x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Fanny, la Odeon

Fanny, la Odeon

de Maria Sârbu    |    23 Sep 2009   •   00:00

Actriţa franceză Fanny Ardant se află din nou la Bucureşti. De această dată a venit nu pentru a juca în film, aşa cum s-a întâmplat în 2001, sau pentru a regiza un film, ca în 2008, ci pentru a juca într-un spectacol de teatru.



Înainte de a urca pe scena Teatrului Odeon, unde sunt programate trei reprezentaţii (astăzi, mâine şi poimâine) cu "Music Hall", spectacol pus în scenă la Théâtre des Bouffes du Nord din Paris, Fanny Ardant a susţinut ieri, împreună cu regizorul Lambert Wilson, o conferinţă de presă. Foarte amabilă cu ziariştii, puţin zgârcită la vorbă, celebra interpretă, care arată excepţional la cei 60 de ani împliniţi, a "împărţit" zâmbete în toate direcţiile. Actriţa şi-a exprimat bucuria de a reveni în România, căci aici s-a creat o legătură puternică, de suflet, între ea şi oamenii pe care i-a cunoscut.

ÎNTRE AMANT ŞI SOŢ
Printre puţinele mărturisiri făcute în faţa jurnaliştilor, una ţine de deosebirea dintre scenă şi platoul de filmare. Ardant a asociat teatrul şi filmul astfel: unul este ca un amant, celălalt ca un soţ. Despre autorul piesei "Music Hall", regretatul om de teatru Jean-Luc Lagarce, regizorul Wilson a spus că l-a descoperit în profunzime o dată cu citirea acestui text. Sunt trei personaje: o actriţă şi doi dansatori.

Este vorba totuşi despre singurătate. Alături de Ardant joacă actorii Eric Guérin şi Francis Leplay. La conferinţa de presă de la Institutul Francez a venit şi Dorina Lazăr, onorată că în teatrul pe care îl conduce va juca Fanny Ardant.

×
Subiecte în articol: arte spectacol fanny ardant teatrul odeon