x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Eliade, calea regală a propriului destin

0
Autor: Catalina Iancu 26 Aug 2009 - 00:00
Eliade, calea regală a propriului destin

Despre Eliade în general şi "Romanul adolescentului miop" în special am discutat cu Liviu Bordaş, de la Special Centre for Sanskrit Studies al Universităţii Jawaharlal Nehru din New Delhi.



● Jurnalul Naţional: Cum l-aţi descoperit pe Eliade? În ce împrejurări v-a căzut în mână "Romanul adolescentului miop"?
● Liviu Bordaş:
Era prin 1984, dar nu eram un adolescent miop. Dimpotrivă, aveam hipermetropie şi nici nu-mi plăcea să port ochelarii. Drumul pe care am întâlnit opera lui Eliade a fost unul destul de ciudat şi atipic. Nu e aici locul să intru în amănunte. Poate factorul principal a fost acela că m-am născut într-o casă în care exista o bibliotecă filosofică şi în care filosofia era considerată un lucru serios. Din una în alta, căutând răspunsuri la mirările tipice vârstei, am dat peste filosofia indiană.

O reacţie firească împotriva materialismului oficial mi-i făcuse deja simpatici pe toţi gânditorii idealişti şi spiritualişti. Dar ceea ce l-a atras pe adolescentul de atunci spre India antică era faptul că şcolile filosofice indiene nu se mărgineau la construcţii metafizice, ci ofe­reau căi practice de "realizare" a ideilor lor. Cu alte cuvinte, descoperisem acel "pragmatism magic" ce-l fascinase şi pe adolescentul miop încă dinaintea întâlnirii cu opera lui Papini. Am căutat apoi cărţi care adânceau filosofia indiană şi autori care făcuseră "experienţa" acesteia. Aşa l-am descoperit pe Eliade, mai întâi prin primul volum al "Istoriei ideilor şi credinţelor religioase". A urmat teza de docto­rat, "Psihologia meditaţiei indiene", care apărea chiar atunci, în fascicole suplimentare, la Revista de Istorie şi
Teorie Literară.

Ceea ce m-a captat imediat a fost "mitul" său indian, circulând în numeroase versiuni folclorizate, despre care a depus mărturie şi Ioan Petru Culianu. Mitul era indisolubil legat de om, aşa că am căutat să-l cunosc integral, citind tot ceea ce puteam găsi de sau despre Eliade. Printre primele texte care mi-au căzut în mână se numărau şi capitolele inedite din "Romanul adolescentului miop", publicate atunci de Mircea Handoca în revista Manuscriptum.

Împărtăşindu-mi "descoperirile" colegilor, aveam să aflu că unii dintre ei făceau sau erau pe cale să facă aceiaşi paşi pe drumul filosofiei, al orientalisticii, al istoriei religiilor. În scurt timp am alcătuit împreună un cerc filosofic (informal şi clandestin, desigur), ce avea să funcţioneze regulat până la sfârşitul liceului şi care şi-a pus amprenta asupra devenirii noastre. Era în realitate un grup de prieteni, dar ne uneau în primul rând ideile şi faptul că fiecare întruchipa, în felul lui, câte un "om sucit". Privind acum înapoi, îmi dau seama că figura tutelară a grupului era Mircea Eliade, deşi atunci nu eram probabil conştienţi de acest lucru.
DUBLU EFECT
● Ce a însemnat "Romanul" pentru generaţia anilor '80 în general şi pentru dvs. în special?

● "Romanul adolescentului miop" a fost pu­blicat, pe bucăţi, în reviste, între anii 1983 şi 1987. Sub formă de carte, primul volum a apărut în ianuarie 1988, iar ambele volume în februarie 1989.

Cel dintâi public al său l-au constituit, aşadar, adolescenţii din ultima jumătate a anilor '80, adică din perioada politicii de "restructurare" a regimului comunist. Tocmai cei care au ieşit în viaţa publică prin revoluţia din decembrie '89. Ei reprezintă generaţia '90, deşi - aceasta fiind definită în principal pe criterii literare şi politice - mă îndoiesc că marea lor majoritate se recunoaşte în imaginea sa din agora. Gene­raţia are, fără  îndoială, o fizionomie non-lite­rară şi non-politică bine conturată şi cel puţin două promoţii individualizate, care însă nu s-au lansat prin gesturi autorefe­ren­ţiale sau lupte "generaţioniste". Din câte îmi dau seama (orice generalizare e încă riscantă), cei mai mulţi dintre tinerii creatori ai anilor '90 au preferat să-şi vadă de drum singuri sau în grupuri mici şi adesea sectare. Autarhismul e una dintre trăsăturile lor principale (din pă­cate, dus uneori până la autism). Se poate spune că cea mai mare parte a generaţiei anilor '90 a fost tăcută ca "generaţie", acei care au ales alte căi decât literatura sau critica literară refu­zând a se recunoaşte în aşa-zisul "nouăzecism".

Această necoagulare generală - în afara lite­raturii şi politicii - merită o cercetare serioasă, cu atât mai mult cu cât tinerii anilor '90 sunt singurii care au traversat o răsturnare de valori integrală (adică în toate planurile vieţii: psihologic, politic, cultural) în perioada lor formativă. Din acest punct de vedere - esenţial pentru naşterea unei generaţii - ei sunt singurii comparabili cu tinerii anilor '20 (aşa-numita generaţie 1927). Tinerii deceniului '50 nu intră aici în discuţie, căci răsturnarea valorică căreia i-au fost victime avea un sens invers, de la li­bertate spre captivitate.

Spuneam în prefaţa "Romanului adolescentului miop" că ar fi interesant dacă s-ar putea strânge între coperţile unui volum mărturiile foştilor adolescenţi ai anilor '85-'89 despre întâlnirea lor cu romanul lui Eliade (şi, în ge­neral, cu personalitatea acestuia). Că se va vedea atunci cum romanul a influenţat nu doar opţiuni existenţiale, ci a contribuit, direct sau indirect, şi la orientarea politică a generaţiei care a ieşit în stradă în decembrie 1989 şi, mai ales, în aprilie-iunie 1990.

Scepticii vor răspunde că exagerez importanţa unui roman cu totul apolitic, că îi atribui un rol pe care nu l-a avut sau nu putea să-l aibă. Ar însemna să uităm tirajele cărţilor din acea vreme, viteza cu care se vindeau unii autori şi impactul lor asupra cititorilor lipsiţi de alte căi de a depăşi o realitate frustrantă. Afirmaţia mea se baza pe sondarea unui mare număr de prieteni şi cunoscuţi din acea perioadă, pentru care descoperirea lui Eliade - cel mai adesea chiar prin "Roman" - a însemnat deschiderea spre lumea României interbelice şi a exilului postbelic. Puşi să aleagă între cele două Românii, ei au optat pentru "cealaltă", pentru România interbelică şi pentru lumea liberă în care se refugiase o mare parte a elitei sale. E adevărat, între timp, după alte itinerarii ideologice, unii dintre ei au şters din propriul trecut frecventarea adolescentină a lui Eliade. În cazul lor, mărturia nu se va produce decât, probabil, la o vârstă mai serenă.

În ceea ce mă priveşte, lectura "Romanului"a avut acest dublu efect. Întâi în plan "existenţial". El nu semăna cu nimic din ceea ce citisem până atunci din literatura română şi, în general, din genul Bildungsroman-ului. Protagonistul lui oferea un model al adolescenţei radical diferit de cel moralist sau suav sentimental cu care încercau să ne anestezieze lecturile şcolare. Nu vreau să repet ceea ce am spus în prefaţă. În scurt timp Eliade a ajuns să-mi influenţeze şi vederile politice: am devenit un anticomunist şi pro-european convins. Ascultam Radio Europa liberă - adesea împreună cu prietenii -, pentru a afla noutăţi despre el şi despre generaţia exilată. Ţin minte că, după moartea lui, în aprilie 1986, a urmat  o serie de emisiuni foarte bogate şi interesante. Aşa ne-au găsit şi evenimentele din decembrie '89 de la Timişoara: cu urechile lipite de Europa liberă, urzind conspiraţii şi manifeste anticomuniste.

Ascendenţa lui Eliade asupra creaţiei noilor generaţii post-decembriste e un subiect prea vast pentru a-l putea aborda aici. E suficient să menţionez literatura non-ficţională, a "mărturiei", sinceritatea dusă chiar până la violenţă, predilecţia pentru sacru şi eros (nu însă şi pentru al treilea termen al ecuaţiei: moartea), atracţia unor discipline ca studiile orientale şi istoria religiilor.


● În prefaţa "Romanului" v-aţi referit la unele previziuni ale lui Ioan Petru Culianu în privinţa exegezei operei lui Eliade. Ne puteţi da mai multe detalii?
● Culianu afirmase că tot ceea ce s-a scris despre Eliade va trebui rescris atunci când critica literară va cultiva instrumente mai subtile. Nu a detaliat, dar putem bănui la ce se gândea. Era vorba în primul rând despre asimilarea unor discipline umaniste determinante pentru propria-i Weltanschauung literară, precum istoria religiilor şi filosofiile extraeuropene. Dar, foarte probabil, se gândea la mai mult, la un lucru pe care îl profeţise şi tânărul Eliade: deschiderea diverselor ştiinţe umaniste înspre "cercetarea metapsihică". Proza fantastică a acestuia e construită pe fenomene din zona supranaturalului, a magiei, ocultului, esoteri­cului, a căror înţelegere reclamă instrumente mai rafinate decât cele pe care le posedă în prezent critica literară. Chiar şi proza sa "realis­tă", căreia îi aparţine "Romanul adolescentului miop", are nevoie de astfel de instrumente. De exemplu, pentru a surprinde adâncimea şi implicaţiile unor idei precum "eroicul" sau "personalitatea", trebuie în mod obligatoriu să recurgi la studiile religioase şi la aşa-numita "psihologie transpersonală".
PROPRIUL MAESTRU ŞI PROPRIUL ÎNVĂŢĂCEL
● Lumea şcolii, cu toate constrângerile ei, nu i-a prea plăcut lui Eliade. De aceea şi-a făurit un fel de lume a lui, practic lumea cărţilor. Şi-a creat în celebra mansardă propriul univers in­telectual...

● Liceul şi mansarda sunt două extreme în topografia bucureşteană a adolescentului miop. Nu se poate spune că i-a displăcut liceul în sine, dar obtuzitatea profesorilor şi incapacitatea lui de a se adapta la mediocritatea programei şcolare a făcut ca centrul vieţii sale in­telectuale să se mute în mansardă. Faptul că, ulterior, va proiecta în proza sa lumea şcolii ("Pe strada Mântuleasa") şi a Universităţii ("Apocalips"), ocolind-o pe cea a liceului, vorbeşte de la sine.

Mansarda devenise locul geometric al acelei "cărări alături de drum" pe care îi plăcea să păşească. Programa şcolară era înlocuită prin lecturi sistematice în domenii care depăşeau cu mult cultura profesorilor săi, tezele prin articole în reviste, notele prin admiraţia (adesea geloasă) a colegilor săi. Era, de fapt, o şcoală paralelă în care Eliade îşi era, pe rând, propriul maestru şi propriul învăţăcel.



● Încă din acea vreme Eliade se vedea lucrând serios. Coincidentia oppositorum, marele tot, yin-yang, le întrevăzuse de pe atunci. Exerciţiile spirituale l-au ajutat să-şi croiască drumul?

● Ideea coincidenţei contrariilor apare în publicistica sa din perioada studenţiei, atunci când scrie despre Heraclit, despre taoism sau chiar despre William Blake. Dar drumul către ideile de atunci sau de mai târziu a fost într-adevăr pregătit în adolescenţă, când Eliade îşi stabileşte un program de studiu ce includea aproape toate sferele cunoaşterii umane. Preferinţele sale se îndreptau desigur înspre ştiinţele "spiritului". În jurul vârstei de 13 ani, bogatele lecturi din zona enciclopedismului popular - Camille Flammarion îndeosebi - îi revelează aşa-numitele fenomene "metapsihice" şi superioritatea "spiritului" în raport cu "materia". Aceasta e originea ideii primatului spiritualului, pe care o va considera mai apoi caracteristica principală a generaţiei sale. În scurt timp, va începe să practice o serie de "exerciţii spirituale" culese din diverse surse sau născocite de el. Exerciţiile erau menite să-i construiască "personalitatea", concept central în gândirea tânărului Eliade.


● Mai precis, şi-a construit pas cu pas desti­nul? În yoga, de care nu era străin, se spune că poţi face orice, dacă vrei cu adevărat. Eliade a crezut în ideea că va fi geniu până când a fost recunoscut ca atare.
● Tocmai asta îl învăţaseră diversele doctrine spiritualiste pe care le frecventa în perioada adolescenţei (ocultismul, teosofia, "metapsihica"), anume că omul are puterea de a "face" sau schimba realitatea prin simplul exerciţiu al "spiritului". Trebuia doar să afle calea, metoda. Iar cea mai apropiată realitate fiind propriul eu, propria viaţă, Eliade începe să se construiască pe sine şi să-şi proiecteze un destin. A existat desigur o motivaţie psihologică foarte personală: insuccesele sale şcolare şi mondene. Dar a ştiut să le transforme într-un resort către o împlinire superioară. A reuşit să facă din "cărarea alături de drum" calea regală a pro­priului destin.


● Suferea de crize de melancolie şi lupta împotriva lor prin diverse "tehnici spirituale". Ceea ce va numi mai târziu "lupta împotriva somnului", de exemplu, sau vizualizarea izbânzii. Se poate vorbi despre o autoiniţiere realizată cu succes?

● Fără îndoială, procesul de formare căruia adolescentul Eliade i se supune programatic e mai mult decât o autoeducaţie. El nu se limita la o pedagogie sentimentală, intelectuală sau morală. Era în primul rând şi, mai presus de toate, o autoiniţiere spirituală. "Spiritualitatea" în care se iniţia era însă eminamente păgână. Ea urmărea clădirea "personalităţii". Aceasta era înţeleasă ca un "organism spiritual" construit prin experienţă concretă şi interioară, ca o conştiinţă nouă, ce transcende şi supravieţuieşte fiziologicului. Noua conştiinţă eliadiană trebuia să fie una "eroică". Nu tipul sfântului îl atrăgea, ci acela al eroului: în cazul lui, un eroism etic şi ştiinţific. Viaţa şi opera sa sunt o mărturie indeniabilă că autoiniţierea a reuşit pe deplin. Că nu era cel mai înalt lucru accesibil lui aceasta e o altă problemă. Se cuvine să-l judecăm prin ceea ce a vrut să facă. Totuşi, cei care ştiu ce înseamnă voinţa vor înţelege autoiniţierea sa şi altfel.
CĂUTAREA METODEI
● Adolescentul trăia o admiraţie "aproape mistică faţă de Orientul antic", era pasionat de Rudolf Steiner, de yoga (împotrivirea faţă de instinct, arta stăpânirii corpului şi a gândurilor). Cât de mult s-a adâncit în mistere, în lumea secretă de care s-a simţit în continuare atras?

● Primele lecturi orientaliste ale lui Eliade se cantonează, sub influenţă teosofică, cu precădere în lumea Orientului Apropiat. Era fascinat mai ales de doctrinele egiptene despre suflet, de magia caldeeană şi persană. Căutarea metodei, despre care vorbeam mai devreme, l-a condus înspre misteriile antice, spre antroposofie şi, în cele din urmă, la yoga şi tantra. Aceste lecturi nu erau simple evadări livreşti. În "Memorii", el recunoaşte - cu un surâs iro­nic - că, pe vremea aceea, era absolut convins de adevărul vechilor doctrine şi spera să le pătrundă secretele.

Decizia de a pleca în India arată că studiile sale academice implicau o serioasă angajare existenţială. I-ar fi fost mult mai uşor, din toate punctele de vedere, să studieze în Italia (George G. Mateescu, directorul Şcolii Române din Roma, îi propusese o bursă doctorală) sau în Franţa (Nae Ionescu i-a mijlocit lui Sebastian o bursă la Paris). A preferat însă India, unde îi era accesibilă şi latura practică, "secretă", a doctrinelor care îl interesau.

Totuşi, Eliade a trecut repede peste tehnicile psihosomatice yoghine, preferând exerciţiul pur al minţii sau al "spiritului". După în­toar­cerea în ţară, opţiunea sa personală se mută treptat de la "magie" spre "gnoză". Termenul-cheie va deveni "metafizica", în care noţiunea naeionesciană se topea în cea a "tradiţionalismului" guenonian.


● Voia să scrie "în felul lui Tolstoi" primul său roman autobiografic. Pe când scria "Romanul" descoperă "Un om sfârşit" al lui Papini (pe care îl şi întâlneşte peste ani). Se identifică cu eroul, se descoperă pe sine. Cum reuşeşte totuşi să respingă identificarea completă, evitând să se cufunde în eşec?
● E interesantă această opţiune iniţială pentru modelul tolstoian, pe care îl preţuia mult în jurul vârstei de 15 ani. L-a depăşit însă repede, după ce a descoperit alţi autori, Balzac îndeo­sebi. În publicistica de tinereţe numele lui apare foarte rar şi accidental. În schimb, lectura romanului "Un uomo finito", la începutul anului 1924, imediat după traducerea lui de către G. Călinescu, a avut un efect ce va dura toată viaţa. Papini e primul "erou" cu care se identifică pe deplin, nu prin mimetism, ci prin des­coperire de sine. Tocmai acest lucru îl face să se revolte, mai apoi, împotriva lui. Revolta e în bună mă­sură retorică. Eliade găseşte calea de a se dife­renţia de el, păstrându-l totuşi ca ma­estru. Ceea ce respinge din Papini este "omul sfârşit", eşe­cul încercării sale de a se ridica deasupra uma­ni­tăţii. "Diferenţa" consta în hotă­rârea de a-l de­păşi, adică de a reuşi acolo unde Papini a ra­tat. Nu numai "Romanul adolescentului miop" poartă această amprentă papinia­nă, ci şi prima versiune a "întoarcerii din Rai", intitulată "Victorii". Nu a devenit nici el un "supraom", dar acest efort l-a ridicat, cum bine ştim, cu mult deasupra contemporanilor săi.


● În "Roman" îşi manifestă lipsa de credinţă şi refuză să recunoască autoritatea Bisericii. Trădează această stare de spirit influenţa primelor lecturi care-i dezvăluie diversitatea religioasă a lumii, punct central al viitoarei sale opere ştiinţifice?
● Diversitatea religioasă ca idee nu joacă un rol, decât eventual indirect, în problema re­la­ţiei tânărului Eliade cu Biserica şi cu creştinismul în general. Aceasta apare abia în primul an universitar, sub influenţa lui Nae Ionescu, şi e reflectată în cel de-al doilea volum al romanului, "Gaudeamus". La întâlnirea cu Universitatea, Eliade se înfăţişa cu o viziune "păgână" a lumii, pe deplin constituită şi puternic consolidată de îndelungi lecturi şi de experienţe spirituale. Nu numai frecventarea religiilor orientale, a misteriilor antice şi a ştiinţelor oculte, ci şi modelele de trăire creştină precum Brand al lui Ibsen sau - mai târziu - Kierkegaard îl îndreaptă către un protototip tragic al eroului în luptă pentru desăvârşirea propriei "perso­nalităţi" în raport cu un etalon divin.

Aşadar, Eliade îşi construise deja o religie personală în jurul ideii primatului spiritului şi a îndumnezeirii omului prin efort propriu. Descoperirea ortodoxiei, prin Profesorul său, pune în criză acest construct. Criza e din nou rezolvată în stil eliadian. Pe de o parte, el pro­clamă ortodoxia drept limanul la care vor ajunge cu necesitate tinerii generaţiei sale, după un număr de experienţe spirituale dictate de structura intimă a fiecăruia. Pe de altă parte, el înţelege creştinismul ca o trăire eroică centrată pe figura lui Isus, cel mai mare erou religios al umanităţii, şi dă puţină importanţă credinţei în Dumnezeu sau autorităţii dogma­tice a Bisericii. Era o reformulare a "pragmatis­mului magic", deşi în 1928 respinge polemic aplicarea acestei sintagme la viziunea sa religioasă. În ceea ce îl priveşte, nu a mai atins nici­odată limanul profeţit, rămânând parcă mereu scindat între Dionysos şi Hristos.
Desigur, o astfel de viziune prea puţin ortodoxă i-a conferit o deschidere nelimitată spre diversitatea fenomenului religios. Rezultatele în plan ştiinţific - dar nu numai - le cunoaştem.


● Înainte de a termina liceul devenise scriitor. Publicase peste o sută de articole, dar şi povestiri, impresii de călătorie, chiar şi fragmente din "Romanul adolescentului miop". Cum s-au "împăcat" de-a lungul timpului romancierul celebru cu orientalistul / expertul în istoria religiilor?
● Nu numai că s-au împăcat, dar ei au coexistat într-o complementaritate necesară. "Romanul adolescentului miop" şi "Gaudeamus" sunt contemporane cu câteva cărţi pe care nu le-a terminat sau nu le-a mai scris, precum "Originile gândirii europene" (cu un al doilea volum, intitulat "Misticismul grec şi originile creştinismului") sau "Introducere în istoria religiilor". Despre nevoia de literatură a savantului şi cea de ştiinţă a literatului a scris Eliade însuşi pagini memorabile, pe care nu le pot rezuma aici fără a le nedreptăţi.


ÎNTOARCERE LA ORIGINI

● Amintirea adolescenţei pare a-l fi urmărit toată viaţa. Atunci au început primele sale ambiţii, setea sa de cunoaştere, căutarea adevărului şi a libertăţii. Practic, şi-a retrăit mereu adolescenţa închisă într-un cufăr, la Bucureşti?
● Într-adevăr, pentru Eliade adolescenţa a avut o importanţă mai mare decât în cazul altor autori, tocmai pentru că atunci a aşezat pietrele fundamentale ale templului său. Adolescenţa s-a identificat cu acel nissus formativus desfăşurat sub semnul mansardei. După ce şi-a pierdut ţara, în 1944, şi o dată cu ea viaţa sa de până atunci, a trebuit să o ia de la început, la Paris. Bibliografia sa occidentală este în mare parte o reluare şi desăvârşire a celei româneşti. Nu a mai avut însă acces la perioada pre-indiană, căci aceasta rămăsese închisă în manuscrisele din mansardă. De aceea dimensiunile ei se amplifică şi devin aproape mitice. Abia la începutul anilor '80 a putut să recitească o parte din aceste manuscrise, inclusiv "Romanul adolescentului miop". Adică aproape de sfârşit, când întoarcerea la origini poartă încărcătura unui alt gen de iniţiere.

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Actorul Marian Râlea, invitatul conferinței speciale FITS și TNRS

Actorul Marian Râlea, invitatul conferinței speciale FITS și TNRS
Constantin Chiriac îl va avea ca invitat al conferinței speciale FITS și TNRS din luna februarie, pe actorul Marian Râlea, într-un dialog despre teatru, prietenie și copilărie. Evenimentul va avea loc vineri, 22 f...

Dragostea celor trei portocale se joacă pe 24 februarie la Sala Gloria

Dragostea celor trei portocale se joacă pe 24 februarie la Sala Gloria
Galerie Foto Spectacolul Dragostea celor trei portocale, produs în această stagiune de Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Stela Popescu”, condus de un an de actorul Nicolae Pungă va fi prezentat într-un nou...

Maraton de lectură „Portugalia citește românește“ – sub semnul personalității lui Constantin Brâncuși

Maraton de lectură „Portugalia citește românește“ – sub semnul personalității lui Constantin Brâncuși
Pentru al treilea an consecutiv, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează maratonul de lectură „Portugalia citește românește“, pus de această dată...

“Moromeții 2”, “Charleston”, “Dragoste 1. Câine” și “Pororoca” - filmele cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2019

“Moromeții 2”, “Charleston”, “Dragoste 1. Câine” și “Pororoca” - filmele cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2019
Galerie Foto Charleston (regia Andrei Crețulescu), Dragoste 1. Câine (regia Florin Șerban), Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (regia Radu Jude), Moromeții 2 (regia Stere Gulea) și Pororoca (regia Consta...

Filmul „Moromeţii 2”, în topul nominalizărilor la premiile Gopo

Filmul „Moromeţii 2”, în topul nominalizărilor la premiile Gopo
Filmul Moromeţii 2, în regia lui Stere Gulea, a primit cele mai multe nominalizări la premiile Gopo 2019 - 14 -, fiind urmat de peliculele Charleston, cu 13, Dragoste 1. Câine - 12 şi Pororoca - 11. La competiţia...

Doliu în lumea muzicală! Peter Tork, basistul grupului The Monkees, a murit la vârsta de 77 de ani

Doliu în lumea muzicală! Peter Tork, basistul grupului The Monkees, a murit la vârsta de 77 de ani
Peter Tork, basistul trupei pop americane The Monkees din anii 60 şi 70 care a încercat să-i imite pe Beatles, a murit joi la 77 de ani, a declarat sora sa Anne Thorkelson ziarului The Washington Post, citat de...

Barack Obama atacă hip-hop-ul din pricina mesajului toxic promovat de genul muzical

Barack Obama atacă hip-hop-ul din pricina mesajului toxic promovat de genul muzical
Barack Obama critică muzica hip-hop pentru că perpetuează stereotipurile care pronesc de la masculinitatea toxică, conform Dailymail. Fostul președinte american a vorbit cu Steph Curry la summit-ul My...

Dezvăluiri inedite despre Game of Thrones: „Nu aveam scaune pe care să stăm”

 Dezvăluiri inedite despre Game of Thrones: „Nu aveam scaune pe care să stăm”
Este greu de imaginat că popularul serial Game of Thrones a avut un buget limitat atunci când au început prima dată filmările, în 2009, conform Metro. Acum, nu numai că este cel mai cunoscut serial, dar este...

Lady Gaga şi-a anulat nunta cu Christian Carino

Lady Gaga şi-a anulat nunta cu Christian Carino
Se pare că diva pop Lady Gaga nu va păşi deocamdată în faţa altarului. Cântăreaţa şi actriţa şi-a anulat nunta pe care o plănuia cu agentul şi iubitul său Christian Carino, relatează online ziarul...

Lady Gaga şi-a anulat nunta cu Christian Carino

Lady Gaga şi-a anulat nunta cu Christian Carino
Se pare că diva pop Lady Gaga nu va păşi deocamdată în faţa altarului. Cântăreaţa şi actriţa şi-a anulat nunta pe care o plănuia cu agentul şi iubitul său Christian Carino, relatează online ziarul...

Și băieții plâng! Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, o carte care demontează miturile educației băieților

Și băieții plâng!  Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, o carte care demontează miturile educației băieților
Galerie Foto Scrisă de o femeie care este nu doar psihoterapeut, ci și mama a patru băieți, cartea Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, apărută de curând la editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei,...

EUROVISION 2019: Preţurile biletelor la marea finală de la Tel Aviv variază între 121 şi 487 de euro

EUROVISION 2019: Preţurile biletelor la marea finală de la Tel Aviv variază între 121 şi 487 de euro
Fanii care vor dori să asiste la Concursul Eurovision, care se va desfăşura în luna mai la Tel Aviv, trebuie să plătească între 121 şi 487 de euro pentru un loc la marea finală, informează miercuri...

Fructul oprit sezonul 2 episodul 23. Vlad Gherman o cere în căsătorie pe Cristina Ciobănașu

Fructul oprit sezonul 2 episodul 23. Vlad Gherman o cere în căsătorie pe Cristina Ciobănașu
Galerie Foto Sezonul 2 al serialului „Fructul oprit” revine în atenția publicului, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, cu numeroase surprize, dar și cu momente extrem de importante și situații limită....

Helen Mirren, printre prezentatorii Galei Oscar din acest an

Helen Mirren, printre prezentatorii Galei Oscar din acest an
Dame Helen Mirren, Michael B. Jordan şi Elsie Fisher se alătură celebrităţilor care vor prezenta Oscarurile în acest an, a anunţat Academia Americană de Film, citată de Press Association. Cea de-a 91-a gală a...

Comori de artă ale unor colecţionari importanţi, la licitaţie. Selecţie din Colecţia de artă Lucrezia şi Ion Pacea

Comori de artă ale unor colecţionari importanţi, la licitaţie. Selecţie din Colecţia de artă Lucrezia şi Ion Pacea
Galerie Foto Casa Artmark a programat joi, 21 februarie, la ora 19:30, licitaţia unei selecţii din Colecţia Lucrezia şi Ion Pacea. Lucrezia Pacea, anterior Lucrezia Hagi, cu origini italiene din partea mamei și aromâne din...
Serviciul de email marketing furnizat de