x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Fotografia unui om cuprins de flăcări în timpul protestelor din Venezuela, câştigătoarea World Press Photo 2018

Fotografia unui om cuprins de flăcări în timpul protestelor din Venezuela, câştigătoarea World Press Photo 2018

13 Apr 2018   •   10:10
Fotografia unui om cuprins de flăcări în timpul protestelor din Venezuela, câştigătoarea World Press Photo 2018
Sursa foto: France Presse / Ronaldo Schemidt

O fotografie impresionantă a unui bărbat care fuge cuprins de flăcări în timpul protestelor din Venezuela, realizată de fotoreporterul agenţiei France Presse Ronaldo Schemidt, a primit joi seară, la Amsterdam, prestigiosul premiu World Press Photo 2018, informează DPA. 

Autorul fotografiei câştigătoare, intitulată ''Venezuela Crisis'', va fi răsplătit cu suma de 10.000 de euro. 

Ronaldo Schemidt, fotograf AFP în Mexico, l-a surprins pe Jose Victor Salazar Balza, în vârstă de 28 de ani, în timpul protestelor violente împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, care au avut loc în Caracas, în mai 2017. 

Balza, care poartă o mască de gaze în imagine, a fost imortalizat după ce a fost cuprins de flăcările răspândite de rezervorul unei motociclete incendiate. Tânărul a supravieţuit incidentului, dar a suferit arsuri de gradul unu şi doi. 

Imaginea, care a fost preferată celorlalte cinci instantanee intrate în competiţie, a fost descrisă, de către preşedinta juriului Magdalena Herrera, ca ''o fotografie clasică, plină de energie şi dinamism''. 

''Nu îl reprezintă doar pe el şi propria arsură, ci şi ideea unei Venezuele în flăcări'', a spus un membru al juriului, Whitney C Johnson. 

Fotograful irlandez Ivor Prickett a fost nominalizat anul acesta de două ori în categoria principală pentru imaginile realizate în Mosul. 

În cadrul ceremoniei, 42 de fotografi au fost premiaţi în cadrul celor opt categorii separate ale competiţiei la care s-au înscris peste 4.500 de fotografi şi peste 73.000 de imagini. 

Toate fotografiile câştigătoare vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii organizate în 45 de ţări.AGERPRES

×
Subiecte în articol: World Press Photo 2018