Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intrigat de refuzul categoric al unui tânăr scriitor, la propunerea mea de a discuta despre Mihail Drumeş, pe motiv că nu este un romancier cu care să-ţi pierzi timpul, am decis să văd cât de actual şi de citit mai este acest Paulo Coelho al nostru din veacul trecut. În consecinţă, am apelat la bunăvoinţa unui mic zeu modern: Google.
Într-un secol al vitezei şi al informaţiilor care apar şi explodează parcă de peste tot, aceasta ar fi cam singura opţiune reală. Fiindcă a fi sau a nu fi în topul căutărilor de pe internet este întrebarea pe care cei mai mulţi autori şi-o pun. Dacă eşti printre cei mai "gugăliţi" scriitori, te-ai scos. Ai faima asigurată pentru cel puţin 5 minute. Adică, atât cât durează până următorul coleg de breaslă te-a depăşit pe lista celor mai căutaţi oameni pe internet. Şi pe urmă o iei cu îndârjire de la capăt. De ce? Eşti citit, ai faimă, deci eşti vândut. Topul Google bate topul din România Literară.
BANI, GLORIE ŞI ALTE LUCRURI
Iar dacă faima publică şi banii sunt cele două lucruri care "gâdilă" sensibilitatea intimă a oricărui scriitor, Mihail Drumeş le-a avut în timpul său pe amândouă. Succesul îl cunoaşte într-o perioadă a interbelicului când literatura română, o amantă suficient de generoasă, îi adăposteşte pe toţi cei veniţi în braţele ei, de la Calistrat Hogaş la Ionel Teodoreanu şi de la Sadoveanu la Rebreanu şi Blaga. Criticul Mihai Iovănel spune în prefaţa cărţii "O scrisoare de dragoste", editată în cadrul "Bibliotecii pentru toţi", că: "Publicul românesc din interbelic este într-o mai mare măsură publicul lui Mihail Drumeş decât publicul lui Camil Petrescu...".
În vremea noastră, asta ar însemna un autor de romane care este căutat de zor pe internet şi prin librării şi pe care editurile s-ar bate până la sânge pentru a-i obţine semnătura. Cu scepticismul de rigoare, bineînţeles, pe care criticii îl afişează la auzul sintagmei literatură de consum. Şi a indiferenţei cu care romanele lui Drumeş sunt tratate de critică.
După esteticienii cocoţaţi în vârful muntelui, realitatea este una. După editorii de cărţi, ameţiţi de mirosul grămezilor de bani care ar urma să pice din cer, înţelesul este cu totul altul. Cititorii rămaşi la urmă ar putea să nu înţeleagă nici una dintre tabere. Atunci cum se explică succesul său, care, deşi contestat, continuă să se manifeste şi astăzi?
FĂRĂ AMOR, FĂRĂ IDEALURI
Acum 71 de ani, când a scris "Scrisoarea de dragoste...", publicul la care ţintea scriitorul erau doamnele, dar şi domnişoarele de pension, care cu această carte sub braţ suspinau după cine ştie ce Mare Amor. În actualele timpuri, cum nu prea mai există mari amoruri, nici domnişoare sau idealuri rătăcite prin lume, pe Drumeş îl poţi întâlni doar de două ori în viaţă: la 15 ani, când idealismul şi naivitatea vârstei sunt în concordanţă cu ceea ce scrie autorul, iar confirmarea gândurilor de adolescent poate fi găsită în cărţi. Iar mai apoi, la bătrâneţe, când gustul amar al vieţii trebuie îndulcit. Gustând încă o dată din simplitatea tinereţii.
A treia carte a scriitorului "O scrisoare de dragoste" apare în 1938, la 11 ani după debutul său din '27. Cartea de faţă copiază oarecum tema iubirii puternice din "Invitaţie..." cu deosebirea că aici se accentuează şi un alt subiect, care făcea furori în timp, ascensiunea socială forţată prin alianţe sentimentale. Criticul Mihai Iovănel scrie: "În lumea romanelor lui Drumeş funcţionează o mare mobilitate pe verticala socială. E adevărat că modernizarea rapidă a României după 1918, manifestată prin industrializare şi urbanizare, dusese la o dinamică socială nemaiîntâlnită până atunci".
Povestea eroului Dinu Gherghel nu este însă pentru cititorul care răsfoieşte romanul decât un şir de răspunsuri la întrebări pe care fiecare şi le pune măcar o dată în viaţă. Iar aici se poate vedea cel mai bine latura consumistă a cărţii. Lucru care sare, de altfel, în ochi şi la juxtapunerea scenelor decoltate generos, atât cât permit moravurile vremii cu acţiunile în contratimp, abil postate în puncte-cheie.
Scriitorul nu se fereşte deloc de tonalităţile abrupte ce rezultă abundent din stereotipurile culturale ale vremii sale, pe care le foloseşte cu destulă încredere în text. Dramatismul exagerat, confruntările neverosimile dintre personaje duc la o acţiune de tip cinemagrafic în care spectatorul-cititor se poate identifica uşor cu eroii pe care îi urmăreşte. Pentru aceasta, Drumeş este doritor de modelel, dar cum rezultatele sunt îngroşate într-o manieră candidă, efectul nu este unul de dramatism, cum speră autorul, ci de ridicol. Nici faptul că autorul îşi schimbă modelul de erou după cum bate vântul schimbării nu îi face acestuia o favoare. Se trece prea superficial de la adolescentul naiv şi incoruptibil din "Elevul..." la orgoliul masculin din "Invitaţie la vals" la indivizii doritori de putere şi funcţii sociale în "Scrisoare...".
INIŢIERE ÎN LITERATURĂ
Dragostea este o temă care este reluată în romanele sale, sub diverse tonalităţi şi aspecte, lucru normal dacă ne gândim că scriitorul scria după ceea ce îi cerea publicul. Despre calitatea felului în care Drumeş alege să facă acest lucru nu se poate discuta. De necontestat în literatura română, ca şi în cea interbelică sunt opere şi autori care fac acest lucru bine şi foarte bine. Ar trebui atunci dat la o parte scriitorul pentru că nu s-a ridicat la nivelul confraţilor săi mult mai titraţi? Aici este unde intervine în apărarea sa literatura de consum. Aceasta are marele avantaj că îl poate iniţia fără prea multe bătăi de cap pe noul venit în lumea cărţilor sau poate împrospăta pofta de citit unui lector obosit.
În epoca internetului şi a vitezei, dragostea fuge. Din romanele de acest gen direct în producţiile de televiziune sau cinematografie. Nu de alta, dar este mai uşor de consumat şi de înţeles. Păcat pe care îl aveau şi contemporanii lui Drumeş şi pe care scriitorul l-a înţeles şi exploatat dibace. Ce se întâmplă atunci cu acest animal ruginit de vreme, care nu mai are loc decât în sufragerie după-amiază pentru 30 de minute, cu reclame cu tot? Dacă un tânăr ar trebui să înţeleagă ceva despre dragoste, între romanele lui Drumeş şi telenovelele de acest gen, ce ar trebui să aleagă în ziua de azi? Probabil cartea. Chiar şi pentru contemporanul nostru, prins într-o realitate obositoare şi cinică, candoarea vieţii şi naivitatea eroilor lui Drumeş îl poate fermeca şi scoate pentru câteva momente din acest timp.
În loc de epilog...
La sfârşit ar trebui să spun câte ceva despre "infamul" Drumeş şi categoricul scriitor. Acesta din urmă, un respectat membru al breslei, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi al Academiei Române, era depăşit de interbelicul autor în topul căutărilor pe net la un raport de peste 2,6. Şi atunci ce bate Google? România Literară sau viaţa?
"Dacă un tânăr ar trebui să înţeleagă ceva despre dragoste, între romanele lui Drumeş şi telenovelele de acest gen, ce ar trebui să aleagă în ziua de azi? Probabil cartea. Chiar şi pentru contemporanul nostru, prins într-o realitate obositoare şi cinică, candoarea vieţii şi naivitatea eroilor lui Drumeş îl poate fermeca şi scoate pentru câteva momente din acest timp"
Povestea eroului Dinu Gherghel este un şir de răspunsuri la întrebări pe care fiecare şi le pune măcar o dată în viaţă. Iar aici se poate vedea cel mai bine latura consumistă a cărţii. Lucru care sare în ochi, şi la juxtapunerea scenelor decoltate generos, atât cât permit moravurile vremii cu acţiunile în contratimp, abil postate în puncte-cheie.
Coperta, "M-am tăiat", de Gamarţ
Activitatea artistului basarabean Andrei Gamarţ cuprinde mai multe sfere ale culturii: arte vizuale, literatură şi muzică. Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Secţia Pictură, din Chişinău, la numai 29 ani, artistul se poate lăuda cu şase expoziţii personale şi aproximativ 30 de participări la expoziţii colective în ţara natală, România, Ucraina şi Belgia, precum şi trei volume de poezie publicate în Republica Moldova. Extinzându-şi activitatea în diverse domenii artistice, Gamarţ are meritul de-a reuşi să creeze un univers propriu susţinut unitar prin plastică şi creaţie literară. Pe partea de artă plastică, creaţia sa este descinsă din sfera suprarealismului, căruia îi descoperă semnificaţii noi la nivel tematic. Gamarţ invită spre un univers reconstruit din simboluri arhetipale preluate pentru a fi reinterpretate din basme, din vestiarul medieval sau din ludicul suprarealist propus de promotorii curentului în avangardă. (Valentina Iancu)
