x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Inovaţia in media

Inovaţia in media

de Ramona Draghici    |    14 Sep 2007   •   00:00
Inovaţia in media
Sursa foto: LUCIAN ALECU/

Bucureştiul va găzdui, la inceputul lunii octombrie, prima conferinţă naţională a presei din Romănia, numită "Ziarele şi New Media in Dialog cu Viitorul - Inovaţia in media".

Premieră - Prima conferinţă naţională a presei din Romănia

Bucureştiul va găzdui, la inceputul lunii octombrie, prima conferinţă naţională a presei din Romănia, numită "Ziarele şi New Media in Dialog cu Viitorul - Inovaţia in media".

Evenimentul se constituie intr-o premieră a media romăneşti, un "congres" al presei autohtone (termenul nu face nici o aluzie la vremurile de tristă amintire) şi este organizat de Media Management Institute şi Freedom House. Partenerii externi ai conferinţei sunt reprezentaţi de World Association of Newspapers (WAN) - una dintre cele mai prestigioase instituţii de presă din lume, avănd peste 18.000 de publicaţii, şi IFRA - cea mai mare organizaţie din industria publishing-ului, cu birouri şi sucursale in peste 70 de ţări. De asemenea, partenere vor fi organizaţiile profesionale, patronale şi non-guvernamentale din Romănia, implicate in procesul de dezvoltare a presei libere şi impunerii standardelor de profesionalism in domeniu: Clubul Romăn de Presă (CRP), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociaţia Patronală a Editorilor Locali.

Provocare. Găndit de organizatori ca o "provocare" pentru jurnalismul romănesc, proiectul "Ziarele şi New Media in Dialog cu Viitorul" va aduce in prim plan aspecte cruciale care revoluţionează piaţa de presă in Romănia şi in lume: ameninţarea internetului, ziarele gratuite, blogurile, publicitatea modernă, fenomenele multimedia.

Printre invitaţi se vor afla nume cunoscute ale industriei media romăneşti, dar şi internaţionale. Printre cei care vor susţine prezentări: Jim Chisholm, cu peste 30 de ani de experienţă in publishing, a lucrat pentru organizaţii precum Finacial Times, The Guardian, The Daily Telegraph, Le Monde, The Irish Times, Hurriyet, Komsomolskaya Pravda, The Globe and Mail, The Star (Malaezia) dar şi Comisia Europeană şi UK Newspaper Society. Chisholm este recunoscut ca fiind cel mai mare expert in strategie şi dezvoltare de presă din lume. Jurnalistul va vorbi despre strategie şi succes in industria ziarelor. Un alt invitat, preşedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, va vorbi despre necesitatea inovaţiei şi schimbării in presa tradiţională, Popescu fiind şi chairman al conferinţei. De asemenea, şi-au confirmat participarea Alexander Theobald, CEO Ringier Romănia şi Ungaria, şi Dragoş Stanca, Director General Publishing, Print & Online Realitatea-Caţavencu.

Tranzacţie

Grupul Media PRO a fost "supus" unei noi tranzacţii financiare. Un comunicat al trustului anunţă preluarea de către Attica Publications SA, companie listată la Bursa din Atena, a unui procent de 50% din acţiunile deţinute de Publimedia Internaţional, parte din grupul Media PRO. Attica Publications, lider pe piaţa de reviste din Grecia, deţine 18 reviste in Europa Centrală şi este in prezent controlată de Grupul Mondadori, lider pe piaţa de publishing din Italia şi una dintre cele mai mari companii de profil din Europa. Planul vizează extinderea portofoliului actual (Playboy şi Maxim) prin lansarea pe piaţă a unor reviste cu renume internaţional, incluzănd şi titluri deţinute de Mondadori. PBR Publishing va fi redenumită Attica Media Romania.

×
Subiecte în articol: arte media