x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Faust”-ul regizat de Purcărete ar putea ajunge la Edinburgh

"Faust”-ul regizat de Purcărete ar putea ajunge la Edinburgh

de Maria Sârbu    |    03 Iun 2008   •   00:00

Grandioasa producţie ”Faust” montată de Silviu Purcărete anul trecut în uzina dezafectată Simerom atrage cel mai mult publicul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Interesaţi de acest spectacol sînt şi directorii celor mai mari festivaluri din Europa. La reprezentaţiile din 31 mai şi 1 iunie s-a aflat şi Jonathan Mills, directorul Festivalului de la Edinburgh. Este mare lucru, dacă Mills a urmărit spectacolul pînă la sfîrşit şi cu atît mai mult cu cît a mers şi a doua oară să-l vadă - susţin unii cunoscători ai criteriilor de selecţie a spectacolelor pentru Edinburgh – manifestarea la care si-ar dori să ajungă orice teatru.

Jonathan Mills a părăsit Sibiul, fără să-şi exprime, în onferinţa de presă la care a participat, impresiile despre spectacolele vizionate, dar a vorbit despre oras, despre spatiile prielnice unei asemenea manifestari. Însă Constantin Chiriac, directorul Festivalului de la Sibiu, ne-a spus că au început negocierile privind prezentarea spectacolul ”Faust” la ediţia din 2009 a Festivalului de la Edinburgh. Ar fi un mare succes al teatrului românesc, care de ani buni nu a mai atras atenţia selecţionerilor britanici pentru această manifestare de amploare. Deşi spaţiul în care a fost gîndit ”Faust” este o hală imensă, iar decorul unul sofisticat şi impunător, nu există piedici pentru a exporta acest spectacol. Desigur, dacă sînt banii necesari. Astfel, costisitoarea producţie marca Purcărete a fost scoasă ”la vînzare”.

La următoarele reprezentaţii, care vor avea loc la 6 şi 7 iunie, în cadrul Festivalului de la Sibiu, sînt aşteptaţi şi cei care decid selecţia pentru Festivalul de la Avignon.

Deocamdată, este sigură participarea cu ”Faust” la Festivalul ”Goethe” de la Frankfurt. Vor fi trei spectacole la 4, 5 şi 6 septembrie. Se pare că nemţii plătesc scump pentru a vedea la ei acasă un ”Faust” românesc, 100% Goethe. Scenograful Helmut Stürmer, autorul decorurilor (pentru care a şi primit Premiul UNITER), a cunoscut deja locul unde va fi ”creat” la Frankfurt noul spaţiu pentru ”Faust”.

Distribuţia include un număr mare de interpreţi, capul de afiş fiind ţinut de Ilie Gheorghe (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto) – Premiul UNITER pentru interpretare feminină. La spectacol au lucrat şi Lia Manţoc (costumele), Vasile Şirli (muzica), dar şi Doru Apreotesei (orchestraţia) sau Andu Dumitrescu (video).

Silviu Purcărete, care a montat în diverse ţări, dar care lucrează, după cum a mărturisit, cel mai bine cu actori români şi în limba română, este ”rîvnit” acum şi de ruşi şi de japonezi. Reprezentanţi ai Festivalului NET de la Moscova au lansat zilele trecute la Sibiu invitaţia marelui regizor pentru a monta, poate în 2009, un spectacol în Capitala Rusiei, cu actori ruşi. Şi Japonia îl doreşte pe Purcărete, pentru 2010.

×
Subiecte în articol: arte faust