.000 de fani ai muzicii rock, la concertul Deep Purple din Cluj
Galerie Foto Legendara trupă și-a surprins publicul cu fragmente din George Enescu. Deep Purple una dintre cele mai reprezentative trupe ale rock-ului britanic care, de-a lungul timpului, a explorat noi stiluri,...

Haydn, Mozart şi Beethoven, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Horia Andreescu

Haydn, Mozart şi Beethoven, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Horia Andreescu
În această seară, la Ateneul Român, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, va avea în program lucrări de Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart şi...

Premieră “Persona” la Odeon

Premieră “Persona” la Odeon
Pe 20 și 21 decembrie, ora 19:30, în Sala Studio a Teatrului Odeon are loc premiera spectacolului “Persona” de Ingmar Bergman, regia Radu Nica, decorul Tudor Prodan, costumele Cristina Milea. Din...

Cozi imense cu o săptămână înainte de lansarea noului film din seria "Star Wars"

Cozi imense cu o săptămână înainte de lansarea noului film din seria "Star Wars"
Fanii francizei "Star Wars", echipaţi cu saci de dormit şi un proiector portabil, au început încă de ieri să îşi amplaseze corturile pe trotuarul din faţa legendarului cinematograf "Chinese Theatre" din...

BRomania, despre debutul regizoral al filmului 5GANG: Un Altfel Crăciun: „Mi-am dorit dintotdeauna să fac un film”

BRomania, despre debutul regizoral al filmului 5GANG: Un Altfel Crăciun:  „Mi-am dorit dintotdeauna să fac un film”
Matei Dima a știut de când era mic că vrea să lucreze în industria de divertisment, pentru că mereu și-a dorit să facă oamenii să râdă. După ce a studiat la o facultate de teatru din Los Angeles, el a...
Serviciul de email marketing furnizat de