x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Eugen Simion, despre Marin Preda: "Un om profund, care nu minţea"

Eugen Simion, despre Marin Preda: "Un om profund, care nu minţea"

de Liana Molnar Tatos    |    01 Apr 2009   •   00:00
Eugen Simion, despre Marin Preda: "Un om profund, care nu minţea"

Marin Preda nu rămânea niciodată dator atunci când simţea că era atacat pe nedrept. Mergea până acolo încât nu voia să se împace cu aceia care îi greşiseră. Aşa socotea că trebuie pedepsiţi. Dar în fond, era un om bun, blând, civilizat şi timid. Şi veşnic re­cu­noscător faţă de cei care i-au apreciat talentul literar. Aşa îşi aminteşte academicianul Eugen Simion că era omul Marin Preda.



Jurnalul Naţional: Spuneaţi, domnule academician, că între Marin Preda şi unii scriitori (Nichita Stănescu, Eugen Barbu etc.) au existat unele animozităţi...
Eugen Simion:
Mai era şi Alexandru Ivasiuc, un om inteligent, plin de fantezie, care-l înjura pe Preda peste tot. Se constituise chiar un grup împotriva lui Preda, din care făcea parte Iva­siuc. Preda ştia, i se tot spunea ce se vorbea despre el şi era iritat. Dar îl citea pe Ivasiuc. Îl citea şi nu-i plăcea. Până la "Racul", care a apărut în 1977. Eram la Capşa cu el şi-mi zice: "Monşer, am citit «Racul» lui Ivas(i)uc de fructe putrede".  (Era o formulă a lui, un joc de cuvinte maliţios.) Citisem cartea, dar nu m-a lăsat să intervin.  "Domnule, să ştii că mi-a plăcut. E bun, domnule! A reuşit! Ivasiuc al nostru a reuşit, în fine. O să-i dau deseară un telefon." Eu m-am mirat, pentru că nu-şi vorbeau de ani buni. Iar seara, ajuns acasă târziu, primesc un telefon. De la cine credeţi?


EI, ĂSTA ERA PREDA!
De la Marin Preda?

Nu. De la Ivasiuc, care nici cu mine nu era în relaţii foarte bune, că mă ştia prieten cu Preda. "Dragă, trebuie să-ţi spun, m-a sunat maestrul Preda, care, fie vorba între noi, e cel mai bun - zice Ivasiuc. Domnule, mi-a lăudat romanul. Extraordinar! Vreau să te văd mâine, să ţi-l dau." "Domnule Ivasiuc, răspund eu, îl am, l-am citit, domnule dragă." "Nu, mâine trebuie să ne ve­dem la «Capşa»." Nu m-a lăsat, m-am întâlnit cu el şi era într-o stare euforică. Asta se în­tâm­pla chiar înainte de cutremur. Peste câteva zile a murit cu această bucurie. De unde am dedus că, în sinea lui, îl admira pe Preda şi, poate, aş­tep­ta un semn de la acesta. Ei, ăsta era Preda!


Cu toate astea, i s-au reproşat multe.
Eu îl găsesc unul dintre oamenii cei mai profunzi pe care i-am întâlnit în viaţa mea. I se reproşează că nu avea un stil conceptualizant, că nu vorbea ca un doctor docent în filozofie. Sunt lucruri neserioase. Citea şi înţelegea bine lucrurile. Mulţi au spus: "Ce vorbeşte el despre Nietzsche? Îl ştie el pe Nietzsche?". Constantin Noica a scris un articol după moartea lui Marin Preda în "Caiete critice" despre felul în care era judecat Nietzsche în "Cel mai iubit dintre pământeni" şi confirma că problemele pe care le pune acolo Preda sunt bine puse.


În viaţa literară, Preda rămâne totuşi un singuratic.
Pare un singuratic, dar nu era un singuratic. Îi plăcea comunitatea scriitoricească şi avea o idee pe care mi-o repeta mereu: "Domnule, noi trebuie să rezistăm o sută de ani, să facem lite­ratura să supravieţuiască".
Aprecieri asupra lui existau însă la scrii­to­rii din exil, cu care, atunci când avea ocazia să plece din ţară, se întâlnea: Emil Cioran, Paul Celan, Ion Cuşa, Monica Lovinescu. Volumul "Imposibila întoarcere" a fost comentat ca un act de mare curaj, iar postul de radio Europa Liberă a iniţiat un ciclu de emisiuni în care erau elogiate fragmente din volum, ca şi pu­blicarea de editura condusă de Marin Pre­da a unor autori ca: Dumitru Ţepeneag, Ion Gheor­ghe, Vintilă Ivănceanu, Ioan Alexandru.
Asta s-a întâmplat până în anii 1975-1976. E prima dată când spun asta, dar am s-o spun. Atunci s-a produs o ruptură. Momentul de ruptură a apărut când s-a publicat romanul autobiografic al lui Marin Preda "Viaţa ca o pradă", unde el îşi povesteşte debutul literar. Făcea parte dintr-un grup - "Albatros" - împreună cu Virgil Ierunca, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, care-i erau prieteni. În acest roman de tip confesie există un portret al lui Ierunca şi câteva remarce deloc răutăcioase, după părerea mea, dar care, uimitor, l-au enervat foarte tare pe acesta. De atunci, lucrurile s-au deteriorat.


În ce sens?
Relaţiile cu cei din exil au devenit foarte reci, nu numai că n-a mai fost lăudat, dar i se reproşa că nu protestează, că nu-şi dă foc în piaţa publică. Dar Preda nu era tipul protestatar. De altfel, vorbea greu în adunările pu­blice, frazele lui erau fragmentate, răspunsurile ezitante. El era un tip scriptic, nu era un orator. Apoi s-a speculat foarte mult după apariţia romanului "Delirul". A început să se vorbească despre capitolul acela în care tânărul revoluţionar e dus din post în post, fiind identificat cu Ceauşescu. Or, e total neadevărat, pentru că atunci când se vorbeşte despre respectivul personaj, acesta e deja mort şi băgat câţiva metri sub pământ, idee pe care nici Ceauşescu, nici cei care-l înconjurau n-ar fi acceptat-o.


În dosarele Securităţii există multe informări, fişe personale, note privind "filajul obiectivului Lulu" - acesta era Marin Preda -, urmărit de dimineaţa până seara, controlat noaptea, pe ascuns, în bi­roul de la editură, unde-i erau citite ma­nuscrisele. Bănuia, ştia că este urmărit?
Ştia, dar nu-i păsa. Poate se simţea, într-un fel, protejat de faptul că avea şi în sfera oamenilor din conducerea de partid mulţi admiratori ai romanelor sale şi chiar şi Ceauşescu îi aprecia, într-o oarecare măsură, opera.


Să fie datorită realismului socialist care i-a fost, uneori, imputat?
Când Ceauşescu şi-a manifestat dorinţa de a vedea din nou realism socialist în lite­ra­tură, Marin Preda i-a spus deschis: "Dacă reintroduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid". Citiţi relatarea lui Adrian Păunescu, prezent la acea întâlnire, publicată în 1981, după moartea scriitorului, în volumul omagial "Timpul n-a mai avut răbdare".
O formă de rezistenţă a scriitorului a fost refuzul, ani de-a rândul, de a intra în Parti­dul Comunist. "Pentru a fi membru de par­tid îţi trebuie anumite calităţi - afirma Pre­da -, printre care lipsa de conştiinţă morală."
Ceea ce nu putea Preda să ierte comunismului a fost faptul că acesta a ucis viaţa satului românesc, a distrus ţărănimea.


A SPUS ADEVĂRUL
Până la urmă s-a lăsat învins, a intrat în partid.

Şi-a dat seama la un moment dat că nu va mai putea rezista la Editura "Cartea Ro­mâ­neas­că", unde reuşise să facă atâtea lucruri bune. Venise o directivă conform căreia func­ţii­le de conducere, oricât de neînsemnate, pu­teau fi ocupate numai de membrii de partid. Apoi în viaţa personală apăruse o stabilitate, avea cei doi copii, poate că s-a gândit şi la ei, să nu le strice viitorul. A venit într-o zi la mine şi m-a întrebat: "Monşer, eşti membru de partid?". I-am răspuns că fac şi eu parte din cei peste 4 milioane, câţi erau în ţară.
Mi-a cerut o recomandare - aşa se proceda - şi a devenit membru de partid.


Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Dacă ar mai fi trăit, ce ar fi făcut Marin Preda după 1990? După ce a scris despre "ob­sedantul deceniu", despre "era ti­că­lo­şilor", cum ar fi arătat în paginile sale perioada pe care am trăit-o noi?
Cine ştie? În nici un caz nu s-ar fi băgat în politică, nu ar fi aspirat la putere. Nu şi-a do­rit-o cât a trăit şi nici n-a avut, de fapt, decât puterea pe care i-a dat-o forţa talentului său. Cu certitudine ar fi scris. Ar fi continuat, poa­te, "Delirul", ar mai fi scos, poate, un roman de tipul "Cel mai iubit dintre pământeni". Eu nu ştiu în estul Europei o carte mai dură de­cât asta. Este o carte jupuită, o carte sân­ge­rândă despre "era ticăloşilor". Marin Preda ar fi rămas în continuare ceea ce cred eu că trebuie să fie un scriitor: un om care nu minte. El a încercat să spună adevărul în literatură. Rezistenţa prin estetic se verifică în opera lui.



SCRIEŢI-NE!

Îţi place Biblioteca pentru toţi? Care sunt titlurile cărţilor pe care ţi-ai dori să le cum­peri o dată cu Jurnalul Naţional? Scrie-ne la adresa de e-mail propunereamea@bibliotecapentrutoti.ro sau pe adresa redacţiei: Jurnalul Naţional, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D, etaj VIII, menţionând pe plic "Propu­ne­rea mea".

O fotografie de la Paris, unde Preda se bucura de simpatia scriitorilor din exil: Cioran, Cuşa, Celan...

×