x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "FETELE MARINARULUI" / Filmări la limita îngheţului

"FETELE MARINARULUI" / Filmări la limita îngheţului

de Cristiana Stamatescu    |    17 Ian 2009   •   00:00
"FETELE MARINARULUI" / Filmări la limita îngheţului

Actorii care filmează pentru telenovela "Fetele marinarului", ce va fi difuzată de la 2 februarie la Antena 1, au ajuns spre sfârşitul anului trecut şi la Odessa, unde au fost nevoiţi să îndure cu zâmbetul pe buze vântul tăios al unui început de iarnă ucraineană.



Conform scenariului, fiica marocană a marinarului Amza Trifan (interpretat de Şerban Ionescu), Jamila, ajunge la Odessa pentru a-şi găsi a treia soră, pe Vera, şi descoperă că aceasta este o frumoasă uşuratică, pusă pe căpătuială cu orice preţ, stil de viaţă inoculat şi susţinut de mama ei, Tania. Dacă pentru actriţa Corina Moise, interpreta Jamilei, a fost un pic mai uşor să îndure gerul, datorită garderobei mai consistente, Andreea Perju (foto), frumoasa actriţă care joacă rolul Verei, a trebuit să pară dezinvoltă şi veselă la –5°, în ciorapi plasă şi o fustă minusculă. "Erau primele mele scene în serial, aşa că oricum eram emoţionată, iar faptul că eram aproape goală nu m-a ajutat deloc! Tremuram atât de tare, încât mă temeam că nu voi reuşi să îmi controlez clănţănitul dinţilor şi nu-mi voi putea rosti replicile. Din fericire, doamna Cecilia Bârbora, care joacă rolul mamei mele, a observat starea în care mă aflam şi mi-a sărit în ajutor. După câteva încurajări călduroase din partea ei şi o haină groasă pe umeri din partea echipei, am fost gata să filmez scena", povesteşte Andreea Perju.

×
Subiecte în articol: arte