Festival - La dolce vita

Sunt o tanara excentrica si-mi place riscul. Ma feresc pe cat posibil de situatii-standard. Nu-mi plac cliseele. Evit sa fac lucruri pe care le face toata lumea. V-am spus doar: sunt o tanara excentrica! Pai sa va spun: daca toata lumea se duce la cinema in Mall, eu ma duc la Cinema Festival. Da, da, pe acest Sanzelize (cu accent pe ultimul e) al Bucurestilor, pe Kogalniceanu. O mare artera a Capitalei noastre. Care este!

In care se face cunostinta cu personajele principale

Niste figuri stranii se agita la intrare. E adevarat, nu m-as imprieteni cu nici una dintre ele. Ele au blugi mulati, cu flori pe pulpa dreapta, pantofi cu varf ascutit si toc cui. Si vorbesc strident. Si ei au pantofi cu varf ascutit. Ai senzatia ca vor sa traga cu invizoace-n tine din varfu’ pantofului.

Se face ora de intrat. In ultimul moment, apare unu’ grasos care abia-si trage sufletu’. Cere un bilet si intra la film ca la el acasa. Ma simt ca un detectiv. Cum ii studiez io pe toti! Ce tare sunt! Sunt supercool!

In care se pupa pe intuneric

Nu ma trage ata sa intru. O fac totusi. Bajbai prin sala si m-asez pe primul loc care mi se ofera. Ce film groaznic! D-ala american, cu poante previzibile. Da’ vreti sa stiti ceva? Se rade si se chicoteste ca la niste glume finute.

Aoleu, ce greu trece timpul! Cineva si-a aprins o tigara. Fara sa vreau, fac comparatii cu alte cinematografe prin care am fost si-n care un asemenea gest te-ar fi costat, nu gluma! Nu mi-o placea mie sa ma duc in locuri frecventate de toata lumea, dar, sa ma ierte Dumnezeu, imi promit ca in asemenea locuri io nu mai calc. Fumul de tigara vine din toate partile. Tinerii si tinerele din sala se pupa. Pare o scena rupta dintr-un film de Fellini! Nu m-as mira daca doi "s-ar pune pe treaba". Daca-ntelegeti ce vreau sa spun!

In care se dezvolta angoase

Burtosu’ se duce la toaleta. Sunt curioasa sa vad cum arata o toaleta de cinema de bulevard. O sa ma duc mai tarziu. Grasosu’ respira greu. Paseste greu. Ai senzatia ca pentru el fiecare secunda este un chin.

Cand revine, se asaza in spatele meu. Auci! Asta chiar ca nu-mi place. Stiti cum e sa simti o respiratie grea, evidenta, in ceafa, pe un intuneric terifiant, intr-un loc pe care nu-l stii tocmai cuser? E naspa. Si-a rezemat piciorul de scaunul pe care stau eu si se hlizeste la film. Chiar nu-nteleg ce gasesc oamenii astia la filmu’ asta.

Ma gandesc ca poate-ar fi bine sa ma-ntorc sa-i trag o privire taioasa, dar cred ca intunericul din sala mi-ar compromite gestul: nenea oricum n-ar intelege nimic sau dac-ar intelege, oricum i s-ar rupe si daca nici una dintre variante nu s-ar verifica, ar lua-o ca pe un atac direct la adresa lui.

Fosneste in spatele meu, pe urma aud zgomot de seminte sparte intre dinti! Dupa ce ca: pute, se aude rontait de floricele, clipocit specific de pupaturi si se hlizeste la orice replica idioata, burtosu’ asta s-a gasit sa sparga seminte! Plescaie alene.

Jurnalismul de veceu

Vizitez cu curiozitate de turist toaleta. In afara de mirosul intepator de clor - niste anunturi compromitatoare pe usi.

Se spune despre Violeta c-ar face tot felu’ de chestii nasoale. Anunturile de genu’ asta mi se par un fel aparte de jurnalism rupestru.

Caci a o da in gat pe Violeta este a respecta adevarul, a aduce la suprafata realitati sinistre si, care, bineinteles, sunt de natura s-o compromita iremediabil pe Violeta.

Ma hotarasc sa plec din cauza gretei excesive care-mi stimuleaza incontrolabil sucurile gastrice. De azi inainte am terminat-o cu excentricitatea. Ma fac om cumsecade. Intru-n randul onorabililor.

P.S.: Astept cu real interes un film indian la vreun cinematograf vecin cu "Festivalu". Atunci o sa ma mai sacrific pentru ultima oara.