x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Festivalul "George Enescu”, mai puţin afectat de criză

Festivalul "George Enescu”, mai puţin afectat de criză

de Maria Sârbu    |    26 Mai 2009   •   00:00

Informaţiile referitoare la programul Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu", la bugetul acestei manifestări, la participarea artiştilor sau la materialele publicitare menite să facă vizibil evenimentul peste hotare au fost prezentate astăzi, la o conferinţă de presă, desfăşurată la Muzeul "George Enescu".

Directorul Festivalului "George Enescu", Ioan Holender, a anunţat la conferinţa de presă că, deşi criza economică a afectat în alte ţări, în special în Statele Unite, orchestre şi mari instituţii de spectacole, el nu are de consemnat schimbări legate de programul ediţiei a XIX-a a acestui eveniment, care va avea loc în perioada 30 august - 26 septembrie.

De asemenea, nu există "o restrângere bugetară" pentru ediţia 2009. În opinia lui Ioan Holender, cel care manageriază de ani buni Opera de Stat din Viena, preţul biletelor pentru concertele şi spectacolele din festival "nu sunt exagerat de mari", ca la Festivalul de la Salzburg, bunăoară.

Ca niciodată, numărul ziariştilor străini acreditaţi în festival va fi foarte mare. Poate şi pentru că ziarul britanic The Guardian, referindu-se la Festivalul "George Enescu" de la Bucureşti, titra în ediţia de la 19 septembrie 2007: "The mighty Salzburg Festival now has a rival" ("Prestigiosul Festival de la Salzburg are acum un rival"). Cu atât mai mult cu cât în martie curent cotidianul austriac Observer scria: "La asemenea enumerare a concertelor de primă clasă, Festivalul de la Salzburg ar putea numai să viseze".

Este o mare izbândă. Festivalul "George Enescu" se detaşeză în circuitul marilor manifestări de gen.
Deschiderea va avea loc la Opera bucureşteană cu "Oedipe" de George Enescu - o coproducţie realizată cu Theatre du Capitole (Opera) din Toulouse. Pentru prima dată, şapte concerte importante, printre care spectacolul "Oedipe" şi Concertul de Gală al Concursului Internaţional "George Enescu", vor fi preluate de canalul Mezzo, iar concertul de la 19 septembrie va fi transmis în direct pe acelaşi post.

În limbajul cifrelor, festivalul înseamnă peste 280 de lucrări, dintre care 24 de opusuri enesciene, peste 80 de lucrări ale unor compozitori români contemporani, 10 spectacole de operă şi balet. Vor participa 13 orchestre mari din Europa, 14 orchestre de cameră din lume, 19 formaţii camerale, 6 coruri, 41 de solişi în concerte, 6 solişti în recital.

Vor veni în România mari orchestre dirijate de mari artişti, printre care "Concertgebow Orchester", dirijată de Mariss Janssons, "Royal Philharmonic", dirijată de Charles Dutoit şi Horia Andreescu (avându-i ca solişti pe Yundi Li şi Joshua Bell), "Radio France", dirijată de Vladimir Kitaenko ­ cu participarea soliştilor Remus Azoiţiei şi Rudoph Buchbinder, "Maggio Musicale Fiorentino", condusă de Cristian Mandeal, "Philharmonia Orchestr", dirijată de Vladimir Ashkenazi, avându-i ca solişti pe Dan Grigore şi Lynn Harrell, "Sankt Petersburg Symphony Orchestra", dirijată de Yuri Temirkanov sau "Symphonieorkester der Bayerischer Rundfunk, Suisse Romande" sub bagheta lui Marek Janowski, avându-i ca solişti pe Viviane Hagner şi Jean Yves Thibaudet.


Publicul îi va putea vedea şi asculta pe Maria Joao Pires, Muray Perahia, Elisabetha Leonskaja, Isabelle Faust şi Alexader Melnikov, Sergei Nakariakov etc. Vor fi prezentate şi două spectacole ale Baletului din Monte Carlo. 


Organizatorii spun că printre noutăţile ediţiei 2009 ale Festivalului Enescu sunt seria de concerte reunite sub genericul "Enescu şi contemporanii săi" ce includ lucrări camerale în interpretarea unor tineri solişti şi ansambluri de renume internaţional (Hallynk, Tiberghien, Ugorski, Lifschitz etc.) şi seria de concerte "Teme clasice în prelucrări moderne", la care vor participa Yo-Yo Ma, Swingle Singers, Uri Caine, Jasques Loussier etc.
Programul Festivalului poate fi consultat pe www.festivalenescu.ro.

×
Subiecte în articol: arte enescu georg