x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Fraţii Jderi", o clipă frumoasă

0
Autor: Monica Andronescu 30 Ian 2011 - 17:41
Arhiva Muzeului Literaturii Române/ Mihail Sadoveanu, scriitorul care a recompus din cuvinte şi poveşti istoria României
În anul 1974, regizorul Mircea Dră­gan realiza una dintre cele mai fru­moa­se ecranizări din cinema­tografia ro­mânească, romanul "Fraţii Jderi", de Mihail Sadoveanu, avându-l în ro­lul lui Ştefan cel Mare pe Gheor­ghe Cozorici, iar în cel al tânărului Ionuţ Jder pe Sebastian Papaiani. Despre povestea acelui film am stat de vorbă cu actorul Sebastian Papaiani...

● Jurnalul Naţional: Vă amintiţi când l-aţi descoperit pe Sadoveanu?
Sebastian Papaiani: În clasele şcolare. Cred că "Dumbrava mi­nunată" a fost prima întâlnire... Dar se pare că lucrarea asta a lui Sa­do­veanu era prea bună pentru vârsta mea, că nu aveam nervi să citesc o cădere de frunză în vreo patru pagini. Nu e vorba că nu-l iubeam pe Sadoveanu, dar făceam şi eu, ca orice copil, aprecieri... Dacă o frunză cade în patru-cinci pagini, o viaţă trebuie să scrii despre vreo patru frunze... Pe urmă, în adolescenţă, am citit "Fraţii Jderi", era în programa şcolară.

● Şi peste ceva ani aţi jucat rolul prin­cipal în ecranizarea romanului... Cum v-a ales pe dumneavoastră Mir­cea Drăgan pentru rolul lui Io­nuţ?
Păi, eu ştiu?! N-am dat nici o probă, m-a chemat direct să fac probă de costum.

● Şi cum vă amintiţi prima întâl­nire cu rolul lui Ionuţ?
N-am prea vrut să joc personajul ăsta, Jder cel mititel era un copilaş de 18 ani. Iar eu aveam aproape 40 de ani. Până la urmă m-a convins Mircea Drăgan. Mi-a spus: "Eu pe dumneata te vreau". Dar eu mă simţeam prea bătrân pentru personajul ăla. Nu te poţi juca cu personajele aşa... Se chinuieşte actorul, trebuie să facă compoziţie, iar eu la vârsta aia aveam deja doi copii mari, adică doi Jderi mai mici. Dar nu asta a fost important, doar prima zi mi-a fost mai greu, iar până seara am văzut ce am făcut şi am ştiut care e drumul. Am coborât eu spre el, spre Ionuţ, altfel n-ar mai fi fost Jder. Dacă l-aş fi adus spre maturitatea mea, ar fi fost "Papaiani cel bătrânel", nu "Jder cel mititel". A trebuit să mă joc, să fac pe micul copil, în mişcare, în vorbire, în privire, în gest, în mirare, în călărie, în joaca cu calul, pe lângă cal...

● Ce a fost cel mai greu la filmările la "Fraţii Jderi"?
Când filmezi cu animale şi cu copii, actorul este pus într-o situaţie uneori disperată. Câinele nu te ascultă, calul trage de frâu dacă nu eşti învăţat cu el, dacă vede o iapă se ia după ea, intră în grajd, tu cazi de pe cal că te loveşti de cornişa grajdului... Lucrurile astea făcute în aer liber sunt greu de realizat. În birou nu plouă, nu bate vântul, nu fuge pământul de sub casă, dar afară întotdeauna ai surprize. Dar asta e şi partea frumoa­să, când filmezi în aer liber, cu blende... A fost de fapt o distracţie, cu o echipă de actori excelentă... Gheor­ghe Cozorici era Ştefan cel Mare. Era o plăcere să filmezi cu ei, erau oameni care aveau o meserie şi ştiau s-o profeseze. Repetam o dată şi pe urmă filmam. Mircea Drăgan era un regizor calm, blând, n-avea isterii istorice.

● Cât de departe vi s-a părut că a fost viziunea lui asupra textului de cea a lui Sadoveanu?
N-aveai de ce să schimbi poves­tea, că era frumoasă aşa cum a fost întocmită de maestrul Sadoveanu. Şi de data asta nu era "Dumbrava minunată"... De data asta, războiul era în prim-plan. Luptele erau frumoase. Nu aveai decât să faci un scenariu... Dar sigur că niciodată un film nu poate să treacă peste calitatea unui roman care lucrează în timp, în adâncime, în perspectivă. Filmul îţi arată "acum", "azi", "aici".

● Mai e nevoie acum de astfel de dramatizări, precum "Fraţii Jderi", de filme istorice? Mai e loc pentru ele?
Cinematografia noastră nu există. Ştii câte filme se făceau pe an înainte? În jur de 46. Şi acum se fac două pe an. Dar, dacă tot m-ai întrebat, în lu­mea noastră nu mai e loc de dramati­zări ca "Fraţii Jderi", ca să faci aşa ce­va trebuie să ai bani. Iar publicul ac­tual e scârbit de cum e tratată istoria la noi. Dacă plecăm numai de la anul 1989, asta nu e istorie, e o în­scenare...

● Şi în "Fraţii Jderi" cum era tratată istoria? Corect?
Noi vedem totdeauna statul ro­mân de pe vremurile acelea într-o anume imagine... Veneau turcii, îi băteam, veneau tătarii, îi băteam şi pe ei... Noi nu mâncam bătaie nici­odată. Aşa e istoria...

● Sunteţi ironic. Vreţi să spuneţi că istoria nu era chiar aşa...
Nu ştiu cum era. Dar e clar că totul e mai romanţat, mai frumos. Se spune că Ştefan cel Mare a murit de cancer la piciorul drept. Dar asta nu e adevărat. Totul e înfrumuseţat. Istoria n-o scriu masele. E făcută de mase, dar cei care o scriu sunt de fapt oamenii ăia care creează Letopiseţul. Ei stau lângă împărat, lângă rege, lângă preşedinte şi-l întreabă: "Aici cum scriu?". Dar filmul acesta, "Fraţii Jderi", a făcut parte şi face parte din o istorie romanţată a României în partea aceea moldoveană. Pentru mine, totul a fost o joacă. Profesio­nal vorbind. O joacă în sine. Eu nu călărisem până atunci, am învăţat în trei-patru zile, aici, în Bucureşti, la hipodrom.

● Unde s-au petrecut filmările?
Undeva lângă Bacău. M-ai întrebat de ce nu se mai fac filme istorice. Păi, regizorii noştri care fac film acum fac cu patru personaje. Pun aparatul pe trepied într-un loc şi toţi actorii trec prin faţa aparatului... Nu se mai pot face filme ca "Fraţii Jderi". A­tunci militarii veneau aduşi de un colonel sau de un maior, erau aranjaţi în corturi, ca să facă figuraţie. Acuma ce armată să mai vină?

● A ajutat filmul la popularizarea romanului?
Nu, pentru că romanul era popular, el a făcut doar o clipă frumoasă din istoria României.

● Care e cea mai frumoasă imagi­ne pe care v-o amintiţi ca Ionuţ Jder?
Momentul când într-o noapte fugim cu un car să o vedem pe Nasta la ea acasă. Şi atunci când ea îşi dă seama că îl place pe el, pe Ionuţ, nu pe fiul domnitorului. Iar momentul e jenant. Cum? El, ca slugă, să fie iubit în locul stăpânului...

● După experienţa filmărilor la "Fra­ţii Jderi", cum arată lumea lui Şte­fan cel Mare, privită "din int­e­rior"?
Ştefan era "iute la mânie". Scurt. Fe­lul în care era privită moartea e di­ferit. Atunci moartea era o bucurie, era o mândrie pentru un soldat să moa­­ră în luptă... Pe vremea aceea erois­­mul era în floare. Acum nu mai avem porniri de erou. Şi de aici toate lu­crurile încep să se degradeze. Iar na­­ţiunea se transformă într-o populaţie...

● V-ar fi plăcut să trăiţi în lumea lui Ştefan cel Mare?
Nu. De fapt, nu că nu mi-ar fi plăcut. Dar n-am vrut niciodată să fiu altundeva sau altcineva...

● V-am întrebat de filme, acum vă întreb chiar de romanul "Fraţii Jderi". Cui îi e dor şi cine are nevoie de Sadoveanu în lumea noastră?
Cum să nu avem nevoie? Trebuie să avem nevoie! Nu se învaţă litera­tu­ră de pe internet. Internetul e o ci­tire moartă. E ca şi cum ai citi pe cer. Când trece un avion şi scrie acolo "Te iubesc!", "I love you!"... Fumul ăla se duce şi nici nu mai ştii ce a fost scris.
În anul 1974, regizorul Mircea Dră­gan realiza una dintre cele mai fru­moa­se ecranizări din cinema­tografia ro­mânească, romanul "Fraţii Jderi", de Mihail Sadoveanu, avându-l în ro­lul lui Ştefan cel Mare pe Gheor­ghe Cozorici, iar în cel al tânărului Ionuţ Jder pe Sebastian Papaiani. Despre povestea acelui film am stat de vorbă cu actorul Sebastian Papaiani...

● Jurnalul Naţional: Vă amintiţi când l-aţi descoperit pe Sadoveanu?
Sebastian Papaiani: În clasele şcolare. Cred că "Dumbrava mi­nunată" a fost prima întâlnire... Dar se pare că lucrarea asta a lui Sa­do­veanu era prea bună pentru vârsta mea, că nu aveam nervi să citesc o cădere de frunză în vreo patru pagini. Nu e vorba că nu-l iubeam pe Sadoveanu, dar făceam şi eu, ca orice copil, aprecieri... Dacă o frunză cade în patru-cinci pagini, o viaţă trebuie să scrii despre vreo patru frunze... Pe urmă, în adolescenţă, am citit "Fraţii Jderi", era în programa şcolară.


● Şi peste ceva ani aţi jucat rolul prin­cipal în ecranizarea romanului... Cum v-a ales pe dumneavoastră Mir­cea Drăgan pentru rolul lui Io­nuţ?
Păi, eu ştiu?! N-am dat nici o probă, m-a chemat direct să fac probă de costum.

● Şi cum vă amintiţi prima întâl­nire cu rolul lui Ionuţ?
N-am prea vrut să joc personajul ăsta, Jder cel mititel era un copilaş de 18 ani. Iar eu aveam aproape 40 de ani. Până la urmă m-a convins Mircea Drăgan. Mi-a spus: "Eu pe dumneata te vreau". Dar eu mă simţeam prea bătrân pentru personajul ăla. Nu te poţi juca cu personajele aşa... Se chinuieşte actorul, trebuie să facă compoziţie, iar eu la vârsta aia aveam deja doi copii mari, adică doi Jderi mai mici. Dar nu asta a fost important, doar prima zi mi-a fost mai greu, iar până seara am văzut ce am făcut şi am ştiut care e drumul. Am coborât eu spre el, spre Ionuţ, altfel n-ar mai fi fost Jder. Dacă l-aş fi adus spre maturitatea mea, ar fi fost "Papaiani cel bătrânel", nu "Jder cel mititel". A trebuit să mă joc, să fac pe micul copil, în mişcare, în vorbire, în privire, în gest, în mirare, în călărie, în joaca cu calul, pe lângă cal...

● Ce a fost cel mai greu la filmările la "Fraţii Jderi"?
Când filmezi cu animale şi cu copii, actorul este pus într-o situaţie uneori disperată. Câinele nu te ascultă, calul trage de frâu dacă nu eşti învăţat cu el, dacă vede o iapă se ia după ea, intră în grajd, tu cazi de pe cal că te loveşti de cornişa grajdului... Lucrurile astea făcute în aer liber sunt greu de realizat. În birou nu plouă, nu bate vântul, nu fuge pământul de sub casă, dar afară întotdeauna ai surprize. Dar asta e şi partea frumoa­să, când filmezi în aer liber, cu blende... A fost de fapt o distracţie, cu o echipă de actori excelentă... Gheor­ghe Cozorici era Ştefan cel Mare. Era o plăcere să filmezi cu ei, erau oameni care aveau o meserie şi ştiau s-o profeseze. Repetam o dată şi pe urmă filmam. Mircea Drăgan era un regizor calm, blând, n-avea isterii istorice.

● Cât de departe vi s-a părut că a fost viziunea lui asupra textului de cea a lui Sadoveanu?
N-aveai de ce să schimbi poves­tea, că era frumoasă aşa cum a fost întocmită de maestrul Sadoveanu. Şi de data asta nu era "Dumbrava minunată"... De data asta, războiul era în prim-plan. Luptele erau frumoase. Nu aveai decât să faci un scenariu... Dar sigur că niciodată un film nu poate să treacă peste calitatea unui roman care lucrează în timp, în adâncime, în perspectivă. Filmul îţi arată "acum", "azi", "aici".

● Mai e nevoie acum de astfel de dramatizări, precum "Fraţii Jderi", de filme istorice? Mai e loc pentru ele?
Cinematografia noastră nu există. Ştii câte filme se făceau pe an înainte? În jur de 46. Şi acum se fac două pe an. Dar, dacă tot m-ai întrebat, în lu­mea noastră nu mai e loc de dramati­zări ca "Fraţii Jderi", ca să faci aşa ce­va trebuie să ai bani. Iar publicul ac­tual e scârbit de cum e tratată istoria la noi. Dacă plecăm numai de la anul 1989, asta nu e istorie, e o în­scenare...

● Şi în "Fraţii Jderi" cum era tratată istoria? Corect?
Noi vedem totdeauna statul ro­mân de pe vremurile acelea într-o anume imagine... Veneau turcii, îi băteam, veneau tătarii, îi băteam şi pe ei... Noi nu mâncam bătaie nici­odată. Aşa e istoria...

● Sunteţi ironic. Vreţi să spuneţi că istoria nu era chiar aşa...
Nu ştiu cum era. Dar e clar că totul e mai romanţat, mai frumos. Se spune că Ştefan cel Mare a murit de cancer la piciorul drept. Dar asta nu e adevărat. Totul e înfrumuseţat. Istoria n-o scriu masele. E făcută de mase, dar cei care o scriu sunt de fapt oamenii ăia care creează Letopiseţul. Ei stau lângă împărat, lângă rege, lângă preşedinte şi-l întreabă: "Aici cum scriu?". Dar filmul acesta, "Fraţii Jderi", a făcut parte şi face parte din o istorie romanţată a României în partea aceea moldoveană. Pentru mine, totul a fost o joacă. Profesio­nal vorbind. O joacă în sine. Eu nu călărisem până atunci, am învăţat în trei-patru zile, aici, în Bucureşti, la hipodrom.

● Unde s-au petrecut filmările?
Undeva lângă Bacău. M-ai întrebat de ce nu se mai fac filme istorice. Păi, regizorii noştri care fac film acum fac cu patru personaje. Pun aparatul pe trepied într-un loc şi toţi actorii trec prin faţa aparatului... Nu se mai pot face filme ca "Fraţii Jderi". A­tunci militarii veneau aduşi de un colonel sau de un maior, erau aranjaţi în corturi, ca să facă figuraţie. Acuma ce armată să mai vină?

● A ajutat filmul la popularizarea romanului?
Nu, pentru că romanul era popular, el a făcut doar o clipă frumoasă din istoria României.

● Care e cea mai frumoasă imagi­ne pe care v-o amintiţi ca Ionuţ Jder?
Momentul când într-o noapte fugim cu un car să o vedem pe Nasta la ea acasă. Şi atunci când ea îşi dă seama că îl place pe el, pe Ionuţ, nu pe fiul domnitorului. Iar momentul e jenant. Cum? El, ca slugă, să fie iubit în locul stăpânului...

● După experienţa filmărilor la "Fra­ţii Jderi", cum arată lumea lui Şte­fan cel Mare, privită "din int­e­rior"?
Ştefan era "iute la mânie". Scurt. Fe­lul în care era privită moartea e di­ferit. Atunci moartea era o bucurie, era o mândrie pentru un soldat să moa­­ră în luptă... Pe vremea aceea erois­­mul era în floare. Acum nu mai avem porniri de erou. Şi de aici toate lu­crurile încep să se degradeze. Iar na­­ţiunea se transformă într-o populaţie...

● V-ar fi plăcut să trăiţi în lumea lui Ştefan cel Mare?
Nu. De fapt, nu că nu mi-ar fi plăcut. Dar n-am vrut niciodată să fiu altundeva sau altcineva...

● V-am întrebat de filme, acum vă întreb chiar de romanul "Fraţii Jderi". Cui îi e dor şi cine are nevoie de Sadoveanu în lumea noastră?
Cum să nu avem nevoie? Trebuie să avem nevoie! Nu se învaţă litera­tu­ră de pe internet. Internetul e o ci­tire moartă. E ca şi cum ai citi pe cer. Când trece un avion şi scrie acolo "Te iubesc!", "I love you!"... Fumul ăla se duce şi nici nu mai ştii ce a fost scris.
Citeşte mai multe despre:   arte,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

VIDEO Eurovision 2020. Au fost lansate cele cinci piese care intră în selecția Națională

VIDEO Eurovision 2020. Au fost lansate cele cinci piese care intră în selecția Națională
Galerie Foto Alcohol You, Beautiful Disaster, Cherry Red, Colors și Storm sunt cele cinci piese pe care Roxen le va cânta în Selecția Națională Eurovision, pe 1 martie. Juriul și publicul vor alege melodia...

Conferința „București, oraș european”

Conferința „București, oraș european”
Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 25 februarie, ora 19.00, conferința „București, oraș european”, susținută de Teodor Frolu, Edmond Niculușcă, Bogdan Suditu și moderată de Matei Martin....

GEORGE MOTOI // SUB  MASCA  ACTORULUI

GEORGE MOTOI // SUB  MASCA  ACTORULUI
4 martie 2020 – Vernisaj Expoziție de Fotografie Ora 18.00, foaier Media (aripa dinspre str. Tudor Arghezi )   Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18.00, va avea loc în foaierul Media (aripa dinspre...

Cel mai nou proiect marca Radu Afrim, la Naționalul ieșean: „Orașul cu fete sărace”

Cel mai nou proiect marca Radu Afrim, la Naționalul ieșean: „Orașul cu fete sărace”
La sfârșitul acestei săptămâni, la Teatrul Național Iași, va avea loc un eveniment de excepție, sub inconfundabila semnătură a regizorului Radu Afrim: premiera spectacolului Orașul cu fete sărace, pe 22 și...

Lumina din întuneric

Lumina din întuneric
,,Lumina din întuneric”. Licitația Caritabilă pentru sprijinirea Casei Memoriale ,,Doina Cornea”   Marți, 24 martie 2020, ora 18:30 Athénée Palace Hilton București Expoziția Licitației...

10 exemple de egouri extreme pe care le întâlnești zilnic despre care vorbește Mike Byers în cartea „Autentic”

10 exemple de egouri extreme pe care le întâlnești zilnic despre care vorbește Mike Byers în cartea „Autentic”
„Adevărata problemă este că oamenii duc vieți care nu se aliniază eului lor autentic, fie pentru că respectă tradițiile de familie în loc să-și croiască propriul drum în viață, fie pentru că urmează ac...

5 dintre cei mai importanți cineaști ai momentului la One World Romania #13

5 dintre cei mai importanți cineaști ai momentului la One World Romania #13
Galerie Foto A 13-a ediție One World Romania, care se va desfășura între 20 și 29 martie în București, propune proiecții ale celor mai recente documentare realizate de câțiva dintre cei mai importanți cineaști ai...

În curând: Sodoma. Anchetă în inima Vaticanului de FRÉDÉRIC MARTEL

În curând: Sodoma. Anchetă în inima Vaticanului de FRÉDÉRIC MARTEL
Editura RAO va publica la începutul lunii martie un volum exploziv. Celibatul preoților catolici, interzicerea de către Biserică a folosirii metodelor de contracepție, mușamalizarea abuzurilor sexuale, demisia p...

Magdalena Popa Buluc în dialog cu Radu Boruzescu: „Pasiunea mea era să mă lupt cu rigoarea, să transform spații”

Magdalena Popa Buluc în dialog cu Radu Boruzescu: „Pasiunea mea era să mă lupt cu rigoarea, să transform spații”
Galerie Foto Teatrul românesc a avut o pleiadă de personalități care au dus oriunde în lume renumele regizorilor români, renumele unor mari scenografi ce au marcat spectacolele de teatru și de operă, regia unor pelicule...

Gala Muntelui 2020: Sportivii anului 2019, premiați la Alpin Film Festival

Gala Muntelui 2020: Sportivii anului 2019, premiați la Alpin Film Festival
Galerie Foto Gala Muntelui, evenimentul anual care celebrează la ALPIN FILM FESTIVAL performanța românească în domeniul sporturilor montane, ajunge anul acesta la cea de-a 5-a ediție. Pe 29 februarie, de la ora 14:00,...

Shonda Rhimes, creatoarea serialului Anatomia lui Grey, scrie o carte despre „Anul lui DA”    

Shonda Rhimes, creatoarea serialului Anatomia lui Grey,  scrie o carte despre „Anul lui DA”     
Este posibil să fii Shonda Rhimes, una dintre cele mai influente producătoare de televiziune de la Hollywood, și viața ta, demnă de invidie pentru ceilalți, să fie aproape de un dezastru...

A treia ediție a conferințelor Despre lumea în care trăim

A treia ediție a conferințelor Despre lumea în care trăim
Conferinţa are loc în perioada 22-26 februarie 2020, la Ateneul Român. Mircea Cărtărescu, Germina Nagâț, Cristian Mureșan, Manfred Spitzer, dr. Alexandra Martin, dr.Yuvraj Kalra, Mihai Netea și Horia-Roman...

Matei Visniec în dialog cu publicul si creatorii italieni

Matei Visniec în dialog cu publicul si creatorii italieni
În data de 26 februarie la ora 18,30, Accademia di Romania in Roma organizează întâlnirea dintre celebrul dramaturg Matei Vișniec și prof. Bruno Mazzoni, cunoscut și apreciat atât ca specialist în literatura...

Scripcarul pe acoperiș în premieră, la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj!

Scripcarul pe acoperiș în premieră, la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj!
Galerie Foto Vineri, 21 februarie, ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat, va avea loc premiera spectacolului Scripcarul pe acoperiș de Joseph Stein, Jerry Bock și Sheldon Harnick, regia László Béres. În...

Anul Internațional BEETHOVEN la Sala Radio: Gabriel Bebeșelea dirijează Simfonia a 2-a

Anul Internațional BEETHOVEN la Sala Radio:  Gabriel Bebeșelea dirijează Simfonia a 2-a
Galerie Foto Miercuri, 26 februarie (19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din...
Serviciul de email marketing furnizat de