x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziţie Brâncuşi la Paris

Expoziţie Brâncuşi la Paris

de Sebastian S. Eduard    |    01 Iul 2011   •   14:07

Parizienii pot vizita in aceste zile, ne spune Le Monde, o expozitie dedicata marelui scupltor roman Constantin Brancusi. La Muzeul National de Arta Moderna (Centre Pompidou) mai multe camere au fost aranjate pentru a semana cu atelierul sculptorului; printre ele si o camera obscura pentru ca, ne spune cotidianul francez, Brancusi a lasat mostenire la moartea sa nenumarate gravuri dar si multe negative de fotografii sau filme.

Le Monde afirma ca Brancusi a stapanit cu aceeasi maistrie cu care stapanea lemnul sau bronzul si tehnicile fotografice sau cele de filmare. Unghiuri inedite, cadre interesante, negative, pozitive – toate ne demonstreaza ca sculptura lui Brancusi se continua si prin aceste mijloace, cu atat mai mult cu cat majoritatea imaginilor ne arata franturi din atelierul sau, sculpturile sale. Un film cu totul si cu totul special: realizat prin fereastra unui tren, in anii 1937-1938, el ne arata etape din procesul instalarii la Targul Jiu al Coloanei Infinitului.

Expozitia "Brancusi Film Photographie, Images sans fin' este deschisa la Centrul Pompidou pana la 12 septembrie.

×