Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În notele informative din dosarele securităţii, scriitorul Augustin Buzura este prezentat în mod constant, ca un adversar al regimului comunist. Spiritul justiţiar al prozatorului este vizibil încă din primul său roman publicat, "Absenţii" (1970) în care prezintă povestea unui cercetător, Mihai Bogdan, obligat de autorităţi să mintă ani în şir. Medic psihiatru, personajul central al naraţiunii, refuză la un moment dat să mai alimenteze cu rezultatele muncii sale de cercetare, gloria unui director bine înşurubat în sistemul politic. Exasperat până la traumă, doctorul Bogdan strigă în paginile cărţii: "...eu, în realitate, nu eram decât un obiect ce putea fi cu uşurinţă mutat de ici-colo, o mobilă dinamică, dresată, prevăzută cu un magnetofon şi care, la repezeală, în funcţie de situaţie, se întreba cu oarecare nelinişte: ce rol ar trebui să interpretez acum? De idiot? De surdomut? De indiferent? De dulap? Când zilnic, de cel puţin un deceniu, mă mint singur, violent, de ce trebuie să mai ingerez minciunile altora, ba să le mai şi difuzez pe post de adevăruri? Dar ştiu eu dacă am dreptul să strig că nimeni nu ţine cont de structura psihică a nimănui, din moment ce tocmai eu fugeam de mine însumi(...)?" Romanul "Absenţii" s-a bucurat de un răsunător succes de public, de un meritat succes de critică şi l-a impus pe Augustin Buzura în prima linie a vieţii literare. Dar pentru că îl deconspira pe autor ca pe un critic al mentalităţilor şi stilului de viaţă comunist, romanul a fost retras de pe piaţă. Augustin Buzura a continuat să scrie, cu o tenacitate ieşită din comun, istovit la apariţia fiecărui roman, de rigorile absurde ale cenzurii, finalizate cu obligaţia de a elimina fragmente semnificative din corpul creaţiei sale. Autorul a făcut numeroase demersuri pentru a se stabili în Bucureşti, împreună cu familia, dar autorităţile timpului i-au interzis consecvent. Dorinţa i s-a împlinit abia după căderea regimului comunist. Augustin Buzura (n. 1938) a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj, cu specialitatea Psihiatrie. Într-un interviu spune că a vrut să devină sculptor, dar, prin voinţa părinţilor (cărora le-a rămas profund recunoscător), a devenit medic. Lucrarea sa de diplomă are titlul ,,Shakespeare în psihiatrie".
În acelaşi interviu, acordat lui George Arion, în 1978, mărturiseşte: "Oricum, printre sentimentele pe care le încerc, nu pot ocoli unul: spaima. (...) Scriu fiindcă îmi plac lucrurile dificile şi aceasta este cea mai dificilă muncă pe care pot să o fac cu maximă pasiune şi randament, scriu pentru că mă simt dator şi aici nu vreau să spun vorbe mari, mai scriu, deoarece cunosc o serie de drame, adevăruri, pe care eu le pot reproduce, striga, mai bine decât unii dintre cei care le-au trăit... În sfârşit, scriu din acel motiv necunoscut de care vorbea Rebreanu şi pentru că mi-am asumat acest eşec, cum spunea Faulkner."
Augustin Buzura şi-a asumat în primul rând destinul de scriitor-conştiinţă al timpului său trăit şi mărturisit. Romanele sale, dintre care amintim doar "Vocile nopţii", "Refugii", "Orgolii", "Feţele tăcerii" îl singularizează între autorii contemporani de primă mărime şi exercită o fascinaţie constantă asupra cititorilor. A purtat, cum spuneam, lupte grele cu cenzura, dar i-au fost decernate premii literare importante, cărţile sale au fost elogiate în România literară şi atacate în Scînteia, a avut parte uneori de "gesturi de falsă curtoazie din partea oficialităţii", cum scrie criticul literar Alex. Ştefănescu, în "Istoria..." şi de profunde dovezi de preţuire şi admiraţie din partea publicului cititor. În orice caz, revenind la modul în care era perceput de oficialităţile comuniste, elocventă este o notă informativă din 1980, în care Augustin Buzura este citat alături de scriitorii care "se opun într-un fel sau altul liniei politice promovate de partid în sectoarele de creaţie, refuză sistematic să scrie despre evenimentele politice din ţară şi să combată propaganda ostilă a posturilor de radio şi presei străine." (Ion Simuţ, "Augustin Buzura" – monografie, Editura "Aula", 2001)
Romanul "Feţele tăcerii", apărut în 1974, înfăţişează o dramă colectivă, analizează cumplitul deceniu şase, prezentând erorile cooperativizării forţate, petrecute în plin stalinism. Roman de reflecţie psihologică şi de retrospectivă istorică, apărut la trei ani după aplicarea celebrelor "teze din iulie" din 1971, "Feţele tăcerii" a făcut senzaţie, având soarta cărţilor multiplicate clandestin şi vândute la negru. Augustin Buzura descrie într-un mod dramatic nenorocirile şi dezastrele morale produse de comunism, prin vocea ziaristului Dan Toma care investighează hăţişurile cooperativizării forţate. Ziaristul ascultă pe de o parte mărturia autojustificatoare a socrului său, activistul de partid Gheorghe Radu, pe de altă parte, confesiunea bătrânului supravieţuitor Carol Măgureanu, fiu de chiabur. După ce îşi pierde doi fii, Carol Măgureanu îl declară dispărut pe cel de-al treilea, zidindu-l în pivniţă, hrănindu-l pe ascuns, dar făcându-i înmormântarea pentru a salva aparenţele şi speranţa că astfel, neamul său va merge mai departe. În conştiinţa lui Dan Toma se izbesc realităţi opuse, rostite (în funcţie de biografia martorului) cu forţa şi credinţa adevărului absolut. Ziaristului îi este imposibil să stabilească adevărul în căutarea căruia pornise cu obstinaţie şi ajunge să spună: "Gheorghe Radu-Adevăr, Carol Măgureanu-Adevăr, şi aşa de trei miliarde de ori. Adevărul e dincolo de noi, există."
Pornind de la romanul "Feţele tăcerii", Augustin Buzura a elaborat împreună cu regizorul Nicolae Mărgineanu scenariul filmului "Undeva, în Est", realizat în 1991. În distribuţia filmului a fost şi actorul Călin Nemeş, cel care s-a sinucis chinuit de el însuşi, în alte vremuri.
Alex. Ştefănescu scrie: "Se vedea destul de clar că Augustin Buzura întinde foarte mult coarda", iar Mircea Iorgulescu: "«Feţele tăcerii» avea toate caracteristicile unui manifest insurgent, punea integral sub semnul îndoielii sensul şi alcătuirea societăţii comuniste româneşti şi a fost receptat ca atare."
